„Am fost un proto-blogger”, de Alex. Leo Serban

Ianuarie, momentul unui bilant. De cind scriu la ELLE? Nu mai stiu. Si ce fac eu aici – „aici” insemnind nu neaparat coltul de pagina din revista mea glossy preferata, ci jurnalismul in general? Hm... pauza de gindire si de tigara.

Deci: sint in presa, „cu acte', din ‘93. Atunci am intrat la Dilema (aia veche era ne-veche) si acolo am ramas pina azi. Colaborari girla. Inceput de „specializare pe film' – tot la locul de munca (inainte, despre cinema scriam sporadic).

Dar, in afara cronicilor la filme, mai scriu si „despre altele'. Pai, de exemplu despre ce? Pai, de exemplu despre mine. Egotism, narcisism blabla (basca mizantropism), dar si convingerea ca sint subiectul la care (in afara de cinema) ma pricep cel mai bine. Asa ca normal ca scriu mai mult despre mine! Despre toanele, gusturile, empatiile, simpatiile & antipatiile mele. Idiosincrazii saptaminale, pentru ca revista apare doar o data pe saptamina, altminteri – ca tot omul – le am zilnic.

Una dintre rubrici (iute fixata, iute abandonata) se cheama „Ma enervez, deci exist' (cu subtitlul: „Exist, deci ii enervez pe altii'). Nervii mei sint blog-urile mele. Pe vremea aia nu exista nici macar ideea de blog, asa ca nu le-am spus asa. Dar, de fapt, asta erau: timp de mai bine de 15 ani am scris numai despre lucrurile care ma interesau/pasionau/enervau pe mine.

Nu m-am gindit o secunda la cei care citesc. Altfel spus, n-am facut compromisuri, nu m-am „adaptat', nu m-am „marketizat'. Pentru ca primul compromis vine atunci cind consideri ca „trebuie' sa dai cititorului – care te cumpara – ceea ce vrea el/ea. Gresit! Trebuie sa-i dai numai ce vrei tu. Te vinzi, dar asta nu inseamna ca te si cumpara. O rubrica nu e o banana. A scrie la gazeta nu e o forma de catering. Sau o fi – pentru altii. Caci conteaza foarte mult cite parale dai chiar tu pe tine.

Daca accepti sa renunti la ideile si convingerile tale ca sa faci „rating' – e treaba ta. Te intereseaza banu, go ahead. Daca, insa, nu te intereseaza nici ratingu, nici banu, esti liber sa scrii numai despre ceea ce vrei. Daca si altii gasesc OK ceea ce vrei, e si mai OK. Cred ca lucrul cel mai tare este sa faci (daca se poate) numai ceea ce vrei. Este luxul suprem: faci ce-ti place si mai si traiesti din asta. Nu te imbogatesti: traiesti decent. Decit sa te imbogatesti traind indecent…

Ma rog, fiecare cu etica proprie. A mea asta e. Am scris bloguri pe hirtie. De ce blog-uri? Pentru ca nu dadeam socoteala nimanui. Aveam libertate totala. Aveam cititori (care, ce-i drept, nu puteau lasa comentarii: nu totul e pe gratis!). Poate de aceea, astazi, cind vad puzderia de blog-uri care a napadit virtualu, ma lasa rece. Been there, done that – pe vremea cind nu se chema asa.

Azi, oricine poa sa-si faca un blog; nu mai are sens sa-ti faci, deci. Lucrurile trec, vremurile se schimba. Cine vrea sa fie neaparat „la moda' va fi yesterdays news ziua urmatoare. Vorba unui vechi prieten, contele de R.: adevaratul sic nu e sa copiezi mòdele, ci sa le anticipezi.

Eu am scris – pe bani – proto-blog-uri. Si am scris in reviste ca sa nu trebuiasca sa scriu carti. Nu-i asa ca v-am enervat?

Articol publicat in ELLE Ianuarie 2009

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro