Este cel mai discutat, apreciat și incitant serial al momentului, așa că întrebarea de pe buzele tuturor este una singură: Când și dacă se va filma Bridgerton sezonul 2?
Bridgerton este fără îndoială serialul momentului! Toată lumea discută despre el, despre actori, despre intriga din show, despre costume, despre scenele de sex și, în special, despre Bridgerton sezonul 2!
Bridgerton, serialul ce poartă semnătura celebrei producătoare Shonda Rhimes, poate fi vizionat pe Netflix și o urmărește pe Daphne Bridgerton (Phoebe Dynevor), fiica cea mare a puternicei familii Bridgerton, care își face debutul pe piața competitivă a mariajelor din înalta societate londoneză din perioada Regenței. Sperând să calce pe urmele părinților ei și să găsească partida potrivită, dar și dragostea adevărată, Daphne pare să aibă, inițial, perspective de neegalat. Dar, pe măsură ce fratele ei mai mare începe să excludă potențiali pretendenți, Lady Whistledown o zugrăvește pe Daphne într-o lumină nefavorabilă în foaia sa de scandal. Este momentul în care apare rebelul și deosebit de dezirabilul duce de Hastings (Regé-Jean Page), burlac convins și, din punctul de vedere al mamelor debutantelor, partida sezonului. Deși pretind că nu doresc nimic unul de la celălalt, atracția dintre ei este de netăgăduit. Între cei doi sar scântei și sunt prinși pe neașteptate într-un duel intelectual, străduindu-se să facă față exigențelor societății în privința viitorului lor.
Bridgerton este un serial romantic, scandalos și inteligent, care abordează teme eterne, precum prietenia de nezdruncinat, căile întortocheate ale vieții de familie și visul unei iubiri care învinge totul. De la lansarea lui, pe 25 decembrie 2020, serialul a fost vizionat de pe 63 de milioane de oameni, aflându-se momentan pe locul 5 în topul celor mai vizionate seriale originale Netflix lansate până acum.
Succesul de care se bucură în acest moment serialul i-a determinat pe fanii acestuia să spere la un nou sezon. Deși Netflix nu a confirmat până acum că Bridgerton sezonul 2 va fi realizat, pe internet circulă un program de producție care indică faptul că fanii vor primi ceea ce își doresc. Potrivit acestuia, filmările la Bridgerton sezonul 2 sunt programate a începe în martie 2021.
Ținând cont de faptul că serialul are la bază o serie de opt romane scrise de Julia Quinn, avem o mică idee cu privire la ceea ce s-a putea întâmpla în Bridgerton sezonul 2, mai ales că primul sezon a urmat destul de îndeaproape acțiunea din cărți.
De acea, este foarte posibil ca Bridgerton sezonul 2 să urmeze acțiunea din cea de-a doua carte a seriei – The Viscount Who Loved Me. Titlul face referire, așa cum bine știu fanii, la Vicontele Anthony Bridgerton (rol interpretat de Jonathan Bailey).
Ce ne rezervă următorul sezon din Bridgerton? Își va găsi Anthony perechea potrivită? Rămâne să vedem, dar cu siguranță, vor trece luni bune până când vom afla.