BDSM: Despre sex și putere

BDSM-ul (bondage, dominare și supunere, sadomasochism) este un acronim ce descrie practici sexuale specifice, cu reguli bine definite, care duc la plăcere intensă prin provocarea durerii fizice.

Accentul, în tipul acesta de practici, cade pe raportul de putere dintre parteneri, împachetat sub forma unui joc. Astfel că primele reguli se referă la stabilirea rolurilor pe care partenerii urmează să și le asume. Psihologia ne spune că există trei astfel de roluri, și anume, dominantul, adică cel care își controlează partenerul; submisul, cel care se supune cerințelor „stăpânului, și switch, cel care poate face schimb cu ușurință de roluri și se poate bucura în aceeași măsură de acțiune. Raporturile de gen sunt cumva redefinite în BDSM, pentru că dominatorii și supușii pot fi atât bărbați, cât și femei. Și totul se rezumă la preferințele fiecăruia.

Deși seria de romane Fifty Shades of Grey, iar mai apoi filmele adaptate după ele au agitat apele în această privință și i-au provocat pe oameni să privească sexul și dintr-o altă perspectivă (probabil singurul lucru bun pe care l-au făcut, de altfel), practicile sexuale din sfera BDSM nu au început odată cu ele, și nici cu filmul Secretary, al lui Steven Shainberg. Dacă vorbim despre ultimele două litere ale acronimului, ne întoarcem în secolul al XVIII-lea, când marchizul de Sade, un nobil francez, devine cunoscut pentru romanele sale care descriu practici perverse și crime sexuale. Un secol mai târziu, nobilul austriac Leopold von Sacher-Masoch ne lasă o poveste cu tentă autobiografică, Venus în blănuri, a unui bărbat care convinge o femeie să-l facă sclavul ei. Ce este diferit în aceste practici acum, față de anii 1700? BDSM-ul a devenit pur consensual. Ambele părți cunosc limitele și consecințele fiecărei practici. De unde deducem că evoluția lui a fost cu adevărat necesară.

BDSM-ul nu există fără consimțământ și probabil că acesta este unul dintre cel mai bine definite aspecte ale lui, dintre toate practicile sexuale. Așa că toți cei care s-au arătat interesați de profilul pe care mi l-am creat pe un site destinat persoanelor care au diverse fetișuri și vor să facă schimb de plăceri m-au asigurat că discuția dinainte de actul în sine cântărește cel mai mult și setează baza unei posibile interacțiuni sexuale în fiecare caz. Conversația aceasta este esențială și constă în aflarea reciprocă a plăcerilor și limitelor celuilalt. După ce s-a ajuns la consens, partenerii stabilesc un cuvânt de siguranță pe care îl pot folosi dacă lucrurile merg prea departe pentru confortul lor.

Încă destul de confuză în ceea ce privește modul în care se formează fetișurile, l-am întrebat pe Florin Ionescu, psihoterapeut, ce anume îi îndeamnă pe oameni să se îndrepte către astfel de zone. Se pare că masochismul și sadismul sunt două tulburări parafilice (o parafilie prespupune autovătămare sau riscul de a produce vătămare altor persoane), iar „teoriile psihodinamice afirmă că un individ cu o parafilie repetă un comportament sexual care a apărut la începutul vieții”. Mai mult decât atât, „teoriile comportamentale susțin că parafiliile încep printr-un proces de condiționare – obiecte non-sexuale pot deveni excitante dacă sunt asociate în mod repetat cu activități sexuale plăcute. Modelul învățării sugerează că un copil care este victimă sau care observă un comportament sexual atipic poate învăța să imite acel comportament”, mi-a spus psihologul.

Cu toate acestea, practicile BDSM încep să fie văzute mai degrabă ca activități recreative decât ca manifestări ale unor procese psihopatologice. Iar aici nu pot să nu-mi amintesc de cuvintele psihologului Lisa Diamond: „Dacă ai fantezii care te tulbură sau te sperie și te întrebi ce-or fi însemnând… Nu înseamnă mare lucru. Așa că nu te îngrijora prea tare”. Cu asta în minte m-am aventurat în online-ul românesc, unde ofertele pentru astfel de practici nu sunt deloc greu de găsit, în căutarea unor povești și explicații ale celor cu experiență în domeniu.

Așa am aflat că, odată cu trecerea timpului, oamenii au învățat să-și dezvolte fanteziile și să încerce să le pună în aplicare. Cum au făcut asta? Căutând persoane ale căror plăceri se suprapun cu ale lor.

„Nu sunt nici nebun, nici obsedat sexual. Sunt doar un simplu om care iubește BDSM.

W., autorul citatului de mai sus, mi-a răspuns detaliat la toate întrebările, fără să bănuiască o secundă că mă aflu pe site-ul pe care îl frecventa și el cu un scop clar, și nu acela de a-i fi stăpână. Background-ul roșu intens al forumului mă obliga să scad luminozitatea ecranului, pentru a nu simți în ceafă privirile curioase ale colegilor de la birou. Mijesc ochii pentru a descifra ce îmi scrie W. Mă roagă să înțeleg că plăcerea lui vine doar din modul în care îmi îndeplinește dorințele, fanteziile, nevoile. Îmi spune că nu-l afectează prejudecățile celorlalți, că în final, când ajunge acasă, nu îi vede acolo, deci nu contează. Are totuși o cerință specifică în ceea ce privește rolul pe care urmează să și-l asume… să i se pună centură de castitate, iar stăpâna să păstreze cheia.

Îl entuziasmează doar gândul că cineva se va folosi din nou de el, va simți că aparține, că se regăsește într-un parteneriat. Timp de cinci ani, W. a locuit în Olanda și a fost sclav pentru un cuplu. Îi plăcea să fie plimbat în lesă chiar și în locuri publice, pentru că „acolo oamenii sunt foarte deschiși la minte, dacă te văd în postura asta, îți fac poze, atât”. S-a întors în țară după ce dominatorii i s-au mutat în Noua Zeelandă, iar acum a pornit în regăsirea vitalității.

Îmi povestește despre familia lui, despre cum sunt perfect în regulă cu ceea ce face el și cum se bucură să-l vadă fericit. Sora lui chiar i-a dat like la o poză în care este lovit cu biciul. Așa că se simte norocos. Devine iritat după ce își dă seama că întrebările mele nu coincid cu dorințele lui, așa că îmi spune să mă gândesc bine dacă vreau un sclav, pentru că el este dispus să o facă 24/7. Îmi spune că vrea să semnăm un contract, așa cum a făcut și cu stăpânii din Olanda. Contractul nu are nici un fel de valoare legală, ci doar contribuie la setarea unui mediu provocator, iar factura lui formală oferă un plus de seriozitate actului. Prin acest „contract de luare în proprietate”, cum este numit, submisul este absolvit de orice fel de drepturi. Odată semnat, el se va supune dominatoarei și îi va respecta fiecare cerință. Îmi trimite prima pagină, pentru a mă asigura că totul este real. Mă uit peste rândurile scrise și îmi atrag atenția câteva clauze:

✓ Corpul SCLAVULUI aparține STĂPÂNEI/ STĂPÂNULUI/STĂPÂNILOR pe toată durata contractului, pentru ca aceasta/acesta/aceștia să poată uza de el așa cum dorește/doresc.
✓ Nu există situație legată de timp, spațiu sau orice altă situație în care SCLAVUL poate refuza să se supună cererilor STĂPÂNEI/STĂPÂNULUI/STĂPÂNILOR.
✓ SCLAVUL stă pe podea. În cazul în care nu este prezent/ă STĂPÂNA/STĂPÂNUL/STĂPÂNII, SCLAVUL își poate odihni întregul corp pe podea.

De obicei, este dispus să adauge o clauză în contract prin care este obligat să respecte orice dorință a dominatoarei, astfel că poze și filmulețe arătându-l în ipostaze umilitoare pot fi publicate online.

Bineînțeles, nu toate persoanele care tânjesc după dominare sunt la fel ca W. R. vrea să fie supus doar în timpul actului sexual. Este înnebunit după picioare, așadar are ceea ce se cheamă un foot fetish. Își dorește o dominatoare matură, care să-i înțeleagă limitele. Vrea să o vadă pe Skype mai întâi, îmi spune, apoi să bea o cafea împreună și să vorbească despre lucrurile care îi fac să-și piardă mințile.

T. vrea să se asigure că cei care o abordează cunosc importanța dominării și că practica în sine „implică datoria de a fi sensibil și de a răspunde prompt la nevoile lor”. O numește dominare zeiască și citează din cartea lui Emil Cioran, Tratat de descompunere: „Sfinţii au fost mari perverşi, iar sfintele, nişte femei magnifice şi voluptuoase”. Y. caută o tânără submisivă pentru a-i satisface fantezia iubitului ei, aceea de a face sex cu două femei. Iar apoi, acceptă „orice este legat de sex”.

Aflu, în periplul meu printre practicanții BDSM, că accesoriile, costumele și set-up-ul sunt elemente-cheie în construirea unui cadru incitant. Deși acestea ar putea părea primordiale în actul sexual din sfera BDSM, nu toți bărbații le găsesc neapărat necesare. P., de exemplu, crede că spontaneitatea face ca atmosfera să-i taie răsuflarea, deci nu are nevoie de cătușe, bici sau ca partenera lui să poarte un anumit tip de lenjerie. Îi place să improvizeze. Să-și folosească trupul, membrele, imaginația. Să-și scoată cureaua și să-și amăgească submisa, iar apoi să crească intensitatea și să simtă cum puterea îi invadează corpul.

G., pe de altă parte, spune că este înnebunit după tocurile cui și ciorapii fini. Dominatoarea lui trebuie să-i satisfacă plăcerea de a-l pedepsi, folosindu-și pantofii înalți pentru a-i călca pe organele genitale. Apoi, poate urca încet pe abdomen, pe piept, ar vrea să-i atingă semnele lăsate de partidele trecute și să ajungă pe gât. Să-l oblige să-i lingă tocul și să geamă de plăcere. Ea să-l privească în ochi în tot acest timp.

S., o altă persoană cu care am o conversație de tatonare, se arată încântat de idee și îmi propune să mergem împreună într-un sex-shop pentru a cumpăra cele necesare. Crede că modul în care cei doi se prezintă pentru a-și îndeplini cele mai adânci fantezii contribuie la proces în sine. Tot de la el aflu că, după ce-ți descoperi latura asta și îți faci curaj să experimentezi, poziția misionarului încă există, precum și sexul. Însă nu poate garanta că nu va devia spre „câteva palme la fund în forță sau o strangulare”, de îndată ce excitarea atinge cote înalte.

Mai mult sau mai puțin surprinzător, aflu că cei care practică BDSM nu fac din atingerea orgasmului o prioritate. Se bucură de tot ceea ce li se întâmplă, savurează fiecare moment și încearcă să întârzie atingerea punctului culminant.

Și, în cele din urmă, la finalul periplului meu printre membrii comunității BDSM strânși pe forumuri, îmi dau seama de câteva lucruri. Ca oameni, întotdeauna condamnăm ceea ce nu putem înțelege. Iar în ceea ce îi privește pe cei din comunitatea BDSM sau persoanele cu fetișuri, continuăm să le punem etichete sau să considerăm că au probleme de natură psihologică. Dar lucrurile se schimbă. Un serial documentar produs de Netflix, Sex Explained, arată chiar din primul episod practici BDSM și fantezii sexuale. Iar un studiu realizat de Justin Lehmiller, cercetător la Institutul Kinsey, în 2018, în Statele Unite, și publicat în cartea sa, Tell Me What You Want, arată că fiecare participant a avut cel puțin o fantezie legată de BDSM. De unde putem trage concluzia că acest interes sexual nu este deloc neobișnuit. Lucru care mi s-a confirmat rapid după ce m-am înscris pe site-ul despre care vorbeam mai sus. În două zile, am primit în jur de 50 de mesaje de la bărbați care își doreau să ne cunoaștem și să punem în aplicare fiecare fantezie care ne trece prin minte (numele lor, chiar cele fictive, din online au fost reduse la inițiale pentru a le respecta intimitatea).

Cât despre părerile celor din jur, ei bine, G., după un mesaj kilometric în care s-a descris și a enumerat lucrurile pe care și le-ar dori de la mine, îmi spune că societatea va avea mereu ceva de comentat, indiferent dacă practici vanilla sex (n. red.: act sexual fără fetișuri) sau te excită venerarea picioarelor. Așa că nu vede în asta ceva de condamnat, „până la urmă sunt niște fantezii pe care le faci din plăcere”.