Palariile, de pilda.
Sau manusile.
Am cunoscut, in copilarie, citeva cucoane care inca mai purtau palarii. Nu la nunti & botezuri, ci la five oclock-uri & bridge-uri. Era pe la-nceputul anilor 60, cind Moda nu dadea pe-afara de imaginatie: se purtau taxiurile marca Pobeda sau Moskvici, tovarasii aveau gulerele camasilor rasfrinte peste haina de tergal, iar consoartele lor isi stringeau cocurile in baticuri inflorate. In aceste conditii – vitrege pentru Stil, vesele pentru socialism – puteau fi vazuti indivizi care infruntau, cu un curaj cochet, „globalizarea made in URSS.
Domnii – nu multi, dar cu-atit mai pregnanti, proaspat sositi de la Canal – purtau intotdeauna palarii pe care si le scoteau, cu gesturi largi, atunci cind intilneau cunoscuti. Costumele erau in general la doua rinduri, cu batista in buzunarul de la piept. Unii purtau lavaliera sau papion, iar cei cu adevarat intratabili, monoclu si baston. Doamnele nu ieseau fara palarie si fara manusi – din piele de caprioara sau atica –, pudrate si parfumate chiar si cind se duceau la piata.
Daca voiai sa-i insulti, le spuneai „tovarasi; dar era pacat. E putin probabil ca toti acestia sa fi fost nascuti intre 21.01 si 20.02 – Varsatorul fiind, prin definitie, zodia excentricilor… Dar, de cum intram in februarie, micul cinema din capul meu imi proiecteaza acelasi basm cu „Varsatori pentru care o palarie era ca o declaratie de razboi cu uniformitatea. n
P.S. Unul dintre cele mai frumoase spectacole ale stagiunii 2001 a fost – v-ati dat seama, desigur – Amantii insingerati, in regia lui Alexandru Tocilescu.
Articol publicat in ELLE Februarie 2002