Apatie și tristețe după nuntă? De ce după acest eveniment fericit te simți atât de nefericită

După nuntă te simți tristă și nu înțelegi ce este în neregulă cu tine. Unele dintre explicațiile stării proaste s-ar putea să nu-ți placă deloc.

Apatie și tristețe după nuntă? De ce după acest eveniment fericit te simți atât de nefericită

Înainte de apariția copilului, nunta ți s-a spus că este cel mai fericit eveniment din viața voastră. Pregătirile au durat luni întregi, poate prin prisma pandemiei petrecerea și ceremonia de la biserică au tot fost amânate. Iar după nuntă nu înțelegi ce se întâmplă cu tine. Ți-au dispărut zâmbetul, bucuria, iar apatia s-a insinuant pregnant. Care ar putea fi cauzele?

Probleme mascate

Relația de cuplu nu este extraordinară, ba chiar ați avut diverse probleme care ți-au dat de gândit și te-ai întrebat de multe ori dacă să mergi mai departe sau nu. Și totuși ai făcut-o. Iar după tot entuziasmul nunții acum te lovești din nou de realitate.

Așteptări nerealiste

Ai tot auzit că după nuntă ți se va schimba viața, că totul va fi diferit, ești o femeie măritată. Practic așteptai să vină subit un val uriaș de fericire, dar care… nu a sosit.

Comentariile din exterior

Ți-ai dorit să mulțumești toți invitații, părinții lui și ai tăi să fie încântați. Este posibil ca nunta în sine să nu se fi desfășurat după criteriile tale, așa cum ți-ai fi dorit tu, ci după rigorile familiei. Și deși ai făcut un compromis uriaș, iată că tot nu este bine. Căci ți s-au spus lucruri neplăcute în față sau ai auzit discuții pe la colțuri.

Presiunea financiară

Nunta a costat foarte mult și după ce ați făcut calculele de final ați realizat că ați rămas cu foarte multe datorii. Asta vă strică anumite planuri de viitor și în momentul prezent aduce extrem de mult disconfort.

Ce faci cu timpul?

Luni de zile ai fost angrenată în toată această mașinărie complexă numită organizarea nunții. Nu te mai concentrai foarte tare nici la serviciu și toată atenția ta era îndreptată asupra evenimentului. Pe scurt, acum că nunta s-a consumat, ai rămas fără… obiectul muncii și efectiv nu știi cu ce să mai faci cu timpul tău liber.

Nu mai ești în centrul atenției

Cine este vedeta nunții? Mireasa, desigur. Ai primit o atenție specială de la zeci sau sute de invitați, inclusiv oamenii cu care interacționai, și nu erau neapărat apropiați ca să îi inviți, te făceau să te simți deosebită căci tot despre nuntă te întrebau. De la statutul privilegiat ai devenit o altă femeie căsătorită.

O nouă etapă a cuplului

În ceea ce privește relația de cuplu există diferite etape sau homeostazii ce reprezintă praguri foarte importante. Întâi sunteți un cuplu care iese la întâlniri, apoi cuplul care se mută împreună, cuplul care se căsătorește, cuplul cu copil mic, cuplul cu adolescent, cuplul căruia îi pleacă copilul de acasă, cuplul cu copil adult, cuplul cu nepoți. Pentru fiecare dintre aceste etapizări este necesară o perioadă de adaptare, în care e foarte posibil să vă aflați și voi acum, post nuntă.

Citește și:
De ce unii bărbați înșală chiar dacă sunt fericiți în relația oficială

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle