Din 6 octombrie, în cinematografele din România se va vedea filmul Libertate, regizat de Tudor Giurgiu, după un scenariu realizat împreună cu Cecilia Ștefănescu, pornind de la o idee a lui Napoleon Helmis. Premiera națională a proiectului a avut loc la ediția cu numărul 22 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), acolo unde a obținut Premiul Publicului pentru cel mai popular film românesc din program. Filmul a fost recompensat și cu Premiul Confederației Internaționale a Cinematografelor de Artă (CICAE) la cea de-a 29-a ediție a Festivalului de Film de la Sarajevo.
Subiectul filmului Libertate este inspirat din faptele reale petrecute la Sibiu, în decembrie 1989 și prezintă evenimentele sângeroase de atunci, dar totodată încearcă să umple un gol în elucidarea realității dure a acelor zile, care nu trebuie uitată, ci din contră, trebuie să fie examinată și cunoscută, fie că am trăit acele vremuri sau, și mai important, dacă nu.
Actorul Alex Calangiu îl interpretează pe căpitanul de miliție Viorel Stănese, un personaj puternic în jurul căruia planează acuzații cum că ar fi terorist. Contribuția la Libertate marchează pentru Alex primul rol principal într-un film și a reprezentat o ocazie numai bună să discutăm despre cum a fost pentru el experiența, provocările de care s-a lovit în munca la acest proiect, dar și după încheierea filmărilor.
Alex Calangiu a copilărit în Craiova, în cartierul Brazda lui Novac. Acolo s-a născut și-și amintește că era parte dintr-o gașcă de băieți care stăteau toată ziua la colțul blocului, mai făceau glume, mai fumau o ţigară pe ascuns. Într-o vară, a văzut foarte multe filme și ținea un jurnal cu cele pe care le vizionase. Una dintre pelicule era Goodfellas, regizată de Martin Scorsese. „În adolescență, am ascultat punk, eram într-o gașcă de punkeri în Craiova.' Mergea foarte mult la bunici, „era o pădure foarte mișto și acolo petreceam singur foarte mult timp și stăteam și visam.'
La 15 ani, s-a îndreptat pentru prima dată către teatru. Făcea asta pe ascuns pentru că în cartier exista prejudecata că mai mult fetele erau preocupate de actorie, iar „ca băiat, să faci teatru, era o rușine.' La acea vârstă, a practicat teatru de amatori, iar mai târziu a intrat la facultatea de teatru, dar nu atât de devreme pe cât și-ar fi dorit, pentru că a uitat de pasiunea asta.
„Am terminat liceul, trebuia să merg în armată și am intrat repede la Spiru Haret, la management, finanțe, contabilitate, sau ceva de genul ăsta, ca să scap de armată, pentru că aveam trimiterea în marină, unde era foarte dur.'
Nu i-a plăcut facultatea pe care o începuse și s-a întors la teatru. A absolvit Universitatea din Craiova, departamentul de teatru, și a făcut și un master în actorie. Din 2015 este actor la Teatrul Național „Marin Sorescu' din Craiova.
Îi plăceau, în special, filmele: „nu mă înnebuneam după teatru.' A crezut că poate o să reușească vreodată să facă film, dar la un moment dat a abandonat acest gând. „Teatrul am început să-l iubesc treptat, ușor-ușor.' Nu și-a dorit acest lucru de când era copil, „am zis că mi s-ar potrivi să fac meseria asta.'
Tot procesul de lucru de la filmul Libertate l-a scos din zona de confort, povestește acum. În primele zile era emoționat, „mă gândeam cum o să decurgă lucrurile, dacă o să fiu bun, dacă o să-mi fac treaba cum trebuie.' În construcția rolului, l-au ajutat materialele trimise de Tudor Giurgiu cu o lună înainte să se-apuce de filmări, dar și scenariul propriu-zis, pe care l-a parcurs de foarte multe ori. „Citind scenariul, descoperi de fiecare dată altceva și atunci mi-am îmbogățit personajul având mai multe variante de lucru pe care i le propuneam lui Tudor.' Îi este greu să găsească puncte asemănătoare cu Viorel Stănese „fiindcă a trăit într-o perioadă pe care am prins-o foarte puțin timp, vreo șapte ani și jumătate aveam la Revoluție.' Totuși, remarcă o traiectorie comună:
„Cumva, până acum, și în teatru și în meserie, și eu simt că am fost un luptător și un supraviețuitor.'
Iar personajul are aceste calități care „îl fac să supraviețuiască în bazin, la interogatoriu, la tortură, la toate momentele grele prin care trece.' Alex subliniază că Viorel „nu este genul de erou american, pur și simplu este un milițian care încearcă să supraviețuiască.'
Îmi povestește despre prima zi de filmare, despre scena care se numește botezul focului.
„Am filmat vreo 15-16 ore, era foarte mult efort, trebuia să te concentrezi foarte bine și să te sincronizezi cu o grămadă de lucruri: cu câinele care latră, cu soldații care treceau pe lângă tine, cu împușcăturile, cu focul care începea în partea dreaptă, cu oamenii care ieșeau din cameră, cu faptul că trebuia să te târăști pe jos.'
Iar toate astea făcute dintr-o singură filmare. Ce s-a întâmplat în scena respectivă, explică Alex, a fost minunat, dar, recunoaște că „a fost foarte dur pentru mine și foarte obositor, pentru că era greu ca toate lucrurile astea să fie combinate și să funcționeze.'
Filmul Libertate aduce la lumină evenimentele de la Sibiu din timpul Revoluției din decembrie 1989 „pentru că este o poveste despre care nimeni nu știe', spune Alex. La un moment dat, l-a întrebat pe tatăl lui dacă știe ceva despre Revoluția de la Sibiu și i-a zis că nu, aflând mai târziu că, de fapt, nimeni nu are idee ce s-a întâmplat acolo în acele zile.
„Și toate evenimentele respective din Sibiu – când am citit că s-au tras două milioane de cartușe, că s-a tras cu tunul, cu tancul, că s-au măcelărit între ei, a fost măcelul ăsta între Armată și Miliție și Securitate și că s-au împușcat – nimeni nu știa despre chestia asta.'
Știa despre Timișoara, București, dar despre Sibiu credea „că a fost o zonă în care nu s-a întâmplat absolut nimic.' Alex speră ca cei tineri „să-și dea seama că ce s-a întâmplat în 89, din păcate, se poate întâmpla chiar și în 2023.' Lucrurile astea se pot repeta, „chiar dacă pentru ei sună ca acum o sută de ani, mă refer la cei care sunt născuți după 90.' Completează cu faptul că „trebuie să fie atenți la niște semne și să aibă grijă cu cine votează pe viitor.'
Îmi mai spune că, făcând teatru destul de des, se detașează ușor de un rol. În schimb, detaliază situația pe care a întâmpinat-o după încheierea filmărilor la Libertate.
„Țin minte că de zece ani așteptam să lucrez cu un regizor la Craiova și fiindcă am intrat în spectacol foarte repede după ce am terminat filmările la Tudor, nu-mi găseam deloc locul.'
Aproape că nu avea nici un chef de repetiție, „chiar simțeam nevoia, ceea ce s-a și întâmplat după aceea, să fi stat două, trei, patru luni să-mi revin după genul ăsta de film și de rol.' Nu se putea conecta deloc la echipă, la colegi, la regizor, „eram pur și simplu aerian.' Mărturisește că i-a fost foarte greu. „Sincer să fiu, eu nu credeam. Am mai auzit pe la televizor, am mai văzut în interviuri, dar mă gândeam că sunt așa… niște fițe. Și chiar nu sunt.' Nu mai ține minte cum a trecut peste, timpul a rezolvat toată problema asta.
„Mă simțeam ca un soldat căruia îi lipseau acțiunea și adrenalina și eu eram lăsat la vatră.
În trecut, a lucrat cu regizorul și dramaturgul Bogdan Georgescu la niște piese puse în scenă la Penitenciarul de Maximă Siguranță din Craiova. A făcut și el un spectacol de tipul acesta, care se numea Otrăvit de culorile vieţii mele, și așa a ajuns să-l cunoască pe Bogdan. Prin intermediul proiectului, „nu voiam să le vorbesc oamenilor despre uite ce se întâmplă în pușcării, uite ce nasol e acolo sau cât de răi sunt oamenii ăștia, ci voiam să le arăt că înainte să ajungă acolo, au fost copii și că au avut o viață cât se poate de normală.' A ținut foarte mult ca spectacolul acesta să se joace la Teatrul Național din Craiova.
Pe Alex Calangiu îl entuziasmează „teatrul care, în general, spune o poveste coerentă, indiferent că este un teatru clasic, politic sau social.' Crede că pentru el asta înseamnă teatru și cinematografie: „dacă ai o poveste de spus bine de tot. Că joci teatru într-o berărie sau la teatrul național, pentru mine e fix la fel.'
Citește și:
Alina Tofan, despre eco-performance ca prilej de explorare personală: „Omul fără natură nu există’
Foto: Alice Ionescu