Alexandra Sipa are așteptări foarte mari de la ea. Și noi

O colecție de absolvire lucrată în dantelă realizată manual din fire electrice a adus-o pe Alexandra în atenția lumii modei mari. Abia o așteptăm pe următoarea!

Într-un moment oarecare din lunga perioadă de izolare parcurgeam în neștire feed-ul de Instagram, când am dat peste imaginea neobișnuită a unei rochii. Arăta ca o broderie incredibil de delicată și colorată viu, dar în același timp structura ei era fermă, ca și cum nu ar fi fost realizată din materialele utilizate tradițional în modă. Nici nu era, aveam să aflu puțin mai târziu. Cercetând, am ajuns pe contul creatoarei – tânăra Alexandra Sipa, o proaspătă absolventă a uneia dintre cele mai prestigioase școli de modă din lume, Central Saint Martins, care se întâmpla să fie româncă. De atunci am urmărit-o și am văzut cum munca ei a stârnit curiozitatea altora – în foarte scurt timp colecția de absolvire a Alexandrei devenea un subiect pentru mai multe ediții Vogue, și pentru alte publicații de modă. În cele din urmă, i-am scris să o felicit, dar și să aflu mai multe despre ea.

Mi-a spus că a învățat despre artă și modă de-acasă. „Mama mea a fost designer de lenjerie intimă în anii ’90 și am fost familiarizată cu arta de mic copil. Am început să merg la cursuri de artă de când aveam șase ani. Părinții mei mi-au oferit foarte multe posibilități de a urma diverse activități extrașcolare, lăsându-mă pe mine să decid ce mi se potrivește și ce îmi place. Pentru a mă ajuta să învăț cum să desenez, mama mea a decupat siluete din carton pentru a-mi exersa mâna la schițe de modă și m-a învățat cum să cos de mână. Când am fost la liceu, am citit despre Central Saint Martins și instantaneu am fost atrasă de ideea de a merge acolo.”

S-a mutat la Londra după ce a absolvit Liceul Tonitza din București, a făcut un curs de Art and Design (Foundation) la Kingston University, iar apoi a aplicat la Central Saint Martins și a fost acceptată. Despre experiența anilor în școala unde au studiat McQueen sau Galliano, Alexandra Sipa spune că totul „e foarte independent. Depinde numai de tine cât de mult înveți și ce obții.” Ea și prietenii ei s-au simțit designeri încă din primul an, nu studenți.

Lipsa programului i-a făcut să se simtă liber-profesioniști cu educația lor, la fel și cele câteva proiecte semestriale și cele două consultații săptămânale cu profesorii. În schimb, „cerințele sunt foarte riguroase, dacă vrei să ieși în evidență trebuie să depui enorm de mult efort.” În primii doi ani a lucrat continuu, 12 ore pe zi, fără weekend sau vacanțe, dar spune că și-a asumat asta având în minte rezultatul final. A beneficiat de educație personalizată, petrecându-și primii doi ani experimentând cu materiale și concepte. În al treilea a lucrat ca stagiară, cum impune școala, la Oscar de la Renta, în atelierul din New York, și pentru echipa de design Balenciaga, în Paris. „Cred că e un an crucial în educația noastră, pentru că învățăm cum să ne descurcăm singuri și să navigăm complexitățile industriei. Ne întoarcem în anul final pregătiți cu adevărat. După patru ani ieșim căliți.”

Îmi spune că a ales Saint Martins pentru că are așteptări foarte mari de la ea însăși, dar și pentru că școala aceasta îi dă cele mai mari șanse, și „profesorii reușesc să aleagă un grup unic și atât de creativ, gândindu-se de la faza aplicării cum diferite personalități se vor înțelege în cursul de design vestimentar. Învățăm unii de la ceilalți, ne sprijinim și lucrăm într-un mediu extrem de stimulant. Toată lumea e competitivă, dar ne admirăm și respectăm enorm.” Apoi, a învățat multe și din diversitatea celor 40 de studenți ai specializării ei, Fashion Design Womenswear, veniți din toată lumea. Și apoi, zice, „Central Saint Martins oferă mediul, relațiile cu industria modei, prestigiul și profesorii încurajatori, dar în final e treaba fiecăruia să depună cât de mult efort pentru a ieși în evidență la sfârșitul celor patru ani dintr-o clasă de 40.”

Alexandra Sipa ieșit în evidență cu Romanian Camouflage, o colecție pentru care, spune, ideile au venit organic, inspirate de copilăria ei din România, văzută prin prisma experienței din străinătate. S-a întors în țară în vara dinaintea ultimului an de studiu, să se documenteze, iar mama ei a ajutat-o să găsească fabrici de unde să ia deșeuri textile. Bacăul, povestește Alexandra, „dintotdeauna a fost o sursă de confort și pace” pentru ea. A crescut în București, dar familia mamei ei e de acolo. Îmi spune că are o familie iubitoare și amuzantă, și și-a dorit ca hainele pe care urma să le facă, inspirate de ei, să transmită aceeași atmosferă.

„După câțiva ani călătorind prin străinătate, cred că mi-am dorit puțină stabilitate și confort; e o colecție foarte personală. Fiecare material din colecție are o legătură cu ceva ce mă face să râd sau îmi aduce bucurie. Hainele din sârmă arată ca gardul decolorat al bunicii mele, cu culori interminabile dezvăluite prin fisuri; prosoapele de plajă îmi amintesc de umorul românesc; iar țesăturile din Bacău amintesc de iubirea pe care o găsesc mereu când merg acolo.” Îmi spune cum a inspirat-o bunica ei, „una dintre cele mai creative persoane pe care le cunosc”, pe care și-o amintește de mică redecorând permanent casa, cu orice găsea. „De fiecare dată când o vizitez, gardul ei are altă culoare, grădina arată complet diferit, mereu ceva e nou. Întotdeauna culori excentrice, roz, roșu, dantelă. Culorile unei femei încrezătoare, amuzantă și plină de viață.” Și că o inspiră și adoră tot ce e considerat kitsch – bibelouri, Eurovision, muzica Eurotrash, prosoapele pe care le-a și folosit în colecție.

Tot în colecție a explorat contrastul dintre estetica austeră a clădirilor românești și feminitatea intensă a româncelor, și a făcut-o creând un material, folosind tehnica dantelei adaptată la firele electrice pe care le-a adunat din diverse locuri. Era o idee care îi venise cu câțiva ani în urmă, lucrând la un proiect despre sustenabilitate, când a găsit un centru de reciclare în estul Londrei, de unde își ia acum multe materiale. Apoi, îmi spune că a învățat din cărți, de pe YouTube și din accidente fericite, și continuă să exploreze posibilitățile materialului. Pentru piesele mari din colecție a muncit enorm – între o mie și o mie cinci sute de ore fiecare –, dar a fost ajutată de partenerul ei, Lucas Baker, și de mama ei, care au învățat să facă dantela. Pentru alte piese, cum e jacheta din prosoapele pe care le vezi de obicei pe spătarele scaunelor din cabinele camioanelor, a folosit o tehnică învățată în atelierele Oscar de la Renta, cusând în prosoape inserții din dantelă și tul, brodate de ea și de colaboratorul ei, Lynn Yaung, student tot la Central Saint Martins.

Alexandrei îi place ideea că singura energie folosită în producția hainelor e a ei, dar speră că în viitor va găsi o metodă prin care să industrializeze procesul, într-un mod etic. Sustenabilitatea, spune ea, ar trebui integrată natural în procesul creativ al oricărui designer, și crede că industria couture este cea care are timpul, resursele și expertiza pentru a crea un incubator de idei sustenabile, care ar putea fi integrate apoi și în zona comercială a modei. Mai spune și că industria ar trebui să facă un efort semnificativ să fie mai inclusivă, și speră că răgazul oferit de pandemie va fi folosit pentru reconsiderarea ciclurilor de producție. Izolarea a făcut-o să se gândească și la importanța tehnicilor artizanale, pentru că școala s-a închis din martie și nu a mai avut acces la studiouri, tehnicieni sau utilaje. Dar „tehnicile artizanale rezistă.” Și, în cele din urmă, îmi spune că ar fi foarte fericită să își producă în România viitoarele colecții. „Vreau să fac parte din generația care revine în România și contribuie semnificativ la producția internă.”