Copil sau adult, aerul salinei face bine! Acesta nu doar curata caile respiratorii, ci stimuleaza imunitatea, reduce oboseala si diminueaza durata infectiilor respiratorii.
Stim despre salina de mici, din familie sau, cel putin, din auzite, insa beneficiile acesteia sunt inca necunoscute de foarte multa lume. Vorbeam cu o prietena care locuieste in SUA si care imi spunea ca salinoterapia este un concept nou pentru americani – abia recent au inceput sa apara si acolo saloane cu saline artificiale, in marile orase, conceptul fiind introdus de est-europeni.
Pentru mine, care am mers la salina de mica, cu parintii, pentru ca nu respiram bine (si acum imi amintesc cum ma sufocam in somn, de sarea mama ca arsa din pat), a fost o surpriza sa aud asta si un motiv sa deschid acest subiect. Nu stiu daca doar orele din salina m-au vindecat sau daca au contribuit si alti factori, dar imi amintesc ca am scapat de problema in doar cateva saptamani. Si de atunci, n-am mai facut nici o alta criza!
Toamna, dar si primavara – cand fluctuatiile de temperatura dintre exterior si interior sunt mici –, este vremea propice pentru a merge la salina, atat ca adult, cat si in cazul picilor. Si asta nu o spun eu, din proprie experienta, ci specialistii, de la pediatri la balneologi. Salinoterapia sau speleoterapia, stiintific spus, este o cale de tratament pentru intreaga familie, fiind unul dintre remediile naturale la care pot fi expusi si copiii, de la varsta frageda.
In salina sunt, aproximativ, 10-15° C, aerul sarat, pur si rece ajutand copiii care se confrunta deseori cu infectii respiratorii sau infectii ORL. Ca orice lucru nou, inainte de a vizita salina pentru prima oara impreuna cu copilul, cere parerea pediatrului. Salinoterapia este benefica in foarte multe afectiuni: infectii si inflamatii respiratorii repetate (rino-faringite, sinuzite, traheo-bronsite, viroze respiratorii, pneumonii), tuse persistenta, hiperreactivitate bronsica, alergii respiratorii (rinita alergica, astm bronsic, predispozitie pentru astm), bronsita cronica, fibroza pulmonara, stari dupa traumatisme toracice.
Cu scop preventiv, pentru purificarea cailor respiratorii, sau curativ, dupa o infectie, cei mici pot merge la salina, in principiu, de la varsta de un an, dar sunt mamici care merg si cu bebelusi de sapte-opt luni. Suzana Pretorian, medic specialist balneolog la Danubius Health Spa Resort Sovata, spune ca „teoretic, de la varsta de doi ani, cand copilul merge, poate fi dus la salina, dar daca nu exista contraindicatii (ca o boala acuta de orice tip, in particular infectii respiratorii acute), se poate si mai devreme, incepand cu un an.
Vorbind de contraindicatii, aflam ca, daca un copil are febra sau sufera de hipertiroidism, nu trebuie expus aerosolilor salini, iar „dupa o criza severa de astm bronsic, se asteapta minimum trei zile si doar dupa aceea poate intra in salina. Copiii trebuie expusi aerosolilor de salina treptat si in functie de varsta. In salina, copilul trebuie imbracat adecvat, pentru a nu-i fi frig sau foarte cald, iar parintii trebuie sa-i mentina programul normal de alimentatie si de odihna in perioada tratamentului, deoarece abaterile pot dezechilibra imunitatea copilului.
Exista saline naturale si saline artificiale, acestea din urma fiind mai usor accesibile, in marile orase. „Exista o mare varietate de saline artificiale (cu blocuri de sare ce captusesc peretii, cu insuflare de vapori sarati sau sisteme interioare de pulverizare a vaporilor sarati), doar ca trebuie sa fim atenti la parametrii de umiditate, la igiena si la aerisire, cat si la capacitatea salinei, ne explica expertul balneolog.
In Bucuresti exista cateva saline artificiale: Salina Center (www.salinacenter.ro), Harmony, cu centru amenajat pentru copii (www.salinele-harmony.ro), Hipocrat (www.hipocrat2000.ro), Salinele Roman (www.salineleroman.ro). In afara Capitalei, poti vizita saline naturale si centre de interes pentru toata familia. Te indrumam spre salina Slanic (Prahova), Targu Ocna (Bacau), salina de la Ocnele Mari (Valcea), Salina Turda (Cluj) sau una dintre cele mai frumoase din tara, salina Praid (Harghita). La Praid exista avantaje semnificative: are umiditate optima (nu foarte ridicata) si „este cea mai adecvata pentru scop terapeutic. Pe langa amenajarile interioare pentru agrement, adaptate persoanelor cu boli respiratorii (terenuri de sport, programe de gimnastica etc.), dispune de asistenta medicala, inclusiv pentru cazuri de urgenta, spune dr. Pretorian, plus un loc de joaca generos pentru copii, acestia avand intrare gratuita, pana la varsta de trei ani. Ati putea incerca un sejur la salina, preventiv, pentru sezonul rece!
Foto: Guliver