Campionatul european de fotbal feminin tocmai s-a încheiat cu o victorie uriașă pentru Anglia, un număr record de spectatori și cu Prințul William încurajând entuziast echipa din tribune.
Campionatul european de fotbal feminin s-a încheiat pe 31 iulie 2022 cu victoria echipei Angliei în fața Germaniei, cu scorul 2-1, pe celebrul stadion londonez Wembley, care a și înregistrat, cu această ocazie, un record absolut de public: 87.192 de spectatori.
Popularitatea pe care a obținut-o Campionatul european de fotbal feminin vine să confirme încă o dată tendința de creștere a sportului, având în vedere faptul că pe durata întregului turneu numărul fanilor veniți să vadă meciurile s-a dublat față de recordurile anterioare, obținute în 2017. Dar mulțimea prezentă pe Wembley a bătut și recordul înregistrat de finala Euro a bărbaților, în 1964, pe Santiago Bernabéu.
În aceste condiții TVR 2, care deținea drepturile de difuzare pentru întregul campionat, a decis să difuzeze meciurile înregistrate, după miezul nopții, singura transmisiune live fiind cea din seara finalei, când nu a mai arătat telespectatorilor și ceremonia acordării trofeului.
Cât despre meciul care a încheiat Campionatul european de fotbal feminin, acesta a fost unul spectaculos, cu goluri de la Chloe Kelly și Ella Toone din partea Angliei, și Lina Magull, din partea Germaniei. Echipa Germaniei a început meciul fără marcatoarea principală, Alexandra Popp, accidentată la încălzire.
Englezoaicele, antrenate de Sarina Wiegman, au obținut victoria într-un meci care a avut și două reprize de prelungiri, susținute de pe margine de Prințul William, dar și de căpitanul echipei naționale masculine, Harry Kane. Înainte de meci, Prințesa Charlotte și-a exprimat, și ea, susținerea pentru echipa câștigătoare, prin intermediul unui scurt video:
Good luck tonight @Lionesses, were all cheering for you! pic.twitter.com/ATsLg6QHIF
— The Duke and Duchess of Cambridge (@KensingtonRoyal) July 31, 2022
După meciul care a încheiat Campionatul european de fotbal feminin, Regina Elisabeta a II-a a transmis, și ea, un mesaj de felicitare: „Campionatul și evoluția voastră au câștigat pe drept laude. Dar succesul vostru merge mult mai departe de acest trofeu pe care l-ați câștigat pe merit. Ați stabilit un exemplu care este o inspirație pentru femeile și fetele de azi, și pentru generațiile viitoare. Speranța mea este că veți fi la fel de mândre de impactul vostru asupra sportului vostru așa cum sunteți mândre de rezultatul de azi.”
Boris Johnson, liderul laburist Keir Starmer, o mulțime de politicieni și vedete, de la Spice Girls la Dame Joan Colling, au susținut echipa Angliei și au postat mesaje de felicitare după victorie. Imagini cu cele mai intense momente ale serii, în galeria alăturată.
Foto: Profimedia