Odiseea Porn Chic
De data aceasta nu am sa incep cu inceputul. Adica nu am sa va plictisesc cu teorii numeroase si previzibile, de altfel, despre arta nudului in fotografie. Toti sintem constienti de impactul imaginilor surprinse de un Helmut Newton sau de un Robert Mapplethorpe avind drept subiect nuditatea, pielea, carnea si mai putin… moda. Ce ma fascineaza, in fond, este cum au reusit unii (nu foarte multi, de altfel) sa adapteze, sa reinterpreteze goliciunea, sa o curete de absolut orice urma de vulgaritate si sa o propuna drept arta. Ma rog, o forma de arta. Atit cit moda poate fi considerata arta!
Ma refer, in principal, la Carine Roitfeld. Carine, cea care a inventat, practic, notiunea de porn chic si a revolutionat-o pe cea de styling. Desi existau fotografi fascinati de corpul gol al femeii, acestia nu au „fuzionat’ cu stilisti de geniu (vezi cazul Testino-Roitfeld), fotografia a ramas… o simpla fotografie. Frumoasa, senzuala, perfecta, dar… atit. Aici intra in scena geniul lui Roitfeld. Maniera subversiva, impactul ultra-glamour, strategia din spatele conceptelor ei hiper-curajoase au transformat nudul si, in esenta, scenaristica nudului din fotografia de moda. Pentru ca, nu-i asa, despre moda vorbim.
Sint convins ca nu ati uitat de momentul „Gucci’ din perioada Tom Ford. De fapt, mai bine spus, din perioada… Roitfeld. Pentru ca sint absolut convins ca ideea parului pubian tuns in forma de G i-a apartinut lui Roitfeld. Nicidecum lui Tom Ford. Supozitii, pina la urma… Ei bine, acela a fost momentul in care moda a inceput sa atace zone pina atunci neexplorate din punctul meu de vedere. Sigur, au existat campaniile Versace din perioada anilor 90, campaniile Benetton, momentele surprinse de Warhol, euforia Studio 54, dar nimic nu se compara cu lectia inegalabila de porn chic pe care ne-a predat-o, mai bine de zece ani, madame Roitfeld. A fost o profesoara atit de buna pentru industria modei, a inspirat atit de multi stilisti, fotografi, designeri (desi le este greu sa o recunoasca) incit, daca ar mai fi trait si si-ar fi dorit sa scrie continuarea romanului Lolita, Vladimir Nabokov ar fi angajat-o drept… muza. Pentru ca nu transpare nimic schizoid, vulgar sau gratuit din pictorialele realizate de ea. Sigur, sint imagini care au forta, care pot parea brutale sau agresive, dar ce inseamna moda daca nu o joaca perpetua, nebuna, constanta si atit de… sexuala?
Liberté, égalité, nudité
Catrinel Menghia, cea care face subiectul cover-story-ului din luna mai, ne-a dat ceva batai de cap. Din momentul in care am hotarit ca o vrem (din nou) pe coperta, au inceput discutiile. Cum o imbracam? Cit o… dezbracam? Dar, de fapt, de ce sa o mai imbracam? Gabi Hirit o voia goala, noi o doream la fel de goala, dar… mai putin goala pentru ca ELLE nu e, totusi, o revista clasica pentru barbati. In fine, ne-am hotarit sa aplicam conceptul de liberté, égalité, nudité. Adica am dezbracat-o, dar nu de tot. I-am aratat corpul, dar am pastrat misterul. Pina la urma, de ce ai dori sa o vezi pe Menghia imbracata din cap pina in picioare si facind subiectul unui editorial clasic de moda? E ca si cum i-am fi propus lui Lady Gaga sa o interpreteze pe Jackie Onassis. Ne-am fi intrecut cu gluma, nu credeti?
Dar imediat ce am terminat sedinta foto au inceput… remuscarile. Oh, e mult spus. Dar, totusi, ne intrebam daca nu am exagerat, daca nu am impins conceptul un pic prea departe, pentru ca lucram la o revista de moda etc. Ei bine, ne-am dat seama ca am procedat corect. Exista personaje atit de vii, atit de prezente si constiente de puterea corpului lor (gol) pe care este pacat sa le ascunzi in spatele unor rochii, sa le propui sa intre in jocul tendintelor de moda si sa mimeze roluri in care nu pot sa joace niciodata cu placere.
Am mers cu scenariul departe, atit de departe incit m-am intrebat cum ar fi stilizat-o Carine Roitfeld pe Catrinel Menghia. Imi imaginez ca ar fi imbracat-o (de fapt, mai mult ar fi dezbracat-o) in calugarita, i-ar fi propus sa tina intre picioare un crucifix cu diamante si i-ar fi impus o singura directie: nuditate si scandal. Sigur, in limitele unanim acceptate de o revista de moda, fie ea si Vogue.
Imi aduc aminte, uneori, de scenele de nuditate din Please, Not Now, filmul cu Brigitte Bardot, in regia lui Roger Vadim si produs de Jacques Roitfeld (nimeni altul decit tatal lui Carine) si imi dau seama ca, orice ai face, pina nu arati piele nu obtii efectul scontat. Nu este vorba de o forma de exploatare. Nici vorba. Dar regulile jocului sint de mult facute. Si femeile isi doresc sa vada alte femei goale, chiar mai mult decit barbatii. Pentru ca le place sa se compare, sa traga cu ochiul, sa isi impuna standarde, sa vada de ce unele au succes si altele nu, sa birfeasca, etc. Nimic rau in asta. Altfel, ne-am plictisi teribil si nu am mai avea nevoie de moda!
Exemple si contra-exemple
Nu cred ca mai este o noutate pentru nimeni faptul ca la femei, fotbal si politica toti romanii se pricep! Toti isi dau cu parerea. Toti comenteaza. Aici intervine, sau ar trebui sa intervina, rolul formatorilor de… imagine. Fotografi, stilisti, vedete, actrite, moderatori de televiziune etc. Atita vreme cit ne vom intoxica prin contra-exemple, lucrurile nu vor evolua. Nici nu au cum sa evolueze intr-un spatiu in care Bianca Dragusanu este considerata model (???) si Daniela Crudu este propusa drept sex-simbol national. Tocmai aici intervine rolul unei Menghia. Sa stabileasca norme, sa redefineasca conceptul de femeie frumoasa care are datoria sa pozeze (si) goala. Pentru ca o femeie frumoasa nu isi apartine doar ei. Ea apartine si publicului. Care public s-ar irita terbil daca un astfel de exemplar splendid s-ar invesminta in rochii lungi si largi, pina in pamint si ar avea un discurs exclusiv nostalgico-pudibond.
In concluzie, nuditatea nu este vulgara. Sigur, daca aceeasi nuditate este filtrata prin ochii unor esteti, si nu prin mintea unor perversi. Cu alte cuvinte, avem nevoie de nuditate in moda. Este ingredientul de baza al unui parfum care poarta, pentru unii, un nume conventional: glossy.
Foto: Gabi Hirit