Backstage: Cei care fac sa se intample moda

Pe 4 octombrie, la Grand Palais, Saskia de Brauw iesea dintr-o grota imaculata al carei interior era acoperit de bule transparente, purtind o tinuta alba si strabatind un traseu complicat printr-un decor marin complet alb, populat de caracatite imense, caluti de mare, scoici si corali supradimensionati. Optzeci de tinute uluitoare s-au perindat mai apoi timp de cincisprezece minute prin fata spectatorilor, pentru ca, in final, grandiosul show Chanel primavara/vara 2012 sa se incheie cu aparitia lui Florence Welch, care a cintat, stind intr-o scoica, impresionantul sau ultim single, „What the Water Gave Me. A fost un spectacol colosal pe care, daca nu l-ati vazut pina acum, e obligatoriu sa-l urmariti pe site-ul brand-ului.

Colectia pentru toamna lui 2011 a fost prezentata, in martie, in mijlocul unei paduri in­tunecate gazduita de acelasi Grand Palais, in timp ce aburii tisneau din solul care inconjura podiumul pe care defilau modelele. Cu inca un an in urma, Freja Beha Erichsen aparea infasurata in blanuri intr-o scena care evoca atit de realist gheturile polare incit bucati de aisberg (mai precis, 265 de tone de gheata care au fost sculptate de 35 de oameni timp de 6 zile) au fost transportate in mijlocul Parisului din tinuturi mult mai neprietenoase si folosite pentru cele cite­va minute de show. Si a meritat. Prezen­tarile Chanel sint mereu un motiv de dezbatere si, oricit de frumoase ar fi hainele, parte din dis­cutiile pe care le isca noile ispravi ale lui Karl Lagerfeld se datoreaza si pro­duc­tiilor uriase – si de cele mai multe ori foarte inspirate – ale show-urilor lui.

Numai ca, chiar daca Lagerfeld imaginea­za de fiecare data decorul in care hainele lui ar arata cel mai bine, acesta este rezultatul muncii unei echipe, cea de la Villa Eugénie, compania de productie creata de unul dintre cei mai apreciati oameni din industrie, Etienne Russo. Russo a inceput sa lucreze ca mane­chin, iar mai apoi s-a orientat catre organiza­rea de petreceri si a aterizat inapoi in lumea fashion atunci cind a imaginat primul show Dries Van Noten. Asta se intimpla cu multi ani in urma, iar Russo a continuat sa se ocupe de pre­zentarile lui Van Noten, alaturi de echipa de 40 de persoane pe care a strins-o in jurul sau (care, in timpul Saptaminilor Modei, ajun­ge la 400 de persoane), care mai acopera nevoile multor alte nume sonore – printre care Maison Martin Margiela, Sonia Rykiel, Lan­vin, Miu Miu, Céline si Hermès. Villa Eugénie nu se ocupa, insa, doar de moda, ci si de evenimente din lumea artelor sau lansari ale gigantilor din industria de beauty. Se pare ca Etienne Russo a reusit sa gaseasca un limbaj comun cu cele mai grele nume din moda, mo­tiv pentru care si afacerea lui este atit de pro­fitabila, dar si de influenta.

Acelasi gen de ac­tivitate este practicat cu succes si de designerul si producatorul Alexandre de Be­tak, fondatorul Bureau Betak, compania asociata cel mai des cu productia prezentarilor fas­tuoase si putin cam sclipitoare Victorias Se­cret, pe care Alexandre le-a produs din 2000. Munca lui De Betak a inceput intr-o companie de PR, iar dupa organizarea unor petreceri newyorkeze la mijlocul anilor ‘90, s-a diversificat. Acum, De Betak este celebrat drept un Fellini al lumii modei, si a produs prezentari pentru Michael Kors (cu care lucreaza de peste 15 ani), John Galliano, Viktor&Rolf, Dior, Hussein Chalayan, Anthony Vaccarello, Helmut Lang, Lacoste, Rodarte, Diane von Furstenberg, Jason Wu, Cerruti; dar si evenimente ca „The White Fairy Tale Love Ball al Nataliei Vodianova, expozitia „Dior Joaillerie de la Musée Rodin sau primul show Mango de la Centrul George Pom­pi­dou din Paris, cu un podium de sticla de peste un kilometru lungime.

Dar nici o enumerare a celor mai creative echipe de productie nu ar fi completa fara Gainsbury & Whiting, echipa care a imaginat unele dintre cele mai curajoa­se prezentari din industrie – cele ale lui Alexan­der McQueen. Compania fondata de catre Sam Gainsbury si Anna Whiting in 2000 are o viziune mai complexa decit a ce­lorlalte care lucreaza in bransa, fie si numai pentru ca cele doua fondatoare au studiat muzica, filmul si teatrul, lucru care face ca abordarea a prezentarilor sa fie mult mai diferita si creativa in alt sens decit al­tele. De aici vine si preocuparea lor pentru filmul de moda, iar acum Gainsbury & Whiting Asso­ciates ii reprezinta pe Nick Knight, Sam Taylor Wood si Ruth Hogben, unii dintre pionierii genului, dar si pe Steven Klein, fotograf si regizor al carui faimos videoclip pentru Lady Gaga, „Alejandro, a fost produs tot de ele.

Oricit de impresionante ar fi, insa, concep­tele si productiile echipelor de mai sus, mun­ca lor nu este suficienta pentru a alimenta cele maximum 15 minute in care se deru­lea­za orice show de moda la care viseaza mai apoi, pina la urmatorul sezon, sumedenie de fashioniste fascinate de mirajul pe care aces­tia il creeaza. Asta pentru ca unui show ii sint necesare modelele si, oricit de tare ar crede lumea ca a defila pe un podium este o trea­ba usoara, nu e deloc astfel. Inca mai dificil este, pentru directorii de casting, sa aleaga cele mai potrivite fete pentru feluritele pre­zen­tari. Rolul lor este acela de a decide de fiecare data ce fel de personaj se potriveste cel mai bine viziunii fiecarui designer, iar apoi de a gasi exact acele personaje care vor pune in valoare hainele.

Tocmai de aceea nu­­me ca Angus Munro, Jennifer Venditti sau Andrew Weir sint respectate in in­dus­trie. Munro s-a lansat cautind fete pentru Elite Lon­don, iar accesul catre liga mare i-a fost asigurat atunci cind Katie Grand l-a che­mat sa fie director de casting pentru un show Vuitton. De atunci, a reusit sa gaseasca mo­delele perfecte pentru numeroase show-uri, si tot lui i se atribuie ridicarea Anjei Rubik la sta­tutul (binemeritat, de alt­fel) de supermodel. Ven­ditti este o alta forta a industriei, desi interesele ei se intind dincolo de casting, catre regia de film. Dar colaborarile ei cu Bruce Weber si Steven Klein, doi dintre cei mai aclamati foto­grafi de moda din lume, spun ca implicarea lui Venditti in productii cinematografice poate sa mai astepte.

John Pfeiffer, cel care a des­co­perit-o pe Anna Jagodzinska si a distribui­t-o in primul ei show, pentru Donna Karan, este un alt nume pe care modelele spera sa il auda in sezonul de prezentari, iar Jennifer Starr, care si-a inceput cariera explorind lo­catii pentru sedintele foto ale lui Bruce We­ber si a continuat-o prin a gasi modele pentru prestigiosul calendar Pirelli, este, cu siguran­ta, altul. James Scully este responsabil de casting-ul show-urilor Gucci, unde a distribui­t-o pentru prima data pe Lyia Kebede. Mo­delul etio­pian a avut un contract cu Gucci care nu ii permitea sa defileze pentru o alta casa in sezonul toamna/iarna 2000, lucru care nu i-a daunat defel, caci angajamentul luat fata de Gucci i-a adus mai tirziu coperte pentru cele mai importante editii Vogue si un numar din Vogue Paris dedicat in intregime ei.

Lui Russell Marsh trebuie sa ii multumim pentru ca le-a promovat pe Gemma Ward, Sasha Pivovarova si Daria Werbowy, unele dintre modelele cu cele mai profitabile contracte si mai multe aparitii pe catwalk-uri si in campanii ale ultimilor zece ani. Talentul lui Marsh de a descoperi viitoare supermodele l-a facut sa lucreze ca director de casting pentru Miu Miu, Prada, Balenciaga, Chris­topher Kane si Jo­nathan Saunders. Andrew Weir, fondatorul agentiei de casting ACW, e responsa­bil pentru manechinele care au defilat pentru Viktor&Rolf, Hugo Boss, Z Zegna, Thakoon, dar si pentru campanii care se intind de la brand-uri ca Armani la Hussein Chalayan, iar acum si-a restrins acti­vitatea la un maximum de patru prezentari pe sezon din cauza ce­rerii prea mari.