Bărbatul pe care îl placi uneori te respinge? Nu l-ai ales întâmplător! Ce te învață relația cu el

Când te respinge simți că intri panică. Devii mai insistentă, iar el se distanțează și mai mult. Ironic, nevoia lui de spațiu funcționează ca o oglindă pentru tine.

Comportamentul acesta în care partenerul tău sau bărbatul cu care ești la început de poveste te respinge, vine către tine, iar te respinge și iar te caută face parte din dinamica relațională specifică bărbatului cu stil de atașament evitant. Dacă și tu ești evitantă prea puțin probabil ca lucrurile să funcționeze între voi. Dacă ești securizantă înțelegi și îi lași spațiu, simți să te ocupi de nevoile tale emoționale și abordezi problema cât mai sănătos.

Adică prin discuții în care pui limite, vorbești despre emoțiile tale, ce comportament al lui funcționează ca un declanșator pentru tine, ce ai tu nevoie și cum puteți găsi o variantă ok pentru amândoi. Dacă ai un stil de atașament anxios devii agitată, geloasă, te panichezi, îi dai multiple telefoane și mesaje, ceea ce îl determină să mărească și mai mult distanța pe care oricum o impusese. Nu sună prea grozav, dar de aici tu ai de tras niște concluzii nu despre el, ci despre tine.

Relația este o oglindă pentru părți din tine…

… pe care nu le recunoști ori pe care încerci să le suprimi. Nu suporți să îl vezi vulnerabil pentru că îți negi propria ta vulnerabilitate. Îți provoacă greață, uneori fizic nu doar metaforic, un episod traumatic pe care ți-l povestește și în care ți se pare că el a reacționat cât se poate de prost? Nu îl respingi neapărat pe el, ci partea aceea din tine care, în propria ta experiență traumatică, a reacționat altfel decât ți-ai fi dorit. În dinamica evitant-anxios, anxiosul se simte abandonat când evitantul ia distanță.

Dar tocmai această distanță reflectă inclusiv teama de intimitate a anxiosului. Care cu această ocazie, prin distanță, are parte de suficient de mult spațiu ca să își satisfacă nevoia de independență, de autonomie. Independență care în rest e suprimată întrucât anxiosul renunță la plăcerile sale, programul său, prietenii săi, planurile sale, totul pentru a fi acolo drepți când evitantul dă cel mai mic semn. La polul opus, evitantul care se teme foarte tare de intimitate, angajament, să nu fie prins în capcană, nu poate experimenta în mod natural această nevoie de apropiere emoțională. Iar prin interacțiunea cu anxiosul practic i se bagă pe gât conectarea emoțională, nevoia negată.

Vulnerabilitatea e un pericol și te respinge

Distanțarea se produce pentru că în mintea evitantului vulnerabilitatea e periculoasă, așa că o evită cum poate. Nici nu e de mirare că dă bir cu fugiții când relația devine mai apropiată. Fenomenul de ghosting poate apărea și el, după ce în prealabil efectiv te-a bombardat cu dovezi de afecțiune. În tot acest joc, în final fiecare dă vina pe el sau pe celălalt. Evitantul se întreabă dacă e egoist sau dacă poate să iubească cu adevărat de vreme ce primește numai reproșuri. Anxiosul dacă e ceva în neregulă cu el și dacă merită să fie iubit.

Așa că în primul caz vorbim de vinovăție că nu poate îndeplini nevoile celuilalt. Îl al doilea de furie că nevoile nu îi sunt împlinite. Ce se întâmplă la nivel profund? Evitantul devine critic cu acea parte din el care este vulnerabilă, dependentă, neajutorată. Iar anxiosul devine critic cu latura sa egoistă și independentă. Cum puteți aduce echilibrul în cuplu? Acceptând toate aceste nuanțe ale personalității voastre, ajustând intensitatea acolo unde este prea mult sau prea puțin.