Socializarea este hrănitoare emoțional, dar și liniștea sau tăcerea. Momentele de tăcere în solitudine au puteri imense, chiar dacă de cele mai multe ori nu sunt simplu de gestionat. Poți fi tentată să fugi de gândurile tale, de emoțiile care au dat năvală și de problemele nerezolvate la care ajungi să ruminezi când ești tu cu tine. Dar poți oricând să folosești acest instrument în favoarea ta, și să înțelegi că liniștea, tăcerea îți sunt de fapt prietene.
Tăcerea te ajută să iei decizii mai bune
Zumzetul orașului, prietenii, serile mereu ocupate cu câteva ceva funcționează ca adevărate distrageri. Cum ai putea să cântărești lucrurile, să vezi ce e mai bine pentru tine, dacă mereu ești conectată la câte o activitate. Momentele de tăcere și liniște îți permit să-ți conștientizezi gândurile, să-ți simți emoțiile și în aceeași măsură să identifici ce simți în corp atunci când analizezi aspectele unei decizii. Reacțiile corporale sunt indicatori ce furnizează informații prețioase. Poți descoperi că ți-e teamă de ceva, ești anxioasă, entuziastă și astfel să-ți pui mai bine ordine în gânduri.
Înveți să fii mai blândă cu tine
Mulți dintre noi sunt campioni la autocritică. Iar atunci când te autoflagelezi, nu îți dai voie să îți conștientizezi emoțiile și nevoile. Liniștea te aduce în momentul aici și acum. Poți încerca diferite exerciții de respirație, poți asculta o meditație ghidată. Conectează-te la tine și dă-ți voie să simți și să vezi ce se întâmplă în interiorul tău. Oferă-ți blândețea, bunătatea și înțelegerea de care ai atâta nevoie. Și chiar dacă la un moment dat gândurile tale au tendința să fugă, conștienizează asta și cu bunăvoință și delicatețe adu-le înapoi din trecut sau viitor. Când ești rănită, dezamăgită, când suferi, alină-ți copilul tău interior care are nevoie de dragoste și atenție din partea ta.
Tăcerea te ajută să comunici mai bine
Inițial poate suna paradoxal, dar cum să înțelegi ce spune celălalt dacă nu asculți în liniște? Făcând asta, interlocutorul se simte respectat, ascultat, văzut. Comunicarea se realizează mai facil, nu lași loc interpretărilor și eviți eventuale conflicte care pot apărea când îl întrerupi constant pe cel din fața ta. Discuția a încins spiritele? Te poți retrage în liniște, să te calmezi, urmând să reveniți asupra subiectului după ce v-ați reglat emoțional fiecare.
Citește și:
Vrea să vă împăcați, dar nu este sincer. Dovezi că nu se va schimba nimic
Foto: PR