Avortul – un păcat sau o binecuvântare? (de Patricia Luiza Blaj)

Mulțumită marșului Pro Viață care a avut loc duminică în majoritatea orașelor mari din românia, discuțiile, sau mai bine zis lupta dintre persoanele pro și contra avort a luat din nou amploare.

Nu vreau să ridic problema legată de moralitate, pentru că fiecare își definește propria moralitate, ceea ce înseamnă că orice fel de argumente aș aduce eu pentru a-mi dovedi opinia, pentru alții există alte argumente care, în viziunea lor, au o mai mare greutate decât ale mele.

Nu, vreau să vorbim despre avort în sine, cu accent pe ce înseamnă viață unui copil nedorit și mai mult de atât, să punem puțin în balanță ce alte lucruri ai putea să faci dacă ești împotriva avortului, mult mai de impact decât să ieși să îți strigi of-ul în stradă, lucruri care chiar ar duce la reducerea numărului de avorturi.

În primul rând, în momentul în care se pune problema avortului, deseori tabăra contra tratează subiectul de parcă femeile după programarea la manichiură, mai au una și pentru avort. Nu prea cred că există femei pe lumea asta care să facă avort din plăcere, sau că o distracție. Cred că femeile care ajung să facă avort aleg să trăiască ele, în primul rând, o traumă, pentru a nu traumatiza viața unui copil.

Pentru că viața unui copil nedorit ajunge de multe ori să fie o ceva ce nu poate fi numit o viață. Eu sunt un copil dorit și totuși, am anumite traume din copilărie. Nu vreau să îmi acuz părinții de nimic, sau să ii blamez, pentru că știu că au făcut tot ce au putut, cât de bine au putut așa încât să mă facă fericită. Și totuși, chiar și într-o familie care își dorește și iubește copilul apar traume care apoi ne afectează toată viața.

Dacă niște părinți care își dau silința și fac tot ce pot creează traume, vă puteți imagina ce înseamnă să crești simțind sau chiar știind că ești nedorit? Că părinții tăi au ales să te păstreze doar pentru că nu vedeau altă variantă?

Asta în cazul în care părinții totuși aleg să păstreze copilul. Alți copii ajung în tomberoane sau în centre de plasament unde sunt bătuți, umiliți și violați, iar apoi aruncați ca niște gunoaie în stradă. Copii nevinovați sunt faultați din start și majoritatea ajung să aibă o viață în mare trăită prin penitenciare din cauza traumei continue care le reprezintă copilăria. Nu cred că aș avea puterea să întreb pe cineva cine a trecut prin așa ceva dacă ar fi preferat mai bine să nu existe, pentru că răspunsul e probabil sfâșietor.

Dar, repet, răspunsul problemei avortului sau a copiilor abandonați nu este o retorică pro sau contra avort. De fapt, să convingem oameni că avortul e o soluție validă și fiecare femeie ar trebui să aibă dreptul să aleagă ajută prea puțîn. Pentru că România e deja pe locul 2 în Europa la numărul de sarcini în rândul adolescentelor.

Dacă îți dorești ca numărul de avorturi să scadă, singurul lucru care are șansă să schimbe pe bune situația este educația sexuală. Vă puteți imagina câți oameni ar putea fi educați dacă suma investită în marșul pro viață ar fi investită în educație? Credeți că dacă se iese în stradă să se clarifice și să se stabilească că avortul e un lucru rău, asta îi educă pe oameni să se protejeze și să se ajungă la mai puține avorturi? Sau se dorește interzicerea avortului? Trebuie doar să ne uităm în istoria noastră apropiată, și anume în vremea decretului dat de Ceaușescu, care a dovedit că a face avortul ilegal nu doar că nu reduce numărul de avorturi, ci ucide zeci de mii de femei.

Problema adevărată nu este avortul în sine, este de-a dreptul stupid să ne focusăm pe o repercusiune în loc să încercăm să rezolvăm ceea ce te aduce în poziția de a alege un avort: sarcinile nedorite.

Pentru a se ajunge la cât mai puține sarcini nedorite, este nevoie de contracepție și de educație sexuală, care nu trebuie neapărat să se întâmple în școli. Dacă ești împotriva avortului și ai copii, educă-i. E nerealist să îți imaginezi că nu vor face sex. Și dacă fac sex, ar trebui să fie responsabilitatea ta să te asiguri că o fac într-un mod sigur, într-un mod în care nu le afectează viața.

Punându-i unui copil un prezervativ în mână, nu îl vei influența să facă sex. Dacă vrea, o va face, dacă simte că nu e pregătit, va aștepta. Educația sexuală nu înseamnă încurajarea tinerilor să facă mai mult sex, ci înseamnă prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, înseamnă prevenirea împotriva sarcinilor nedorite.

Un alt lucru pe care îl poți face, dacă ești pro viață, este să ajuți, realmente o mamă și pe copilul ei. Multe femei fac avort deoarece sunt conștiente că nu sunt în stare să îi ofere o viață decentă copilului din punct de vedere financiar. Sumele enorme de bani investite în a organiza asemenea marșuri ar fi mult mai de folos investite în anumite programe care să ajute, pe bune, femei care au nevoie de asta. Câți dintre cei care comentați atât de abitir pe Facebook sau protestați împotriva avortului pe stradă ați ajutat o mamă?

E ușor să fii pro viață atunci când nu tu ești cea însărcinată, când nu tu plângi pentru că nu ai cu ce să îți hrănești sau să îți îmbraci copilul. Așa că hai să nu mai aruncăm cu pietre din spatele opiniilor și moralității noastre și să facem ceva ce să ajute femeile care au nevoie de ajutorul nostru, indiferent de care parte a baricadei te afli.