Ați avut câteva întâlniri? Semnale de alarmă subtile care îți arată că nu e partenerul potrivit

Fii atentă la aceste semnale de alarmă! Tu le poți interpreta pozitiv, dar în realitate ar trebui să îți dea serios de gândit.

Ați avut câteva întâlniri? Semnale de alarmă subtile care îți arată că nu e partenerul potrivit

Poți vedea clar anumite semnale de alarmă chiar și de la prima întâlnire sau după câteva întrevederi. Este important să fii cu mintea deschisă, să nu cauți greșeli sau defecte, ci să fii curioasă să descoperi persoana din fața ta. În primul rând e necesar să fii tu în contact cu tine. Ce îți dorești? O relație serioasă, o poveste lejeră, mai degrabă doar de așternut? Care este disponibilitatea ta reală? Apoi, după ce te-ai lămurit în ceea ce te privește, fii atentă la celălalt dacă îți poate oferi ce ai tu nevoie. Iar dacă anumite elemente ți se par îndoielnice, nu le ignora.

Își expune toate traumele din trecut

Ai putea fi tentată să crezi că ați ajuns rapid la o intimitate emoțională foarte mare. Dar el doar redă niște aspecte extrem de sensibile și de dureroase ale existenței sale. Asta nu are legătură cu tine și cu conexiunea dintre voi doi. Povestește pentru că simte să se facă auzit, văzut, ascultat, să scoată la iveală durerea. Mai mult, poate folosi istoria lui de viață ca o modalitate, conștientă sau nu, de manipulare. Să obțină atenție, compasiune. Astfel de dezvăluiri presupun în general o componentă foarte mare de încredere care se construiește în timp.

Aduce constant vorba despre fosta relație sau foste iubiri

Iar dacă adaugă detalii picante asta evident te va face să te întrebi dacă nu cumva și tu în viitor vei fi un subiect de discuție, prezentând altora detalii intime din cuplul vostru. Fostele relații pot fi o modalitate prin care el se valorizează, ceea ce indică o stimă de sine scăzută. Iar dacă ultima relație este menționată repetitiv poate fi un semn că ori nu este disponibil emoțional pentru o nouă iubire, fiind încă prins acolo, fie încă este rănit de istoria trecută ceea ce face din nou dificilă relaționarea de pe poziții egale.

Îți spune din start că vrea o relație cu tine

Dacă și tu îl placi, și în general vrei ceva serios, declarația asta te va încânta. Dar este unul dintre acele semnale de alarmă la care ar trebui să faci ochii mari. Cum să vrea o relație cu tine fără să te cunoască? Să descopere cine ești, ce puncte și valori comune aveți? Este o mare diferență între te plac și hai să vedem unde duc lucrurile și ce putem construi, și tu ești persoana pe care o așteptam de ani de zile, vreau o relație serioasă cu tine, să ne mutăm împreună și să facem copii… Pentru ultima parte este nevoie de timp și un proces elaborat de cunoaștere.

Te avertizează…

… că nu știe exact ce vrea, nu e hotărât, se gândește să plece din țară, să se mute în alt oraș, toată viața lui e în proces de reconfigurare și nu știe ce loc poate să îi ofere unei femei. Fă bine și crede-l! Sau îți mai poate spune ce tipar relațional are el. Că este foarte cald și atent, apoi se îndepărtează. Că acum te ridică la cer de fericire, acum dă cu tine de pământ tocmai din stratosferă. În acest caz este cel mai probabil un bărbat cu stil de atașament evitant, și trebuie să te gândești bine dacă poți să îl gestionezi.

Citește și:
Ai avut un partener narcisist? Răni emoționale cu care vii într-o nouă relație de cuplu

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle