Bilant (de Mihaela Nicola)

Mihaela Nicola isi impartaseste cititoarelor ELLE implinirile si neimplinirile inscrise pe lista de vise de la inceputul anului. Un exercitiu de meditatie pe care va invitam si pe voi sa-l faceti, ca apoi sa incepeti, cu dorinte noi, inca un an.

Din nou, la sfirsit de an, rasfoim retrospectiv agenda gindurilor si mingiiem duios cu amintiri toate visele pe care le aveam acum vreo 12 luni.

La inceputul anului 2010 m-a invitat Roxana Voloseniuc sa scriu pe blog-ul ei despre rezolutiile urmatoarei perioade. Mi-a cerut cinci planuri de termen scurt. Am impartasit ca vreau sa invat doua limbi straine, ca imi doresc sa parcurg un curs de fotografie, ca mi-ar placea sa invat despre make-up si ca vinez o haina de sinsila in colectiile de la Victoria 46. Acestea erau dorintele pentru minte si trup. Pentru suflet… spuneam ca visul meu este sa implinesc visele lui.

Si promiteam ca la capatul anului voi impartasi implinirile. Mi se pare mereu interesant sa evaluez in ce masura am reusit sa desenez realitatea dupa schita planului cu aspiratii si mi se pare de datoria mea sa le impartasesc cititoarelor ELLE, care de-acum imi cunosc si principiile, si slabiciunile, felul in care am modelat trecerea timpului.

Am probat haina de sinsila. Era frumoasa, dar am renuntat, caci mi s-a parut ostentativa. Mi se pare ca „striga' opulenta si m-am ferit de o semnatura vestimentara ce comunica explicit o investitie facuta strict din vanitate… Exista haine mai fine pe care nu „luceste' atit de vizibil belsugul. Am preferat una dintre acestea.

Nu m-am mobilizat la timp pentru cursul de fotografie si am aminat pentru primavara viitoare… M-am inscris in schimb la o alta scoala. Un alt masterat, deci din nou cursuri si, mai ales, din nou examene – cursuri in fiecare week-end pina in 2012 si examene la fiecare sfirsit de semestru. Imi place la ore, pentru cursuri ma duc, pentru doza aceea comprimata de stiinta in care oameni alesi imi traduc directia catre care se indreapta lumea. Nu-mi plac examenele, caci n-am motivatie pentru „hirtia de absolvire', nu mi-a trebuit niciodata un CV si nici colectia de diplome. Dar ghici ce? Nu pot asista mai departe la cursuri fara etapa scolareasca a sustinerii examenelor. Asadar, iata-ma din nou in amfiteatrul celor cu emotii, iata-ma din nou preocupata de sesiune, note si bibliografie. E greu, mult, obositor, dar ma gindesc mereu ca este singura forma de antrenament pentru creier, e modalitatea de a evada din „sera' rutinei de zi cu zi, e forma de evolutie aliniata la schimbarile perpetue din jurul nostru. Probabil insa ca, in primavara, nu va mai incapea si cursul de fotografie – care se va amina din nou, asa cum facem mereu cu pasiunile care se inclina in fata alegerilor cu grad mai mare de utilitate, nu?

Am invatat o singura limba straina din cele doua pe care imi propusesem sa le descopar. Pe cea mai grea: germana. Da, asa este, germana este chiar atit de complicat de invatat cum o descrie „folclorul'… doar ca voiam sa pot citi Der Spiegel. Mi se pare ca nu poti decoda lumea doar din publicatiile de limba engleza – acesta a fost singurul motiv pentru care m-am supus, la internat, unui regim sustinut de 8 ore pe zi, timp de o luna, unor cursuri istovitoare, despre un alt univers. Sa stiti ca functioneaza! Si recomand tuturor celor ce vor sa-si insuseasca o limba straina sa mearga la un „total immersion class', in tara de origine a respectivei limbi si sa isi proiecteze timp de o luna existenta in acel univers. Este o investitie de timp cu efecte fabuloase.

Am bifat cursul de make-up. Un capriciu fara aplicatie, doar ca sa pot cerne priceperea unor artisti in pictoriale, sa recunosc talentul acolo unde exista si cit sa invat despre expresiile fetei (sau lipsa de expresie, acolo unde s-a insinuat un pic de botox).

In rest… am avut si izbinzi, si neimpliniri profesionale, am muncit mult, am calatorit mult, am citit prea putin, am vazut spectacole memorabile. Am intilnit oameni strabatuti de splendoare, dintre care unii mi-au devenit prieteni, luind locul altora, care au dezertat de pe lista mea scurta cu apropiati valorosi. M-a surprins, din nou, si pe mine, cadenta vietii si m-au coplesit surprizele frumoase de destin, doar ca am esuat in misiunea cea mai importanta: de a implini visele lui…

Decideti voi, comparind cu propria retrospectiva, daca am avut un an bun sau daca trebuie sa-l traiesc mai iscusit pe urmatorul.

Drepturile de autor provenite din publicarea acestui articol sint donate fundatiei „the group'.

Foto: Shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro