Pe scurt, cancel culture e noua formă de boicot cultural al Internetului, manifestată de obicei pe platforme ca Twitter și Instagram. Cancel culture întruchipează o eră în care un tweet poate distruge o persoană sau o companie – o eră în care o știre nefondată și neverificată (!) poate deveni atât de virală încât daunele de imagine sunt ireversibile. Nu în ultimul rând, cancel culture este o formă de justiție digitală care se traduce adesea prin comentarii malițioase, unfollow în masă, petiții online și schimbarea unor decizii și atitudini în calitate de cumpărător.
Această nouă formă de vigilență digitală ar putea fi considerată zenitul societății ultra-tehnologizate în care trăim. De fapt, se poate și mai rău (vezi Sistemul de Creditare Socială din China, prin intermediul căruia 1,4 miliarde de cetățeni sunt evaluați în timp real în funcție de comportamente stabilite drept dezirabile de Guvern). Internetul și rețelele de socializare, în mod special, au devenit închisori perfecte în care toți ne supraveghem reciproc și în care bănuim că în spatele unor oglinzi unidirecționale se află paznici atenți la fiecare mișcare a noastră (vezi investigații despre Facebook, Big Data etc.).
Acest mediu de supraveghere, inspirat pe alocuri de modelul închisorii perfecte numite Panopticon (un concept absolut fascinant), ne încurajează să fim atenți la fiecare greșeală a celor din jur. Acesta este un caz perfect de Schadenfreude, în care ne bucurăm în mod bolnav atunci când altcineva suferă. De exemplu, se poate manifesta atunci când citim că o anumită celebritate a fost „desființată' după ce a făcut anumite comentarii deplasate și că toate contractele i-au fost reziliate. „Ha, știam eu că nu îmi place ceva la persoana asta! Aveam eu un feeling!'.
Dacă până acum cancel culture ți-a lăsat impresia unui concept vag, distant și străin, aș vrea să vorbim despre câteva exemple de persoane anulate în ultimii ani. Primul nume pe buzele tuturor este Harvey Weinstein, mogulul Hollywood-ului acuzat de nu mai puțin de 87 de femei de comportament nepotrivit la locul de muncă și de abuz sexual. Nu voi insista asupra fenomenului care a luat naștere odată cu învinuirea lui Weinstein, pentru că sper că până acum toată lumea a auzit de #MeToo. Weinstein și-a pierdut sprijinul colaboratorilor și angajaților și, totodată, poziția de fruntaș al producătorilor de filme. Un lucru similar s-a întâmplat cu Kevin Spacey. Așa a ajuns show-ul Culisele puterii (House of Cards) să renunțe la actor, și implicit la personajul principal pe umerii căruia se sprijinea serialul. Woody Allen a fost, și el, acuzat de abuz sexual, dar se pare că acuzațiile nu au fost destul de scandaloase încât să îl scoată din circuitul regizorilor preferați la Hollywood…
Nu doar scandalurile sexuale duc la „anularea' unei persoane. De exemplu, mulți utilizatori de YouTube l-au boicotat pe vlogger-ul Logan Paul după ce acesta a publicat un clip insensibil, filmat într-o pădure japoneză cunoscută ca fiind un loc preferat pentru multe acte de suicid. Pentru el nu a contat că a filmat un om care își luase viața, ci numărul de vizionări pe care îl putea obține cu acea filmare. Paul încă este un nume mare pe YouTube, dar specialiștii spun că ar fi pierdut până la 5 milioane de dolari din campanii anulate și venit scăzut din reclame pe YouTube. Un alt YouTuber ai cărui urmăritori s-au întors împotriva sa este James Charles, un beauty vlogger care a promovat niște vitamine gumoase pentru păr. Poveste lungă, dar și el e anulat.
Mai am două exemple, și promit că vorbim și despre modă. Primul ar fi Kanye West, un rapper controversat oricum prin gesturile sale, de la intervenția sa penibilă în 2009 la premiile VMA până la cele mai recente declarații. Printre ele se numără afirmațiile sale de susținere a președinției Trump și (greu de crezut că se putea mai rău) declarații care sugerează că sclavia afro-americanilor a fost o… alegere. Kanye încă nu este anulat complet, pentru că are prea multă influență în cultura pop a momentului. Fără Kanye, cine ar mai aștepta ore întregi pentru o pereche (urâtă) de Yeezy?!
