Anti-Norton, de Alex. Leo Serban

Chestia cu clonele nu mi-a venit din senin. Luna aceasta apare pe ecrane „Fantezie finala, primul film realizat integral in imagini de sinteza fotorealiste. OK, si eu m-am intrebat ce mai e si asta.

E o poveste – inspirata de un joc video – in care toti actorii sint creati pe computer, dar asa de realist ca-ti vine sa crezi ca sint din carne si oase, desi ei sint cyber-made din…, ma rog, habar n-am. In buna traditie a filmelor de animatie, vocea este tot a unor actori-actori: Alec Baldwin, James Woods, Steve Buscemi si Ving Rhames.

Mi-nchipui bucuria cu care A.B., J.W., S.B. & V.R. mergeau, zi de zi, in studiourile de inregistrari pentru a-si depune vocile… In caz ca nici unul nu stia cum e cu teatrul radiofonic, au aflat acum. Japonezul care a regizat filmul nu e vinovat de atacul de la Pearl Harbor, dar poate fi declarat deja inamicul public nr. 1 la Hollywood: cu o mina de clone digi­tale si cu vocile adevarate ale susnumitilor, a pus la pamint un intreg sindicat al actorilor (care tocmai era in greva…).

Nu-i nimic, cind se vor trezi, vor descoperi ca in 2065 – cind se petrece actiunea din S.F.-ul dlui Hiro­nobu Sakaguchi –, pe Terra, sindicatele au dat fali­ment, fiind inlocuite de virusi. Iar im­potriva lor nu poate lup­­ta decit Edward Anti-Norton.

Articol publicat in ELLE August 2001