Bucurestiul devine capitala mondiala a muzicii clasice

Ajuns la editia cu numarul XXII, Festivalul „George Enescu a avut, de-a lungul anilor, momente mai bune si mai proaste, pentru a ajunge acum unul dintre cele mai importante festivaluri de gen din lume. E o poveste de succes cum prea putine exista in România, deocamdata. Cele mai importante orchestre din lume, cei mai respectati dirijori, cei mai bine cotati artisti, jurnalisti, critici si public din lumea intreaga isi dau intâlnire la Bucuresti, care devine astfel, timp de trei saptamâni – intre 30 august si 20 septembrie – capitala mondiala a muzicii clasice. Vor fi 58 de concerte si recitaluri la Ateneu si la Sala Palatului, plus o multime de alte concerte si evenimente colaterale, in Piata George Enescu, in diverse alte locuri din Bucuresti, dar si in câteva orase din tara. In spatele acestei desfasurari de forte sta o mâna de oameni, in frunte cu Mihai Constaninescu, directorul Artexim (organizatorul Festivalului si Concursului International „George Enescu), de numele caruia se leaga, din 1991 incoace, resuscitarea festivalului si nivelul la care a ajuns acesta azi. I-am facut o vizita si am descoperit un om modest si discret cu propriile merite, dar vorbaret daca il intrebi despre festival, despre artisti sau despre muzica lui Enescu. Asa ca am profitat si l-am rugat sa ne recomande evenimentele de neratat ale festivalului.

ELLE: Din 1991, de când ati relansat festivalul si pâna acum, e evident ca prestigiul sau a crescut enorm. Cum situati dumneavoastra Festivalul Enescu in acest moment, in lume?
MIHAI CONSTANTINESCU: Eu zic ca e printre primele trei! Vorbesc din punct de vedere al programului si al sistemului de desfasurare al festivalurilor. N-o sa-l compar cu Salzburgul, spre exemplu, care are alt sistem de desfasurare, unde sunt mai multe spectacole de opera si se prezinta de mai multe ori o productie. Acum festivalul este alaturi de BBC Proms si de Lucerna – care sunt festivaluri de acelasi gen.

ELLE: Dar cum se cuantifica succesul sau insuccesul unui concert sau al unui festival?
M.C.: Succesul unui festival se cuantifica, in primul rând, prin ceea ce se aude despre el (iar ecourile au fost mari, la ultimele editii având multi ziaristi care au venit in România pentru festival); apoi prin impresiile pe care si le fac artistii dupa festival – si trebuie sa spun ca sunt impresii foarte bune. Duminica trecuta, la un eveniment la libraria Humanitas, violonistul Renaud Capuçon, care este si directorul festivalului din Aix-en-Provence, a spus ca festivalul nostru este extraordinar si ca abia asteapta sa vina. Nu mai spun ca atunci când a fost Barenboim a vrut sa vina imediat in editia urmatoare (n.r. – Daniel Barenboim este pianist si dirijor, actualmente director muzical la Scala din Milano, Berlin State Opera si Staatskapelle Berlin). Pe unii poti sa ii satisfaci, pe altii nu. Cei mai multi dintre muzicieni, in momentul in care ii rugam sa vina din nou in festival, vin fara nici o problema. Pâna acum, acest lucru era foarte greu de obtinut – stiti foarte bine, de exemplu, ca pentru orchestra Filarmonicii din Berlin am stat 18 ani la poarta lor ca sa reusim sa ii aducem. Iar acum deja discutam pentru 2019, deci in momentul in care vor sa vina, vin. Sau Anne-Sophie Mutter, la fel, am stat 15 ani sa o invitam, iar acum vine, si va veni si in 2017. Odata ce au venit sau vad programul si vad ca e seriozitate, ca publicul este cum este, ca vin in conditii bune, nu mai sunt probleme. Asta inseamna un festival de succes. Atunci suntem si noi in masura sa punem conditii si sa le impunem programe din când in când.

ORCHESTRELE MARI TREBUIE SA CANTE ENESCU

ELLE: De exemplu, le impuneti sa cânte Enescu…
M.C.: In primul rând sa cânte Enescu, sigur! Orchestrele mari trebuie sa cânte Enescu si noi incepem, din timp, sa impartim lucrarile. Unii dintre cei care vin deja a treia sau a patra oara stiu ce lucrari le-au ramas necântate. Si incet-incet aceste lucrari intra si in programul stagiunilor din strainatate sau in turneu.

ELLE: Cum reactioneaza artistii la aceasta impunere?
M.C.: Sa stiti ca, in acest moment, nu avem situatii delicate, ca sa spun asa. Bineinteles ca suntem si noi destul de diplomati si nu le impunem de la inceput o lucrare foarte grea. Intâi le dam cu lingurita, sa simta Enescu. Uneori nu le impunem nimic. In 2011, de exemplu, a venit Pappano si nu a cântat Enescu (n.r. – Sir Antonio Pappano, dirijor, pianist si director muzical al Royal Opera House, Londra). Când venit in 2013, a cântat „Vox Maris si, dupa aia, in 2017, vrea sa faca Simfonia a III-a de Enescu.

Sigur, uneori e foarte greu sa-i convingi sa faca ceva, sa intre in atmosfera, dar dupa ce incep sa inteleaga le place si vor sa mai cânte. Am avut, de exemplu, o situatie cu italienii. Italienilor, când le spui sa cânte Enescu, mârâie, cârâie, nu prea il inteleg. Am avut o orchestra care a venit, n-a inteles nimic din lucrarea de Enescu pe care au facut-o, pentru ca nici dirijorul n-a fost cel mai nimerit sa faca Enescu. Dupa aceea a venit alta orchestra italiana, condusa de Larry Foster – care este Enescu al lor, ca sa spun asa – si care a facut o Simfonia a III-a extraordinara, de nu ti-a venit sa crezi ca sunt italieni pe scena. Nu sunt toate natiile, ca sa spun asa, specialiste in Enescu.

ELLE: Cine cânta cel mai bine Enescu?
M.C.: Englezii! De altfel, englezilor poti sa le dai oricând orice, n-au nici o problema. Dovada ca au facut Simfonia a III-a, ca au facut Simfonia I, ca accepta dirijorii nostri, ca vin când le spunem noi. Deci din punctul acesta de vedere sunt ireprosabili.

ELLE: Si americanii de la San Francisco?
M.C.: Greu. Au fost negocieri destul de dure acum cu San Francisco, dar pâna la urma au cedat.

ELLE: Ce vor cânta din Enescu?
M.C.: O lucrare care se cânta in prima auditie in festival, „Voix de la nature, care este o parte dintr-o suita neterminata de George Enescu, o lucrare inedita pâna la urma. Sunt sigur ca cei de la San Francisco or sa mai cânte lucrarea asta, pentru ca e o piesa de efect.

ELLE: Enescu este considerat o emblema a tarii, romanii se mandresc cu el. Se asculta mult lucrarile lui Enescu in Romania?
M.C.: Nu. Festivalul face cat poate face: se canta Enescu in festival, dar acesta trebuie sa fie inteles si studiat in scoala, trebuie prezentat mai mult in media. Iar pentru asta ar trebui sa actioneze Ministerul Culturii, Ministerul Invatamantului, ICR-ul s.a.m.d. Adica sunt mai multi factori care trebuie sa conlucreze la crearea unei imagini, nu numai festivalul. Va spun, de exemplu Enescu, ca nu este obligatoriu de inclus in repertoriu la nivelul universitatilor de muzica! Or asta ar trebui sa fie primul lucru care sa se faca. Vrei sa stie toata lumea Enescu, dar nu canti Enescu in stagiunile de concerte! Atunci normal ca nu sunt oameni care sa inteleaga lucrarile lui Enescu, nu sunt artisti care sa stie sa le cante, nu sunt profesori sa-i invete pe copii cum sa cante Enescu, pentru ca generatia aceasta de profesori enescieni s-a cam terminat.

ELLE: Dar in lume cat de mult se canta?
M.C.: In lume din ce in ce mai mult! Faptul ca pana acum sunt noua productii de Oedip, din 89 incoace, e o bucurie. Este foarte mult! Sunt multe inregistrari pe sonatele lui Enescu pentru vioara si pentru pian. In 2017 o sa avem o pleiada de violonisti de top care vor veni si vor canta sonatele de Enescu. Exista deja multe inregistrari cu diverse orchestre si dirijori care prezinta creatii enesciene; este foarte mult si este foarte bine! Sunt dirijori mari care sunt fani Enescu, cum e Larry Foster, din generatia mai veche, ca sa zic asa. Apoi sunt Jurowski, Petrenko, Pappano si multi artisti tineri – pe ei trebuie sa-i cultivam in momentul acesta.

CONCERTE PE CARE NU TREBUIE SA LE RATEZI

ELLE: Vorbiti-ne, va rog, despre orchestrele cele mai importante din festival.
M.C.: Pai, in primul rând Berliner Philharmoniker, una dintre cele mai bune orchestre din lume. Dar asta o stiti deja, nu ma mir ca biletele s-au epuizat. Apoi, sigur, Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, care are deja un statut aparte, si unde mai sunt putine bilete – sigur, si programul este poate putin mai usor. Dar sunt surprins, de exemplu, ca n-a fost acelasi aflux deocamdata la Filarmonica din Israel si la cea din Viena. E drept, Filarmonica din Israel vine cu doua lucrari foarte grele, dar totusi dirijor e Mehta! Lumea ar putea sa vina sa-l vada pe Mehta, caci nu stiu când vor mai avea asa o ocazie. Iar Israelul are una din marile orchestre la ora asta si cred ca toata lumea ar fi interesata s-o vada. Programul nu este unul usor (o simfonie de Mahler, o simfonie de Bruckner), dar este Mehta care, atunci când dirijeaza, totul suna divin.

Cu Filarmonica din Viena avem doua concerte, dintre care unul cu soprana Valentina Nafornita, care este viitoarea stea a solisticii internationale, cu un program interesant, care cuprinde si Enescu, si Brahms. Iar primul concert este cu simfonia „Patetica a lui Ceaikovski, care e un adevarat slagar.

ELLE: Sunt multi romani in festival? Sunt putini?
M.C.: Festivalul este pentru nume consacrate, nu este locul unde sa te lansezi. De lansat, lanseaza concursul. Sunt multi artisti romani buni, dar trebuie sa ii rulezi. Sunt unii care canta in editia aceasta, altii care vor canta in editia urmatoare sau care au cantat acum doua editii. Nu poti sa satisfaci pe toata lumea. Poate in aceasta editie nu sunt toti marii nostri artisti, dar nu poti sa-i ai pe toti. Cand un solist roman a cantat de doua ori anul acesta in Bucuresti si il mai aduci si in festival, saracul spectator spune domne pe asta l-am vazut acum doua luni, hai sa stau acasa astazi si sa vad pe cineva pe care cine stie cand o sa-l mai pot vedea in urmatorii ani'. Si atunci pierde el, solistul roman. Acesta este un lucru pe care solistii il inteleg foarte greu – ei zic ah, cum sa nu mai inviti, ca am sala plina'. Da, ai sala plina cand canti tu singur la un eveniment, intr-o joi, intr-o miercuri sau vineri. Dar in momentul in care ai 50 si ceva de concerte, lumea deja incepe sa selecteze… si nu cred ca e bine pentru romani sa ii pui in concurenta cu strainii…

ELLE: Si Angela Gheorghiu, pe ea de ce n-o vedem in festival?
M.C.: Angela Gheorghiu a fost invitata in Festivalul George Enescu de trei ori. Insa conditiile ei de particiare nu le putem satisface. Festivalul nu este unul de opera si nu ofera un program de solist, are niste puncte clare in ceea ce priveste programul (Enescu de exemplu), in general sunt concerte simfonice, deci nu sunt concerte de arii. Exista lucrari de vocal simfonice, care se prezinta fie la Sala Palatului, fie la Ateneu. Angela Gheorghiu a vrut un concert in care sa predomine ariile de opera, sa impuna un anumit program, sa deschida festivalul sau sa cante cu nu stiu cine (si nu ascund ca au fost si probleme legate de onorariu, care depasea si posibilitatile noastre si limitele pe care le are festivalul in acest moment). Deci nu s-au gasit solutii pentru cele trei invitatii pe care i le-am adresat.

ELLE: Revenind la programul festivalului, ce concerte inedite ne recomandati?
M.C.: Sunt trei concerte care, practic, nu cred ca vor mai fi auzite in România, pentru ca sunt concerte-eveniment. Este vorba despre Wozzeck, cu Filarmonica „George Enescu, o opera in premiera in România, intr-o distributie extraordinara, cu solisti si dirijor straini. Este o lucrare care nu se face oricând si nu cred ca in România, in urmatorii cel putin 20 de ani, se va relua, pentru ca e foarte grea.

Apoi, Elektra, de Strauss, in interpretarea operei din München, care vine pentru prima data in festival – tot asa, e o lucrare foarte grea, pe care e dificil sa o prezinti in varianta de concert.
In sfârsit, Simfonia a VIII-a de Mahler, supranumita „Simfonia celor 1.000 (bun, la noi nu sunt 1.000, sunt mai putini), o lucrare, la fel, foarte importanta, o lucrare de repertoriu, la care tin foarte mult cei care catalogheaza festivalul. E facuta de Orchestra Radio, deci nici lucrarea asta n-o s-o mai vedem in România, e imposibil de prezentat in Sala Radio.

Trebuie sa intelegeti ca Festivalul nu este bun doar pentru ca acolo cânta Filarmonica din Berlin sau Filarmonica din Viena – pentru ca acestea cânta si in alte festivaluri –, ci este bun pentru ca se cânta lucrarile astea, care sunt deosebite. Deci astea ar fi atu-urile festivalului, pe lânga deja cunoscutele concerte cu London Symphony, cu Filarmonica din Sankt Petersburg, care deja sunt, in proportie de 90%, vândute pentru ca au un program interesant, pentru ca vine lumea sa-i vada pe ei si pentru ca sunt solisti buni.

ELLE: Si concertele la Ateneu sunt deosebite, nu? Ne faceti câteva recomandari?
M.C.: Sigur ca da. Concertele de la Ateneu sunt si ele unicat, concerte pe care nu le-am ascultat si pe care nu le vom mai asculta in România. Este vorba de operele lui Monteverdi, care dureaza vreo trei ore si sunt interpretate de formatii de profil (n.r. – Academy of Ancient Music), formatii care vin cu instrumente vechi, cu solistii cei mai buni ai momentului in domeniul lor, adica in muzica baroca. Sunt lucrari pe care specialistii le asteapta pentru ca, v-am spus, nu se cânta oricând, oriunde – ca sa vezi un Monteverdi acum trebuie sa stii exact unde sa te duci. In rest, sunt recitalurile deja arhicunoscute, concertele cu Dan Grigore, concertele cu Horia Andreescu, cu Cristian Mandeal – astea deja sunt sold out.

SOLISTII VEDETA

ELLE: Dintre solisti, ce ne recomandati?
M.C.: Dintre solisti, Fazil Say. Nu mai trebuie sa mai spun nimic, este un mare pianist la ora actuala, cunoscut nu numai in lumea muzicala, ci si pentru viziunea sa politica si sociala care a stârnit multe controverse acasa la el, in Turcia.

ELLE: A fost si condamnat, daca nu ma insel…
M.C.: Da, asa e. Si procesul lui este inca in derulare. In fine, e o personalitate. Apoi, Anja Harteros, care vine cu Staatskapelle Dresden si cu dirijorul Christian Thielemann, si el pentru prima data in România, proaspat numit director artistic al Festivalului de la Bay-reuth. El este, sa spun asa, un vajnic reprezentant al germanismului muzical. Iar Anja Harteros este, in acest moment, una din cele mai importante soprane ale lumii; este wagneriana, o personalitate deosebita, dificila ca orice soprana – dar nu atât de dificila ca alte soprane. Apoi Perahia, care e deja foarte cunoscut (n.r. – pianistul american Murray Perahia, laureat a numeroase premii Grammy si Gramo-phone). Mai e Yuja Wang, o pianista pe care o stie toata lumea…

ELLE: Si care e intotdeauna o aparitie spectaculoasa!
M.C.: Da, e o aparitie, vine cu tinute de la care nu-ti poti lua ochii – dupa ce intra pe scena nu stiu daca mai esti atent la ce si cum cânta! Dar din punct de vedere profesional e in top, are o tehnica nemaipomenita. Dupa parerea mea este mai buna decât Lang Lang, dar asta este parerea mea. In festival cânta concertul de Bartok, pe care eu l-am auzit cântat de ea si este fantastic!
Mai e doamna Elisabeth Leonskaja, o pianista pe care o iubeste România intreaga (n.r. – a fost laureata a concursului „George Enescu in 1964), cu un recital, la fel, extraordinar. Nu mai vorbesc de Anne-Sophie Mutter, care v-am spus ca vine sa concerteze pentru prima data, o doamna a viorii, o mare personalitate – care a acceptat sa vina si la editia din 2017. A vrut, in mod categoric, sa cânte la Ateneu – ea a venit de câteva ori incognito in România si a vazut Ateneul.
Sa nu uit de violonistul David Garrett, caruia i-am propus sa cânte „Balada lui Enescu. N-o stia, dar in momentul in care a descifrat-o, a zis „Gata, o fac!. Si sunt sigur ca o va lua si ca piesa de sine statatoare si o va include in programele lui de Medley, pentru ca este o lucrare deosebita si e genul lui, foarte romantica si deschisa.

O formatie foarte interesanta este Les Dissonances, formatie franceza pe care am auzit-o acum doi-trei ani, care cânta fara dirijor lucrari deosebit de grele. Ce am remarcat la formatia asta este cât de fantastic se inteleg intre ei, desi este o orchestra mare, de 60-70 de persoane. Cânta mai bine simfoniile de Brahms si de Beethoven decât o orchestra cu dirijor, pentru ca sunt oameni care „manânca acelasi gen de muzica si cânta la fel. Ei vor interpreta doua lucrari de Enescu, simfonia concertata pentru violoncel si „Capriccio, impreuna cu David Grimal, care a mai avut câteva concerte in Bucuresti si este un fan Enescu. Mai recomand concertele pianistilor Andras Schiff, un mare nume al momentului, pe care il putem vedea peste tot si care vine pentru prima data in România, si Piotr Anderszewski, si el pentru prima data cu un recital, un pianist de mare valoare.

In fine, sa nu uitam de Royal Concertgebouw Orchestra, orchestra de inchidere a festivalului, cea mai buna orchestra a lumii la ora asta. Nici cu ei nu ne-a fost usor sa-i convingem sa vina, dar pâna la urma au venit pentru prima data la editia trecuta, vin si acum, vor veni si in 2017, cu Danielle Gatti la pupitru. Prima data când au venit, au ajuns la ora 2, au avut concertul seara, un al doilea concert dimineata, la ora 11, apoi au plecat, pentru ca atât au considerat ei ca trebuie sa stea. Deci in 24 de ore au avut doua concerte! Dupa primul concert, noi, obisnuiti cu harmalaia din spatele scenei dupa ce se termina un concert, nu intelegeam de ce e atâta liniste de data asta. Ei bine, in 5 minute oamenii astia au strâns tot ce inseamna orchestra, au plecat frumos, intr-o liniste desavârsita, si ne-au lasat acolo. Adevarati profesionisti.

ELLE: Ce anume ati recomanda publicului mai putin avizat si ce publicului avizat?
M.C.: Publicului mai putin avizat i-as recomanda sa fie „snob si sa vina la Filarmonica din Viena, la Filarmonica din Israel, la Filarmonica din Londra, la Temirkanov cu rusii, deci la genul acesta de programe mai populare, mai educative. Pentru ca daca vii o data si asculti simfonia a VI-a de Ceaikovski, sunt sigur ca vei veni si peste o saptamâna. Ti se deschide lumea, poti sa mai asculti si altceva. Iar pentru publicul avizat sunt aceste concerte mai grele despre care v-am vorbit deja.

BUCURESTIUL CREATIV

ELLE: Nu am vorbit despre evenimentele colaterale, caci festivalul aduce si alte manifestari pe lânga concertele din program.
M.C.: Noutatea din acest an este Bucurestiul Creativ. Bucurestiul trebuie sa devina un oras de festival pe parcursul celor trei saptamâni. In afara de „Piata Festivalului, cu concerte si filme in aer liber, am vrut sa existe diverse alte locatii in Bucuresti unde sa se intâmple ceva, unde lumea sa simta festivalul. Apoi, mai sunt concertele de muzica contemporana româneasca, concerte care, sa zic asa, fac parte din „obligatia noastra de serviciu – chiar daca o sa fie mai putina lume in sala decât pe scena, nu conteaza. Muzica româneasca trebuie sa fie promovata pe cât se poate. E interesanta aceasta serie de muzica contemporana pentru ziaristii straini, pentru ca ei, in general, nu vin sa vada Filarmonica din Berlin, pe care o stiu, ci vin sa vada lucrurile mai interesante, lucruri inedite, cum este si seria de muzica contemporana.

Mai exista si concertele din alte orase ale tarii, pe timpul festivalului. Nu sunt multe, dar e bine ca exista.

ELLE: O ultima intrebare. Ioan Holender, directorul artistic al festivalului, a anuntat ca aceasta este ultima sa editie in aceasta functie. Stiti deja va fi noul director din 2017?
M.C.: Da, ne-am hotarât deja. Inca nu am anuntat public, dar urmeaza s-o facem. De fapt, Ministerul Culturii e cel care o va face, si pâna atunci noi nu-i putem dezvalui numele. Insa pot sa va spun ca este vorba despre o personalitate de renume international, care deja a facut multe pentru muzica lui Enescu. Avem nevoie de cineva care sa nu se catere pe festivalul Enescu pentru a-si face o cariera. Ne trebuie cineva care are deja o cariera. N-a pus conditii materiale, nu-l intereseaza nici sa dirijeze ceva anume, cum vor altii… Poate ca vor exista discutii nationaliste, dar e absurd sa tinem cont de asa ceva. Suntem foarte multumiti de aceasta alegere.

Foto:

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK