Așa arată primul hotel de lux deschis la Palatul Versailles

În cazul în care ți-ai propus să stai, măcar o dată în viață, la un hotel de lux, atunci acesta ar trebui să fie pe lista ta.

Cu toții ne-am imaginat cum ar fi să stăm, măcar o dată, la un hotel de lux. Deși există o mulțime de variante în acest sens, acum avem ocazia să ne satisfacem această dorință cu un loc cu adevărat de vis și impresionant. 


Le Grand Contrôle este primul hotel care a fost deschis vreodată pe domeniul Palatului Versailles. Inaugurarea acestuia a fost întârziată de pandemie. Înainte de izbucnirea pandemiei, Palatul Versailles reușea să aibă de la an la an peste 10 milioane de vizitatori, drept dovadă a ajuns să fie considerată una dintre cele mai populare destinații turistice din toate timpurile, scrie Forbes.

Le Grand Contrôle pune la dispoziție 14 camere și apartamente și e situat în trei clădiri istorice care datează din 1681. Acestea au fost restaurate de arhitectul și designerul de interior Christophe Tollemer. Fiecare dintre cele 14 camere au fost decorate individual, într-un stil asemenea celui din secolul al XVIII-lea, având culori și țesături autentice, precum și mobilier de epocă și obiecte de artă. În ceea ce privește proveniența numelui, are legătură cu clădirea Grand Controle, construită de Jules-Hardouin Mansart, arhitectul preferat al lui Ludovic al XIV-lea, relatează CNN. De asemenea, Le Grand Contrôle este a șasea proprietate a hotelului de lux marca Airelles.


Dacă ar fi să ne referim și la avantaje, printre acestea se numără peisajele care îți taie răsuflarea, o piscină interioară splendidă sau o serie de experiențe care în mod normal sunt interzise vizitatorilor, cum ar fi acces la anumite zone ale palatului. Resturantul din incinta hotelului este condus de celebrul chef Alain Ducasse și se poate regăsi un meniu care conține preparate franțuzești.

Iar în cazul în care te întrebai care este prețul pe care trebuie să îl dai pe noapte pentru a sta într-un asemenea loc, trebuie să îți spunem că acesta este pe măsură. Va trebui să plătești 1.700 de euro pe noapte într-un hotel ale cărui detalii rafinate le poți descoperi și virtual, ce-i drept, în galeria noastră foto.

Citește și:
9 hoteluri de lux în care să stai măcar o dată în viață

Foto: airelles.com

Vezi şi avantajele şi dezavantajele de a te caza la un hostel!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle