Beyonce & Jay Z tocmai ce au lansat albumul Everything is Love’, realizat în colaborare, și au pus toată lumea pe jar. De ce? Ei bine, albumul acesta a fost îndelung așteptat, încă de când Beyonce lansa Lemonade’, capodopera ei din 2016, un album despre trădarea soțului ei, iar Jay Z, un pic mai târziu, îi răspundea cu 4:44′. De atunci au tot apărut zvonuri despre un proiect comun și iată că el s-a și materializat. Cei doi au anunțat lansarea albumului la finalul concertului lor de la Londra – și este unul despre care se va dezbate intens. De ce? Pentru că are de toate, de la mărturii despre dificultățile în relația de cuplu, până la reproșuri pentru Donald Trump, Grammys sau Kanye West… Și mai are (momentan) și un clip uluitor, filmat la Muzeul Luvru din Paris.
Ce e de știut despre albumul lansat de Beyonce & Jay Z
Semnând albumul drept The Carters, Beyonce & Jay Z își fac cunoscute intențiile încă de pe copertă – care înfățișează doi dansatori din trupa lui Beyonce aranjându-și părul în fața iconicei lucrări Mona Lisa, a lui Leonardo da Vinci – și trebuie să recunoști că este înduioșător să privești o astfel de scenă intimă în cel mai celebru și mai aglomerat muzeu al lumii, în fața unei capodopere care a generat, de-a lungul timpului, o mulțime de controverse.
Apoi, clipul filmat la Luvru este regizat de Ricky Saiz și produs de Iconoclast, de costumele lui Beyonce & Jay Z s-au ocupat Zerina Akers și June Ambrose (stilistele personale ale celor doi), iar coregrafia este semnată de Sidi Larbi Cherkaoui.
Apeshit’ și artă clasică sau cum au cucerit Beyonce & Jay Z Luvrul
E mare lucru că cei doi au reușit să filmeze un clip la Luvru – încă și mai mare este semnificația actului lor artistic, într-una dintre cele mai respectate instituții de acest fel din lume, unde se știe deja că artistele femei sunt extrem de slab reprezentate, ca să nu mai vorbim despre artiștii de culoare. Faptul că clipul piesei Apeshit’ începe în fața celebrei Mona Lisa vorbește direct despre lucrul acesta, despre dominația lumii la care cei doi artiști au ajuns prin intermediul artei lor și este o revendicare a unui loc pe care ei îl consideră binemeritat pe altarul artei de toate felurile.
Un artist bine reprezentat în videoclip este Jacques Louis-David, ale cărui opere, Încoronarea lui Napoleon’, Jurământul Horațiilor’ și Răpirea Sabinelor’ apar în felurite momente, în detaliu sau în întregime. Și mai este o scenă superbă cu două dansatoare în fața Portretului doamnei Recamier’, realizat de același pictor.
Un loc central îl ocupă Victoria din Samotrace, sculptura de marmură ce datează de peste două milenii și în fața căreia Beyonce & Jay Z își asumă rolul de conducători ai lumii. Dar nu este singura piesă venerabilă care aduce o contribuție clipului realizat de Beyonce & Jay Z. Alături de ea mai apare în câteva cadre și Marele Sfinx din Tanis, de peste 4000 de ani, dar și o altă lucrare de referință, Venus din Milo.
Pluta Meduzei’, lucrarea lui Théodore Géricault, face și ea parte din arsenalul impresionant de capodopere în fața cărora dansează și cântă Beyonce & Jay Z. Și, desigur, poate nu de aceeași însemnătate artistică, dar și iconica piramidă a lui M. Pei din fața muzeului apare în videoclip.
Dar mai este o apariție notabilă printre lucrări – Portret de negresă’, de Marie-Guillemine Benoist, care, pe lângă faptul că este pictată de o femeie, înfățișează o femeie de culoare într-o postură firească, arătând privitorului frumusețea acestei femei, și nu statutul ei de sclavă, așa cum era obiceiul.
Semnificațiile mai mult sau mai puțin ascunse în Apeshit’
Cum ziceam, intențiile lui Beyonce & Jay Z sunt clare din start, numai din faptul că au filmat primul clip al albumului la Luvru. Iar versurile susțin asta: I cant believe we made it/ This is why were thankful…’ – fie că vorbesc despre destrămarea căsniciei lor, urmată de împăcarea care i-a făcut mai puternici, fie despre statutul social de care se bucură acum, e cert că cei doi sunt destul de mulțumiți cu viețile lor. Iar You know we deserve to be here’ anunță că cei doi își ocupă fără jenă locul în panoplia celor mai valoroși artiști.
Versuri precum Pay me in equity’ sau Get off my dick’ vorbesc destul de clar despre teme pe care Beyonce le-a mai abordat până acum, precum inegalitatea de gen. Dar albumul e plin de aluzii, referințe și de polițe plătite către cei care le merită, precum Spotify (de care Beyonce nu are nevoie, în caz că acest lucru mai trebuia subliniat), surorile Jenner (care au folosit fața lui Tupac pe tricouri și sunt trase acum la răspundere), Trayvon Martin (tânărul de 17 ani omorât pentru că cineva a crezut că pare suspect).
Infidelitatea lui Jay Z este discutată pe larg în album, în vreme ce rapperul dedică câteva versuri și lui Kanye West, aparent încă deranjat de faptul că Beyonce & Jay Z nu și-au făcut timp să participe la nunta lui cu Kim Kardashian. Iar Beyonce & Jay Z mai au, în mod cert, lucruri de rezolvat cu NFL (National Football League, care a pedepsit atleți precum Colin Kaepernick, cel care îngenuncheat în semn de protest în timpul intonării imnului SUA), sau Grammy (instituția care pare să refuze intenționat să recunoască valoarea artiștilor de culoare.
Tu ce sensuri ai mai descifrat în Everything is Love’?
Citește și:
Beyonce vs. Rihanna (de Tom Wilson)
Foto: capturi din videoclipul piesei „Apeshit'