ANDREI IONIȚĂ: „Nu mi-am putut imagina viața fără muzică”

A avut concerte în cele mai importante săli ale lumii, alături de cele mai prestigioase orchestre, iar în ianuarie ajunge pe scena Sălii Radio, la București, pentru un eveniment special. Faceți cunoștință cu Andrei Ioniță!

Interviu realizat de Cristina Niculescu

În 2015, pentru prima oară în istoria unuia dintre cele mai prestigioase concursuri dedicate tinerilor muzicieni din lume – Concursul Internațional „Ceaikovski” (Moscova) – medalia de aur revenea unui artist român. La doar 21 de ani, violoncelistul Andrei Ioniță obținea acest premiu extraordinar, care i-a deschis calea către o carieră de succes pe toate continentele.

A fost invitat să cânte alături de mari orchestre ca BBC Philharmonic Orchestra și Royal Philharmonic Orchestra – Londra, Filarmonica din München, Deutsches Symphonie -Orchester, Berlin, Orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg ș.a. Andrei Ioniță este beneficiarul unei burse oferite de Deutsche Stiftung Musikleben și interpretează pe un instrument de colecție: violoncelul realizat de Giovanni Battista Rogeri din Brescia în 1671, împrumutat cu generozitate de către fundație.

La începutul acestui an, pe 18 ianuarie 2023, Andrei este invitat special pe scena Sălii Radio. Alături de Orchestra de Cameră Radio, el va oferi publicului român dovada virtuozității sale. În cadrul aceluiași eveniment, va interpreta ca solist două lucrări: prima la pian și cea de-a doua la violoncel, o performanță artistică rar întâlnită oriunde în lume!

ELLE: Andrei, ne despart doar câteva săptămâni de momentul în care vei prezenta un concert cu totul special pe scena Sălii Radio: vei interpreta, alături de Orchestra de Cameră Radio, două lucrări în cadrul aceluiași eveniment. În prima parte, vei cânta unul dintre concertele pentru pian și orchestră semnate de Mozart, în timp ce în partea a doua vei fi aplaudat ca solist la violoncel, într-un concert de Haydn. Un artist care interpretează în același concert în două ipostaze solistice – la pian și la violoncel – este o performanță rar întâlnită! Ai mai prezentat vreodată un asemenea eveniment?
Andrei Ioniță: Sunt recunoscător orchestrei Filarmonicii din Brașov pentru invitația oferită anul trecut de a concerta în această dublă ipostază solistică. A fost o provocare extraordinară și în același timp o bucurie să am în sfârșit ocazia de a cânta, după mulți ani, și la pian în fața publicului, având în vedere faptul că pianul este primul instrument asupra cărui m-am aplecat în copilărie.
Îl pot numi, de asemenea, și un proiect de pandemie, pentru că în sfârșit am avut timpul necesar pentru a reîncepe studiul serios și minuțios al pianului. Mă bucur că și Orchestra de Cameră Radio mă va găzdui în luna ianuarie în cadrul acestui concert deosebit și că voi avea astfel parte de debutul meu pianistic orchestral și la București.
ELLE: Publicul larg te cunoaște mai mult ca violoncelist. Unde se află mai mult sufletul tău, alături de violoncel sau de pian?
A.I.: Evident că violoncelul reprezintă pasiunea principală și instrumentul alături de care am avut parte de atâtea momente de neuitat pe diferite scene internaționale. Pot aminti și faptul că violoncelul este instrumentul mai apropiat de vocea umană, dând dovadă de un spectru extrem de variat de culori timbrale. Cu toate acestea, mă consider în primul rând un muzician și privesc fiecare instrument ca pe un mijloc de expresie a universului interior uman, astfel că pot afirma că mă bucur să fiu înconjurat de lumea sunetelor, indiferent de modalitatea ce îmi stă la dispoziție pentru a comunica mesajul muzical.

ELLE: Povestește-ne puțin despre primii tăi pași în sfera muzicii. La 5 ani ai început pianul și la 8 ani ai pornit și studiul violoncelului. Cum ai ales muzica? Cine te-a îndrumat în această direcție?
A.I.: Povestea mea începe la fel ca cea a multor altor copii: „am fost dat de mama la…”. Cu toate că sunt primul muzician profesionist din familie, am crescut înconjurat de multă muzică, astfel că și procesul de începere a studiului unui instrument a fost unul organic. Cât despre violoncel, a fost chiar ideea profesoarei de pian de a începe și studiul unui instrument cu coarde, având în vedere faptul că aveam un auz muzical bine dezvoltat. O idee foarte inspirată!
ELLE: Muzica a fost o dragoste la prima vedere sau te-a cucerit treptat? Ai simțit din primii ani de studiu că vei urma o carieră în această direcție sau a fost vorba despre o alegere ulterioară?
A.I.: Nu mi-am putut imagina niciodată viața fără muzică, aș spune mai degrabă că această carieră de muzician concertist a fost o profesie ce m-a ales pe mine. Simt că muzica reprezintă unul dintre aspectele esențiale ale expresiei umane și o pâine sufletească, din care societatea și fiecare individ în parte se pot hrăni și își pot îmbogăți universul sufletesc.
ELLE: A existat în calea ta vreun mentor care te-a ajutat în mod special? Sau simți că ai vreun model – indiferent de domeniul de apartenență al acestuia – care te-a inspirat?
A.I.: Aș vrea să amintesc contribuția celor doi profesori îndrăgiți ai mei: Ani Marie Paladi – la Școala de Muzică și Arte Plastice nr. 1 „Iosif Sava” din București – și Jens Peter Maintz, la Universitatea de Arte din Berlin. Nu au fost doar doi profesori extraordinari, ce mi-au deschis orizonturi noi în ceea ce privește studiul violoncelului și muzica în întregul ei ansamblu, ci și mentori ce mi-au îndrumat pașii îndeaproape, m-au inspirat și mi-au ajutat să îmi păstrez întotdeauna speranța și plăcerea pentru domeniul ales.

ELLE: O parte dintre studiile tale s-au derulat în Germania, la Berlin. Ce simți că ți-a adus în plus școala germană de muzică, versus cea din România?
A.I.: Eu nu am plecat din România pentru că am simțit că lucrurile merg atât de rău – încerc să mă feresc de complexul de inferioritate de care, din păcate, suferim ca popor. Cred că am ales mai degrabă să trăiesc în hotspot-ul muzicii clasice mondiale.
Scena artistică din Berlin este cea mai atractivă din punct de vedere internațional, motiv pentru care și atrage cei mai buni artiști din întreaga lume. Puține orașe de pe mapamond se bucură, ca Berlinul, de 8 orchestre profesioniste, precum și de numeroase stagiuni camerale. A fost o mare oportunitate să pot asculta live cei mai mari muzicieni ai timpurilor noastre, în sălile de concert din Berlin, și să fac cunostință cu atâtea personalități interesante și inspirante.
ELLE: În 2015, la doar 21 de ani, a existat în drumul tău artistic un moment extrem de important: ai câștigat medalia de aur a prestigiosului Concurs Internațional „Ceaikovski” de la Moscova, fiind primul muzician român în această ipostază. Ce ai simțit când ai câștigat acest premiu? Și care au fost urmările acestui pas pentru cariera ta?
A.I.: A fost, evident, o mare onoare să îmi pot reprezenta țara la una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale din domeniul nostru și să fiu primul român distins cu premiul I și medalia de aur la acest concurs. Sper că am putut inspira în acest fel și pe alți tineri muzicieni români și că le-am oferit speranța că munca și sacrificiile depuse din copilărie vor merita pe deplin.
Câștigarea Concursului „Ceaikovski” a reprezentat, într-adevăr, începutul carierei mele solistice și mi-a deschis ușile atâtor săli de concert. Reușita aceasta continuă, de altfel, să fie o carte de vizită cu care mă pot prezenta în lumea largă.
ELLE: Când simți că ai avut cele mai mari emoții până acum? Care a fost cel mai solicitant moment și cum l-ai depășit?
A.I.: Cu siguranță chiar la Concursul „Ceaikovski”! Întreaga perioadă de pregătire a fost marcată de o stare continuă de tensiune interioară, care, din fericire, a explodat într-un mod pasional aș spune în momentul în care am intrat pe scena concursului.
Strategia pe care o abordez în cadrul unor asemenea momente de presiune extremă este să încerc să îmi creez o „bulă” psihologică și să mă concentrez doar pe lucrările pe care trebuie să le interpretez. Îmi imaginez modul în care scena pe care trebuie să intru va arăta, cum va suna muzica mea și încerc să simt atmosfera pe care doresc să o creez în cadrul unui concert.

ELLE: Când te-ai simțit cel mai împlinit pe scenă? Unde te aflai și ce lucrare interpretai?
A.I.: Aș rămâne la aceeași experiență deosebită din viața mea, Concursul „Ceaikovski”. În cadrul etapei a doua am avut parte de niște momente absolut incredibile, interpretând sonata de Dmitri Șostakovici pentru violoncel și pian în orașul său natal, Sankt Petersburg.
Atmosfera a devenit electrizantă și, pentru prima dată în viață, am fost atât de copleșit de emoții, încât am început să plâng în timp ce cântam. Din acel moment, nu a mai contat pentru mine rezultatul concursului! Știam că s-a creat un moment de neuitat alături de publicul din sală și din spatele ecranelor.
De asemenea, de fiecare dată când vin să cânt în România, este o mare împlinire emoțională și o plăcere să împărtășesc alături de publicul de acasă plăcerea de a cânta.
ELLE: Dincolo de repetițiile necesare pregătirii unei noi lucrări, există vreun ritual pe care îl urmezi atunci când te pregătești pentru un nou concert?
A.I.: Nu sunt o persoană superstițioasă, astfel că nu există neapărat un ritual anume pe care îl respect înainte de intrarea pe scenă sau în perioada pregătirii unui concert. Tot ce pot spune este că încerc să fiu cât se poate de detașat și să capăt liniștea interioară necesară actului de creație și descifrării, în fața publicului, a lucrărilor scrise cu atâta grijă de marii compozitori.

ELLE: Printre concertele tale din această stagiune se numără cele susținute alături de Gewandhausorchester Leipzig sau Chicago Symphony Orchestra. Agenda ta este una plină, mai rămâne timp vreodată și pentru altceva în afara muzicii? Ce face Andrei Ioniță atunci când nu cântă? Cum te relaxezi?
A.I.: Muzica nu reprezintă pentru mine doar o profesie, ci și o pasiune. Până la urmă, cred că o doză de idealism este necesară pentru a continua munca asiduă în acest domeniu! Așa încât, din punct de vedere emoțional, nu mai există neapărat spațiu pentru alte hobby-uri.
Dacă poate fi considerată o relaxare, sunt înscris de un an de zile la Universitatea de Muzică din București la studii doctorale, astfel că am ocazia de a cerceta în domeniul istoriei muzicii și a muzicologiei, ceea ce îmi oferă și o alternativă în momentele de respiro dintre concerte, din punctul de vedere al direcționării energiei către mai multe fațete ale profesiei pe care am ales-o.
ELLE: Venim după această perioadă dificilă pentru noi toți, definită de izolare și pandemie. Cum ai trecut tu prin acești ani? Cum ai ales să îi petreci timpul pe perioada carantinei? Și cât de greu simți că a fost să revii la un ritm normal de lucru?
A.I.: Din păcate, domeniul artelor de scenă a fost unul dintre cele mai greu lovite în perioada pandemiei. A fost extrem de dificil să ne păstrăm speranța pentru viitorul artei și culturii în general, mai ales având în vedere faptul că nu ne-am bucurat de prea multă vizibilitate din partea mass-media.
Eu am petrecut perioada de carantină lărgindu-mi repertoriul violoncelistic și, așa cum am spus anterior, aplecându-mă și asupra studiului intens al pianului, un proces ce mi-a adus multă bucurie! Cred că pot vorbi și în numele tuturor colegilor muzicieni când afirm că în momentul de față suntem cu toții extrem de recunoscători să simțim din nou prezența publicului alături de noi, în sala de concert. Fiecare eveniment capătă o însemnătate aparte, devine și mai important decât ar fi fost acum trei ani și, cu toate că am trecut printr-o perioadă imposibilă și apăsătoare, finalul pandemiei ne-a găsit cu forțe și energii proaspete, pentru a împărtăși bucuria de cânta alături de publicul din întreaga lume.
ELLE: Există vreun compozitor sau vreun curent artistic de care te simți mai apropiat? Altfel spus, îți este mai ușor sau mai drag să interpretezi o anumită lucrare?
A.I.: Dacă mi-ați fi pus această întrebare acum câțiva ani, v-aș fi răspuns cu siguranță Dmitri Șostakovici. Mă identific cu puterea viscerală a scriiturii sale, precum și cu dramaticul lui mesaj, încadrat de tragism și influențat evident și de contextul istoric în care compozitorul s-a situat, dar vibrez și cu acea doză de speranță ce reiese întotdeauna la finalul lucrărilor sale.
În momentul acesta, mă bucur să mă regăsesc în universul sonor al muzicii clasice de orice factură și epocă stilistică. Anul acesta însă a fost marcat de mai multe apariții de scenă cu lucrările lui Enescu dedicate violoncelului, pe care în sfârșit am reușit să le programez și să le aprofundez. Este un univers sonor fascinant pan-european și, în același timp, atât de original și de pur românesc.
ELLE: Ai cântat în câteva dintre cele mai importante săli de concerte ale lumii, precum Carnegie Hall – New York, Wigmore Hall– Londra sau Konzerthaus– Berlin. Dacă ar fi să visezi acum cu ochii deschiși, ce lucrare ai interpreta, alături de ce ansamblu și în ce sală?
A.I.: Chiar dacă aș avea un asemenea vis, dacă l-aș împărtăși cu dumneavoastră aș strica desfășurarea și rezolvarea visului respectiv! Visul meu este să mă dezvolt în continuare din punct de vedere personal și artistic și să îmi păstrez în continuare plăcerea pentru muzică, în pofida tuturor dificultăților. Recunoașterea venită din afara mea și invitațiile pe diferite scene ale lumii reprezintă pentru mine cireașa de pe tort.
ELLE: Dacă ai începe la un moment dat și o carieră pedagogică și ar sosi la ora ta primul tău elev, care ar fi cel mai important sfat pe care l-ai dărui unui copil talentat aflat la început de drum?
A.I.: Eu predau deja: am un post de asistent la clasa fostului meu profesor din Berlin. Este o bucurie să pot dărui mai departe ceea ce am învățat de la profesorii îndrăgiți din România și Germania și ceea ce am absorbit prin întâlnirile cu diferiți artiști internaționali și prin experiența de scenă acumulată în ultimii ani.
Cel mai important sfat pe care încerc să îl dau tuturor tinerilor artiști este să nu își piardă pasiunea pentru această minunată artă și să încerce să găsească în fiecare notă adevărul exprimat prin frumos.