In atentia femeilor impotriva #MeToo (de Patricia Luiza Blaj)

De ce au unele femei o problema cu fenomenul #MeToo? Si ce ar trebui sa stie despre asta? O scrisoare deschisa despre un lucru care ne priveste pe toate.

Saptamana trecuta feed-ul meu de Facebook a fost acaparat de fenomenul #MeToo. Cred ca o proportie de 80% dintre postari, cel putin de luni pana miercuri, au fost doar confesiuni ale femeilor pe care le cunosteam sau macar urmaream. Trec printr-o perioada in care simt ca nu stau foarte bine pe fond emotional si ca am nevoie de o pauza, asa ca, initial, am vrut sa pastrez o anumita distanta.

Nu a functionat, pentru ca simteam ca le datorez, intr-un fel, femeilor care aveau curajul sa vorbeasca public despre asta, sa am si eu curajul si puterea sa fac parte din cei ce asculta. Zis si facut. Am, de asemenea, prostul obicei sa citesc si comentariile la postari, nu stiu de ce. E ca un fel de studiu social, dupa parerea mea, e super usor sa iti dai seama ce crede de fapt lumea despre un anumit subiect.

Reactiile aproape violent de defensive avute de multi barbati sunt mai de inteles decat cele ofensive avute de femeile care se situau impotriva miscarii. Cred ca e destul de socant sa descoperi ca majoritatea comportamentelor care iti asigura masculinitatea sunt, de fapt, vazute ca agresiuni si hartuire de catre femei. Pot sa inteleg de ce prima reactie e sa nege, sa incerce sa discrediteze marturia sau sa minimizeze importanta celor intamplate (Doar nu te-a futut!'). Nu zic neaparat ca e cea mai buna reactie, in schimb reactia in sine e un semn ca informatia a ajuns la ei si ca acum o proceseaza. Poate nu toti vor ajunge la concluziile la care trebuie, dar e un inceput si daca un barbat isi recunoaste greselile, macar fata de el, eu zic ca e un pas inainte.

Femeile, in schimb, m-au pus in dificultate. Texte precum eu nu am fost hartuita pentru ca nu mi-am cerut-o' sau eu nu sunt o victima, terminati cu prostiile' imi stricau senzatia ciudata de bine pe care o aveam datorita faptului ca am vazut, pentru prima data, atat de multe femei, atat de diferite, aliate pentru un singur scop.

Argumentul de tip eu nu am cerut-o' nu am de gand sa il discut, pentru ca asta l-ar justifica si i-ar da relevanta, cat de mica si de gresita, dar ar fi acolo. Este un non argument, stim toate de ce.

In schimb, cred ca multe femei nu inteleg diferenta dintre a fi o victima si a te victimiza. In cazul in care ai fost agresata sau hartuita, fie ca vrei, fie ca nu, esti o victima. Pentru ca o alta persoana ti-a incalcat libertatea si dreptul de decizie asupra propriului corp. Daca nu ar fi victime, nu ar fi nici agresori – iar atunci, barbatii care considera ca pot sa urle cand vor dupa o femeie, ca pot sa puna mana pe ea sau pot face sex cu ea cand au ei chef, fara consimtamantul lor, nu ar trebui sa sufere nici un fel de consecinte.

Victimizarea, in schimb, e enervanta. Cu totii avem prieteni care se victimizeaza, care nu au niciodata nici o vina, lumea e pusa doar impotriva lor. Recunosc ca nici mie nu imi place genul acesta de persoane. In schimb, miscarea sau fenomenul #MeToo este total opusul victimizarii. Are mai mult de-a face cu curajul, daca ma intrebati pe mine. Nu e deloc usor sa vorbesti despre experiente care au lasat in urma lor traume si multa, multa rusine. Si asta e tocmai partea cea mai importanta, ca nu e vina unei femei ca a fost agresata, sub nici o forma, nu exista nici o justificare. Nu ar trebui sa existe rusine la mijloc, iar #MeToo a scapat foarte multe femei de acel sentiment.

Oamenii judeca, de multe ori mult mai aspru decat am merita, tot ce postam in online. Daca am duce lipsa de atentie si am vrea niste like-uri, am pune un selfie splendid, cu decolteu, cu descrierea „vai ce rau arat azi' si trei emoji tristi. Daca genul acela de interactiune superficiala ar fi telul postarilor noastre, credeti-ma pe cuvant ca nu am scormoni printre cele mai bine ingropate si dureroase aminiri. Nu ne-am expune, nu am deveni atat de vulnerabile in ochii tuturor doar pentru cateva like-uri.

Un alt argument invocat de femeile care se pozitionau impotriva curentului e ca doar' postatul pe social media nu ajuta cu nimic. Nici nu vreau sa intru in teorii despre cum ajuta societatea campaniile de awareness pe anumite subiecte. Zic doar ca de la barbati care si-au pierdut locurile de munca, pana la propuneri de noi legi in Franta, s-au intamplat multe.

Plus ca mi se pare de-a dreptul stupid sa critici o miscare ca nu face destul, in contextul in care, inainte sa apara, nu se facea absolut nimic pentru a remedia situatia.
Adevarul e ca ne-am saturat. Personal, m-am saturat de atitudinea barbatilor, m-am saturat sa simt frica atunci cand aud pasi in urma mea noaptea pe strada, dar si mai mult m-am saturat de veninul improscat gratuit de atatea femei. Competitia asta invizibila care exista intre noi, rautatile gratuite si incrancenarea sunt mai toxice decat orice masculinitate. Degeaba exista feminism sau orice alta miscare, cat timp vor exista atat de multe femei dispuse sa faca rau altor femei fara nici un motiv bine intemeiat, nu vom rezolva nimic.

Circula o poza cu un citat zilele astea, cu care m-am surprins a fi total de acord: theres a special place in hell for women who do not help other women' (exista un loc special in iad pentru femeile care nu ajuta alte femei).

Cu totii am fost pusi macar o data in situatia in care nu am fost de acord cu ceva ce era extrem de important pentru o persoana de care ne pasa. Atata timp cat acel lucru nu ii face rau, cine suntem noi sa il criticam?

Empatie. Exista cateva lucruri pe lumea asta care sunt mai importante decat orgoliile individuale. Indiferent de ce parte a baricadei #MeToo te afli, poti spune ca siguranta femeilor e importanta. Nu cred ca cineva ar trebui sa fie obligat sa participe, daca nu crede in aceasta miscare. In schimb, daca nu faci, punctual, ceva mai mult si mai bun pentru siguranta si increderea femeilor de pretutindeni, decat #MeToo, poti face un extrem de mic compromis: nu spune nimic.