Sunteți mai pesimiști și asta vă afectează interacțiunile în cuplu, petrecerea timpului liber și calitatea vieții în general. O corecție devine obligatorie.
Până acum nu ați pus niciunul la îndoială perspectiva pe care o aveți despre sine, despre lume sau ceilalți. Nu era nimic deranjant și în principiu când nu apare disconfortul nu apare nici schimbarea. Numai că treptat ceva s-a întâmplat. Energia bună pe care o aveați a fost înlocuită de una negativă, de stări încărcate de anxietate sau tristețe cărora nu le identificați neapărat sursa.
Mai pesimiști decât ați fost vreodată, v-ați îndepărtat de anumiți prieteni, nu v-ați mai angajat în activități ce aveau un minim de risc sau impredictibilitate și cumva existența voastră a devenit una rutinieră, plictisitoare. Dacă trageți linie satisfacția vieții a scăzut și o infuzie de pozitivism este mai mult decât necesară. Iar cum creierul se educă spre negativ și se obișnuiește cu viziunea pesimistă, așa el se educă și spre pozitiv.
Se poate să nu te gândești la absolut nimic, să ai liniște totală în minte? Prea puțin probabil, dar e suficient să stai în liniște, să îți acorzi momente în care să nu faci nimic, pur și simplu să stai și să te bucuri de acest a nu face nimic. Apoi tot în liniște poți face exerciții de respirație, poți medita. Toate acestea individual sau realizate în doi.
Sigur că este nerealistă o rupere completă de tot ce înseamnă internet, televiziune, știri. Până la urmă este necesar să fiți informați. Însă limitarea ecranelor vă aduce mai mult în prezent, vă permite să vă conectați la viața care se desfășoară sub ochii voștri, fără o fugă în social media sau diferite site-uri care vă distrag inclusiv unul de la celălalt.
… hobby-uri care vă încarcă pozitiv, care vă aduc plăcere, bucurie, entuziasm. Creierul are nevoie să experimenteze cât mai mult din această sferă pentru ca apoi să identifice mai facil lucrurile plăcute și să se concentreze pe ele, nu pe cele neplăcute.
… de lucruri noi aduce un grad mare de satisfacție, vă crește motivația și stima de sine. Să observi că reușești să te perfecționezi într-o limbă străină, să rezolvi mai rapid rebusuri sau puzzle-uri, să înveți să cânți la un instrument muzical va fi mai gratificant decât îți imaginezi.
Întărirea pozitivă și ea vă antrenează într-o direcție departe de pesimism. Mai mult, contribuie la crearea legăturii emoționale în cuplu și încurajează creșterea personală. Vezi că ești susținut, apreciat, valorizat ceea ce îți dă aripi.
Cine poate deveni un model dintre cunoscuții tăi? Există autori, speaker-i care te pot inspira? De unde îți poți lua informațiile care să te ajute să construiești o perspectivă mai pozitivă asupra vieții? Ce tip de activități să ai cu conotație pozitivă, cine sunt acei oameni mai pozitivi cu care să vă întâlniți mai des?
Ele pot funcționa sau nu, depinde de la persoană la persoană. Ți le poți spune în oglindă, le poți nota pe niște bilețele pe care să le pui la vedere în casă. Fraze de încurajare, cuvinte bune și blânde pe care ți-ai dori să le auzi acum și ți-ai fi dorit enorm să îți fie spuse în copilărie.
Foto: PR