Ava Max, o cântăreață de care vom auzi cu siguranță mulți ani de acum înainte

Sweet but Psycho, single-ul de debut cu care a cucerit o lume întreagă, i-a adus comparații cu Lady Gaga sau Katy Perry, dar Ava Max este pregătită pentru un drum doar al ei.

Ava Max, o cântăreață de care vom auzi cu siguranță mulți ani de acum înainte

Dacă ne-am afla în lumea cu care eram obișnuiți până nu demult, Ava Max s-ar afla acum în turneu pentru a-și promova primul album, Heaven & Hell, lansat pe 18 septembrie. Au trecut doi ani de la piesa care a propulsat-o în topurile muzicale din întreaga lume, timp în care cântăreața cu origini albaneze (numele ei real este Amanda Koci) a compus peste 100 de melodii pentru a rămâne la cele 15 care compun albumul și a putut să se obișnuiască cu noul statut de star pop.

Poate părea că succesul ei a venit peste noapte dar, de fapt, este lucrul pentru care s-a pregătit toată viața. „Muzica mi-a curs tot timpul prin vene. Este tot ce știu”, spune Ava Max, care vine dintr-o familie în care mama era cântăreață de operă, iar tatăl cânta la pian. Era fană Britney Spears, Beyoncé și Destiny’s Child, iar la 14 ani părinții au decis să se mute în Los Angeles, pentru ca ea să poată urma o carieră muzicală. Nu a fost să fie, pentru că nici o casă de discuri nu a vrut să semneze un contract cu ea. „Mergeam la întâlnire după întâlnire, dar eram prea tânără și nimeni nu voia să-și asume riscuri cu o cântăreață de 14 ani. Până la urmă m-am întors în Virginia, pentru că nu reușeam să fac nimic. Ăla a fost primul moment când m-am gândit pe bune să renunț. Următorul a fost exact înainte de lansarea Sweet but Psycho. Mi-am spus că, dacă piesa asta nu va avea succes, poate că muzica nu este chemarea mea. Restul e istorie.”

La câțiva ani după eșecul inițial, Ava Max s-a întors în LA, unde l-a cunoscut pe Cirkut, producător muzical responsabil, printre altele, de hit-ul Wrecking Ball al lui Miley Cyrus, și împreună au compus mai multe piese. Titlul Sweet but Psycho, care a stârnit instantaneu interesul caselor de discuri, vine de la ceva ce părinții îi spuneau când era mică, dar este de fapt despre o fată căreia nu-i este frică să-și arate toate laturile în fața unui tip.

Tot pe atunci a luat naștere și look-ul ce i-a devenit trademark: în timp ce-și tundea singură în fața oglinzii părul blond platinat, s-a gândit să-și lase lungă o parte. Clipul hipnotic al piesei a confirmat-o ca pe o prezență excentrică și neînfricată a pop-ului, iar comparațiile cu Lady Gaga (pe care Ava o adoră) au venit imediat, deși cântăreața consideră că sunt cam la prima mână. Refrenul ei obseda deja o lume întreagă, dar Ava simțea presiunea să demonstreze că reprezintă mai mult decât o singură piesă de succes. „Cred că până acum lumea a văzut că Sweet but Psycho nu a fost o întâmplare – reprezintă foarte mult muzica pop pe care-mi place s-o fac. Încerc să nu mă gândesc foarte mult la cum va merge o piesă. Este mai degrabă vorba de o stare pentru mine – cum mă simt atunci când o compun, în ce stare sunt, despre ce experiență încerc să vorbesc. Astea sunt temele la care mă gândesc.”

Ava Max vorbește permanent despre mândria de a avea origini albaneze și abia așteaptă să viziteze Albania, odată ce restricțiile impuse de pandemia de coronavirus o vor permite: „Se spune că nu poți să știi unde te îndrepți dacă nu știi de unde ești și cred că ăsta e unul dintre cele mai importante lucruri, să-ți respecți rădăcinile și cultura. Familia mea păstrează foarte multe tradiții albaneze și poți să observi asta numai din ce mâncăm la cină. Mama mea face CEA MAI BUNĂ baclava. Mi se face poftă doar gândindu-mă la asta.” Povestește că mama ei îi cânta muzică de operă când era mică, iar atunci când o însotește pe Ava pe platourile de filmare ale unui videoclip sau la o ședință foto începe uneori să cânte câte o notă, spre suprinderea tuturor. Un rol important în cariera ei ulterioară l-a avut și bunicul ei, Dionis Koci, care a fost un comedian important în Albania: „o mare parte din dragostea pe care o am pentru spectacol vine de la el. A știut întotdeauna cum să facă oamenii să râdă și să zâmbească.”

Ava trebuia inițial să-și lanseze albumul de debut în iunie, dar evoluția îngrijorătoare a pandemiei a făcut-o să amâne, deși spune că asta i-a oferit, de fapt, mai mult timp pentru a-și rafina muzica. „Trebuie să spun că sunt întotdeauna foarte entuziasmată atunci când termin o piesă și vreau să o împărtășesc imediat lumii și fanilor, așa că a fost foarte greu pentru mine să amân momentul”, povestește ea. „Cred cu tărie că fiecare lucru se întâmplă la momentul potrivit dintr-un motiv. Sunt foarte norocoasă că pot în continuare să fac în fiecare zi ceea ce iubesc.”

Una dintre forțele muzicii pop stă în escapism, în faptul că te invită într-o fantezie frumoasă, o lume unde nu există reguli sau limite, spune Ava Max: „Are puterea de a face oamenii să danseze și să se miște. Are puterea de a inspira și de a motiva. Este foarte transformativă.” Iar dacă e un singur lucru pe care să-l fi învățat de la starurile pop cu a căror muzică a crescut, acela este, cu siguranță, încrederea: „Starurile pop și cântărețele importante pe care le admir sunt niște femei încrezătoare care se simt bine în propria piele. Mariah Carrey, Gwen Stefani, Céline Dion – acestea sunt doar câteva dintre eroinele mele și ceea ce iubesc la fiecare dintre ele este faptul că sunt neclintite în ceea ce fac și știu exact cine sunt. Aspir la a fi exact ca ele și să încerc să eman aceeași putere față de fanii mei, în propriul mod.”

Și, mai presus de toate, Ava Max e conștientă de impactul pe care un star îl are asupra fanilor, iar încercările ei de a vorbi despre female empowerement sunt vizibile atât în muzica pe care o face, cât și în declarațiile sale. „Cred că artistul anului 2020 trebuie să fie responsabil și conștient de ceea ce se întâmplă în lume. S-au dus zilele când puteai fi neutru. Trebuie să ai o opinie și să reprezinți o voce pentru cei care nu o au. Trebuie să te folosești de propria platformă pentru a face lumea un loc mai bun.”

Citește și:
Top 10 cele mai puternice femei din întreaga lume în 2020

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle