Amanta – ce implica, de fapt, statutul de cealalta femeie

Sarbatorile de una singura, lipsa unei familii compensata de un confort financiar sporit si un barbat pe care esti dispusa sa il imparti cu alta. Ce faci atunci cand te saturi de statutul de cealalta femeie?

Amanta – ce implica, de fapt, statutul de cealalta femeie

Raspunsul Roxanei Matei s-ar putea sa va surprinda.

Se spune ca dragostea dureaza trei ani, dar ca, in cazul relatiilor tainuite, sentimentele se mai prelungesc cu inca doi sau trei ani. Relatia mea cu Andrei dureaza de opt ani. Nu pot sa nu ma gandesc cate casatorii au inceput si au incetat in tot timpul acesta… Inclusiv casatoria lui cu Irina. De fapt, el n-a vrut niciodata sa se insoare cu ea. Era barmanita in carciuma unde se vedea cu baietii dupa birou. Inevitabilul s-a produs si a lasat-o insarcinata. Intr-o zi, s-a trezit la starea civila cu ea alaturi. Dupa doi ani, au divortat… de forma. Pentru ca locuiesc impreuna si in ziua de azi. Pentru binele copilului. Si pentru ca, la inceput, ea il ameninta ca se sinucide daca o paraseste.

In aceasta poveste, la un moment dat, am aparut eu. Terminasem facultatea si imi cautam de lucru. Stiu, o sa ziceti ca alimentez din nou cliseul, dar m-am angajat asistent manager la firma lui. Tocmai iesisem din relatia de cinci ani cu Dragos si nu-mi doream sa ma leg din nou la cap. Dragos era si el insurat, dar, pe langa asta, era si excesiv de gelos. Ma obliga sa port si eu verigheta pe deget ca sa fie sigur ca ceilalti barbati stau deoparte. In fine. Am primit job-ul la firma lui Andrei si, la scurt timp dupa asta, am ajuns in patul lui. Nu ma interesa situatia lui de acasa, nu cautam o relatie serioasa. Imi placea ca era un tip inteligent, care, din simplu angajat, reusise sa puna pe picioare propria firma. In spatele autoritatii afisate, in intimitate era surprinzator de tandru si de cald.

Timp de doi ani am profitat de toate deplasarile pe care le presupunea job-ul pentru a ne consuma aventura in camere de hotel. Dupa alti trei ani, Irina a ramas din nou insarcinata. Stiam ca nu mai impart patul, dar mi-a spus ca intr-o noapte, pe cand era baut, s-a urcat pe el. Si ce barbat zice „nu cand se intampla asta?!

Veti spune ca sunt naiva, dar in cateva randuri chiar am cautat sa ies din relatia asta: un hairstylist, un barman de pe o insula greceasca, un ex intors din America sa ma ia de sotie etc. A aparut la un moment dat si ceva mai serios, dar Andrei m-a convins sa raman. Am inchiriat un apartament impreuna si am inceput sa ne petrecem trei-patru nopti din saptamana acolo. Vara o trimitea pe Irina cu copiii in vacante in strainatate si timp de doua saptamani ma mutam la ei acasa.

Dadeam petreceri la piscina, unde imi chemam prietenii. Ei au jucat un rol important in relatia noastra. Fiind prieteni din vremea liceului, acestia nu m-au judecat niciodata pentru ce fac si cine sunt, si, mai important, nu m-au lasat singura. Pentru ca da, de sarbatori, de Paste, de Craciun, de Revelion, Andrei ramanea cu familia acasa. Nu zic, de ziua mea n-a lipsit niciodata. N-as fi vrut sa fiu nici in locul Irinei. Nu-mi place de ea ca femeie. Nu se ingrijeste, nu face nimic toata ziua, afara ca isi creste copiii. O fetiscana de la tara care s-a trezit cu casa in capitala si a dat de gustul unui anumit standard de viata. Andrei n-a mers niciodata cu ea in vacante. La nunti si la alte evenimente tot pe mine ma roaga sa-l insotesc.

In opt ani nu ne-am intalnit niciodata, desi stim una de cealalta. N-a calcat niciodata in firma, iar eu nu l-am sunat niciodata pe Andrei acasa. E ca o lege nescrisa pe care o respectam tacit: fiecare cu teritoriul ei. Eu ii gestionez bugetul pentru gradinita copiilor, cheltuielile casei, ii trimit bani pentru abonamentul la sala. Asta pentru ca, in timp, pozitia mea in firma s-a consolidat. Am muncit pe branci si am ajuns al doilea om in firma. Mi-am permis vacante cu prietenele in strainatate, bijuterii si tot ce mi-am dorit in materie de vestimentatie. Conduc o masina frumoasa. Mi-am ajutat parintii sa traiasca mai bine. Pentru ca nu a putut sa imi ofere o familie, Andrei s-a asigurat ca nu-mi va lipsi nimic pe partea financiara. Si s-a tinut de promisiune. Acum ma ajuta sa imi fac casa. Casa perfecta in care o sa locuiesc singura…

De fapt, sper eu ca nu singura. Pentru ca, intre timp, in viata mea a aparut George. George e tipul din cartier care a fost indragostit pana peste cap de mine pe cand eram la liceu, dar care nu a indraznit niciodata sa ridice privirea. Cand a reaparut in gasca, dupa mai bine de zece ani, nici nu i-a venit sa creada ca ma vede si, mai mult, ca ii dau atentie. Am inceput sa vorbim ore intregi, in masina, cand ma conducea acasa. Eu i-am povestit situatia mea, el mi-a povestit-o pe a lui. E insurat, are doi copii si nu se mai intelege cu sotia. Va suna cunoscut?

Ei bine, da, pentru o vreme, am fost amanta a doi barbati. Ce imi lipsea la unul primeam de la celalalt. Insa intre timp, spre deosebire de Andrei, George a facut ceea ce promit toti barbatii casatoriti amantelor lor. Si-a parasit sotia si copiii. Nu, nu ma simt vinovata de destramarea familiei lui. Eu am fost doar impulsul de care avea nevoie ca sa iasa dintr-un mariaj nefericit.

Mai mult decat orice, simt ca am obosit. Nu stiu cum am ajuns aici, asa s-au intamplat lucrurile. Nu m-am uitat intr-o zi in oglinda, cand eram mica, spunandu-mi: „Eu, cand o sa fiu mare, vreau sa ma fac amanta. Nu mi-am dorit niciodata nimic altceva decat ce vor toate femeile din generatia mea: un job care sa imi aduca satisfactii, un barbat care sa ma iubeasca, o casa, o familie.

Pe Andrei il iubesc si acum, dar mai mult ca pe un prieten vechi. Imaginati-va opt ani in care, desi nu am impartit aceeasi casa mereu, am impartit probleme de munca, reusite, griji si bucurii. Nu imi pare rau de toti anii acestia, nu ii consider irositi, dar simt ca am ramas fara timp. Si mai cred ca George ma poate face fericita.

Foto: Gabi Hirit

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle