Anul școlar se încheie fără elevi în școli, a declarat președintele Iohannis

Anul școlar se va încheia fără redeschiderea școlilor, a declarat astăzi președintele Klaus Iohannis într-o declarație de presă.

Anul școlar se încheie fără elevi în școli, a declarat președintele Iohannis

Președintele Iohannis a dat astăzi o declarație despre ce se va întâmpla cu anul școlar în curs, după o consultare. Acesta a spus că a urmărit cu atenție subiectul și că a observat inclusiv ce s-a întâmplat acolo unde anumite țări au decis să redeschidă școlile. „Am dorit să aflăm ce se întâmplă acolo unde s-au deschis experimental școlile, avem un exemplu din Franța, și experimentul nu a decurs foarte bine. După puține zile, zeci de elevi au fost testați pozitiv și mai mulți dascăli au ajuns la terapie intensivă.”, a spus președintele.

„S-a decis astăzi ca pentru majoritatea elevilor în acest an, grădinițele, școlile și universitățile să nu se mai redeschidă. Nu se va întoarce elevul, fizic, la cursuri.”

Președintele a mai precizat că „Anul școlar se va termina pe 12 iunie, până atunci vor continua forma de învățământ la distanță și elevii vor avea mediile încheiate cu notele pe care le au acum. În cazuri excepționale se mai poate face o evaluare suplimentară.”

Școlile, în schimb, „se vor redeschide în septembrie, când începe noul an școlar. Aici sunt câteva excepții:
elevii din clasele terminale vor putea reveni după 2 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naționale.”, a mai spus președintele. „În această situație, altfel decât dacă s-ar fi întors toți, normele de distanțare pot fi respectate.”

Cât despre examinările pentru cei din anii terminali, președintele Iohannis a afirmat că „evaluarea națională și bacalaureatul se vor organiza așa cum au fost planificate din capul locului, cu respectarea unor reguli foarte stricte de distanțare.”

„Nu se deschid școlile, nu se deschid universitățile, se continuă învățământul la distanță, însă mediile se încheie, situațiile școlare se încheie, anul școlar se va încheia cu mediile închise, cu situațiile închise, și în acest fel evităm riscuri majore. Nu ar fi posibil în școlile noastre să se respecte distanțarea între elevi. În concluzia s-a renunțat la ideea redeschiderii școlilor.”, a mai spus Klaus Iohannis.

Ministra educației Monica Anisie declarase în urmă cu ceva timp că Ministerul a fost în strânsă legătură cu cadrele didactice și inspectoratele în toată perioada de la suspendarea cursurilor. Aceasta a declarat și că a început asigurarea de tablete pentru elevii care nu dispun de mijloace – dat fiind că în acest moment există un procent mare de elevi care nu au acces la educație din acest motiv. Încă nu este clar cum vor fi asigurate mijloacele tehnice pentru cei mai vulnerabili dintre copii.

Cursurile școlilor s-au înghețat pe data de 11 martie, dar unii profesori și elevi au continuat cursurile online, iar în cele din urmă această variantă a fost cea considerată cea mai sigură atât pentru elevi, cât și pentru profesori.

Citește și:
CDC extinde lista simptomelor provocate de noul coronavirus

Foto: Hepta

Vezi şi rezultate Evaluarea Națională 2022!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle