Începând cu luna iulie a anului trecut, Palatul Ghica Victoria și-a redeschis porțile publicului pentru a găzdui în sălile sale somptuos decorate și în saloanele sale eclectice evenimente de poveste. Palatul poate găzdui evenimente private și publice pentru clienți atenți față de tradiția locului, care apreciază decorul clasic și bogat al arhitecturii.
Deși mulți m-ar putea contrazice, Bucureștiul este un oraș cu un farmec aparte, pe care eu una îl iubesc foarte mult. Și asta nu doar pentru că avem Centrul Vechi și berea e ieftină (așa cum este brand-uită Capitala României în pliantele cu city-break-uri ale agențiilor de turism din Europa), dar și pentru că mereu descopăr locuri inedite: unele noi, moderne, cu un design teribil de actual, care ar putea face parte din peisajul citadin al oricărei metropole, altele care sunt aduse la viață prin munca plină de entuziasm (și de multe ori și prin migala uriașă) a celor care își asumă misiunea (deloc ușoară) să le restaureze și să le facă cunoscute iubitorilor de frumos.
Unul dintre aceste locuri, pe care l-am descoperit recent, este Palatul Ghica Victoria. Pentru o nostalgică incurabilă, așa cum sunt eu, un astfel de loc este ca o fărâmă de paradis urban: are istorie (palatul a fost construit, la sfârșitul secolului al XIX-lea, pe vremea lui Ion Ghica, matematician, diplomat și de două ori prim-ministru al României), are farmec și… are toate dotările anului 2018. Evident că, în spatele acestei reușite, stau zece ani de renovare meticuloasă, necesari pentru a recondiționa și pentru a pune în valoare stucaturile aurite, marmura, podelele din parchet, pe care le avea clădirea în forma sa originală, dar și pentru a pune la punct toate facilitățile necesare organizării unui eveniment la standardele lui 2018. Plus o doză consistentă de entuziasm și respect pentru trecut și tradiție!
Palatul Ghica Victoria este un loc pe cât de frumos pe atât de versatil (vă spun eu, care mi-am petrecut aici Revelionul, dar am fost și la o antrenantă ședință de music&cycling, desfășurată vara trecută în curtea însorită a palatului, care a răsunat într-o sâmbătă de dimineață de muzică energizantă și bună dispoziție).
Dar să vă spun mai multe despre configurația Palatului Ghica: construcția se întinde pe trei etaje, care pot găzdui petreceri de tot felul, dar și evenimente mai formale, gale, cine fastuoase, ceremonii de semnare, banchete, recepții, degustări de vinuri, prezentări financiare. Sălile palatului pot avea funcționalități diverse, iar personalul său este mereu pregătit să răspundă unor noi provocări, fie că e vorba de întâlnirea anuală a unui consiliu de administrație (de zece persoane) sau de un cocktail cu 400 de invitați.
Sala mea preferată este Franz Josef Kaiserliche Festsaal, de la parter, care are decorațiuni din lemn de mahon, podea cu încrustații, un tavan înalt, decorat cu foiță de aur, totul trecând printr-un proces minuțios de restaurare. În plus, spațiul oferă facilități precum video-proiector portabil, fotocopiator, fax, imprimantă, internet wi fi (în întreaga clădire), sistem performant de sunet și suport tehnic. Iar asta nu e totul: accesul la grădină și ușurința cu care poate fi aranjat și rearanjat mobilierul din clădire, în funcție de necesitate, face ca aacest spațiu să fie perfect pentru organizarea de seminarii, conferințe sau gale.
Palatul Ghica are însă și alte spații, la fel de frumoase și ofertante: salonul Regele Carol I, un spațiu muzeal dedicat familiei regale, curtea interioară Hofburg, salonul privat Sisi Kaiserlichen, foyerul Vienna, sala Regina Victoria, sala Napoleon III, sala Donau Wien Keller, sala Steinbeiss sau sala Busek. Evident, fiecare spațiu are farmecul și personalitatea sa, oferite de detalii precum candelabrele superbe din cristal, covoarele spectaculoase din lână, impresionantele oglinzi venețiene, mobila antique sau chiar balcoanele exterioare ce au o priveliște frumoasă asupra Căii Victoriei și Parcului Iorga.
Poți descoperi mult mai multe despre Palatul Ghica Victoria programându-ți o vizită pe strada Nicolae Iorga nr. 1-3 sau accesând www.palaisghicavictoria.ro.
Contact:
telefon: 0745.117.118
e-mail: [email protected]