Ultimul exemplu, tot recent, este Kevin Hart, ale cărui status-uri pe Twitter au condus la pierderea job-ului de prezentator al premiilor Oscar în 2019. Status-urile sale vechi de aproape șapte ani conțineau cuvinte depreciative și jignitoare la adresa comunității LGBTQ+. Hart este numai unul dintre exemplele care ilustrează pericolul pe care îl reprezintă arhivele noastre online. Bineînțeles, nu arhivele în sine aduc prejudicii, ci ura, ignoranța, lipsa de educație, lipsa de empatie și doza minim necesară de umanitate.
Dacă ați crezut că doar bărbații pot fi anulați și că toate femeile lumii sunt perfecte, ei bine, unele comportamente sau declarații nu pot fi șterse cu buretele sau editate online, indiferent de cine le spune. Ulyana Sergeenko a fost rapid înlăturată din cercurile elitiste ale IT Girls, după ce i-a trimis o scrisoare prietenei sale, Miroslava Duma, în care folosea cuvântul peiorativ și rasist nigga. Din cauza acestei scrisori, Sergeenko a trebuit să își anuleze show-ul său couture de la Paris în 2018. Și-a cerut scuze ulterior spunând, printre altele, că e destulă furie în lume, și rugând oamenii să înceteze.
Nici prietena ei, Miroslava, nu a scăpat fără un scandal mediatic, izbucnit după ce câțiva utilizatori Twitter au tradus clipuri din rusă în care ea făcea comentarii împotriva comunității transgender și împotriva bărbaților care aleg să poarte și haine de femei, precum BryanBoy. Duma a spus că așa ceva nu este normal și că impactul asupra unor băieței care văd aceste exemple și nu le înțeleg ar fi uriaș, prin urmare un anumit nivel de cenzură și de „rafinare culturală' este necesar.
Un alt exemplu feminin negativ este Lena Dunham, cunoscută datorită serialului HBO Girls și adesea ridicată în slăvi pentru feminismul ei. Aceleași valori feministe se pare că au făcut-o să îi ia apărarea unui scenarist și producător al serialului Girls atunci când o membră de culoare a echipei l-a acuzat pe acesta de viol, atunci când ea avea 17 ani și el 35. Dunham a spus că acest caz aparține categoriei de 3% abuzuri sexuale raportate incorect. Bun, toată lumea e cu gura căscată? Pentru că Dunham a reușit să înrăutățească situația, spunând că ea a crezut în mod naiv că era important să își împărtășească perspectiva. Legat de violul prin care a trecut altă femeie. Aww!
În mod similar, Donna Karan a avut stupida lipsă de inspirație de a-i lua apărarea lui Harvey Weinstein. Puțin i-a păsat de nenumăratele acuze aduse lui sau de faptul că toată lumea fugea de asocierea cu el. Nu. Donna s-a simțit bravă și a vrut să-și protejeze amicul de o viață. Prin urmare, mai merită Donna Karan să creeze haine pentru femei, în condițiile în care nu le-a ascultat și respectat pe cele abuzate de Weinstein? Hmm… nu.
Iată că am ajuns și la haine. Și, mai ales, la cine le produce (minori în Indonezia, Bangladesh și India!) – în cazul de față, la designerii din spatele caselor mari de modă. Este absolut imposibil să vorbim despre cancel culture și să nu menționăm cel mai sinucigaș brand din punct de vedere al imaginii: Dolce&Gabbana – un brand ai cărui fondatori au probleme constante legate de adaptare, diversitate, rasism și inteligență multiculturală. Cel mai recent scandal în care a fost implicat brand-ul a fost lansat de o serie de trei reclame cu un model asiatic, care era învățată cum să folosească bețișoarele pentru a mânca preparate tipice italienești. „E prea mare pentru tine?' – aceasta este una dintre replicile naratorului masculin al clipurilor referitor la dimensiunea unui cannolo.
După această campanie video în care au dat dovadă de rasism, orientalism și reducerea unei culturi întregi la un clișeu, primul lor show din China a fost anulat de Guvern, modelele au renunțat să mai participe, pentru a nu se afilia unor mesaje rasiste, vânzările au scăzut, distribuitorii locali au vrut să scape rapid de stoc și brand-ul a dispărut de pe majoritatea site-urilor locale de online retail din țară. Ca scuză, cei doi designeri au postat un video neconvingător de scuze, pentru care și-au luat și mai mult hate. În plus, Stefano Gabbana este deja cunoscut pentru comportamentul său de pe Instagram, unde lasă comentarii misogine și răspunsuri la DMs precum: „China este o mafie ignorantă urât mirositoare'. Să nu mai vorbim despre comentariile designerilor despre cuplurile gay, care nu ar trebui să aibă dreptul la adopție, deoarece singura familie validă este cea tradițională. Această declarație vine de la doi bărbați gay! Știu, și eu am rămas perplexă. Într-un fel le compătimesc echipa de PR, care trebuie să facă damage control mereu, dar, în mod paradoxal, D&G o duce încă foarte bine pe piața vestică, semn că occidentalii sunt mai dispuși să își calce pe principii dacă designerii produc haine drăguțe.
Rămânem în lumea modei ca să vorbim despre ce se întâmplă când oamenii sunt anulați post-mortem. Karl Lagerfeld, faimosul director creativ al casei Chanel, era cunoscut pentru declarațiile sale controversate. De exemplu, a spus despre Adele că este un pic prea grasă, că selfie-urile sunt masturbări electronice sau că discuția despre blană este copilăroasă. Portretul lui Lagerfeld în media rămâne însă pozitiv, cu tente de era-un-geniu-neînțeles-ce-făcea-superhaine-prin-urmare-îi-vom-tolera-scăpările.
Lucrurile pot deveni mai complicate. Într-o altă industrie, Michael Jackson a fost subiectul principal al unui documentar HBO în care era acuzat de pedofilie. Boicotat uneori în timpul vieții, Michael Jackson a fost clar anulat post-mortem. Nu îl apăr și nu voi căuta scuze pentru comportamente inacceptabile (și ilegale), însă mă întreb dacă, în afara unei liniști și împăcări sufletești a celor direct implicați, mai ajută pe cineva persecutarea unui om mort, care nu mai are dreptul la replică. Îl vom scoate din toate playlist-urile noastre? Și din toate amintirile? O să ne ștergem toate versurile din cap ca într-un fel de manipulare a trecutului à la George Orwell? Și, de fapt, cât de dedicați suntem sentințelor pe care noi înșine le punem și unde tragem linia între artă și artist? „Dragă Michael Jackson, ești anulat. Dar încă o să mai fac karaoke în mașină pe Thriller și Billie Jean.' Iată că am ajuns la propriile noastre standarde duble.
Faptele vorbesc mai tare decât vorbele. Dacă am decis să ne alăturăm anulării cuiva, unei companii, unui festival (vezi Fyre Festival) sau chiar unei insule (vezi aventurile lui Gigi Hadid în Mykonos), atunci ar trebui să ne asumăm această decizie până la capăt. Mai clar: dacă o anumită activitate nu se aliniază cu setul nostru de valori, atunci ar trebui să ne ducem atenția, click-urile, banii și timpul în locuri unde toate aceste resurse sunt respectate, evitând astfel ipocrizia și standardele duble.
Încă un sfat: să ne uităm la tot ce am postat și distribuit vreodată pe rețelele de socializare. Da, este un proces lung, dar vom avea prilejul să ne vedem niște greșeli înainte să fie prea târziu și ne vom putea observa (sper!) parcursul progresiv până în prezent. Și nu în ultimul rând – să eliminăm ura, sexismul, misoginia, feminismul superficial, homofobia și rasismul din viețile noastre. Nu sunt cool. Și să sperăm că nu vor fi niciodată trending.
Citește și:
Care-i treaba cu TikTok?
Text: Laura Ghițoi
Foto: Shutterstock