Nimeni nu își dorește o despărțire grea, dureroasă, și până și situațiile atât de delicate emoțional sau practic vin cu lecții importante.
Ai avut cele mai bune intenții pentru această relație și chiar ai depus efort vizibil. Însă o relație nu se poate construi de una singură și cu atât mai mult nu poate fi reparată doar de o singură persoană. Este un proces care îi implică pe ambii parteneri. Contribuția la despărțire nu e doar a fostului, ci fiecare dintre voi are partea sa de responsabilitate.
Oare ai tăcut prea mult și ai trecut de nenumărate ori peste comportamente de-ale lui care nu reflectau empatie, grijă, susținere, respect, iubire în raport cu tine? Ori te exprimai cu multă furie la cea mai mică discuție? Furia ieșea la suprafață când situația devenea intolerabilă? Aveai tendința de a manifesta mult control ori de a folosi frica sau manipularea pentru ca el să răspundă așa cum ți-ai fi dorit? Privește spre tine și spre ceea ce ai învățat din această relație și această despărțire.
… sunt cele obținute prin asumare reală. Adică dacă partenerul ține cont de tine sau devine compliant din teama de a nu te pierde sau pentru că ai abilitatea de a-l direcționa ca pe un soi de păpușă, balonul acesta de săpun va pocni la un moment dat. Obții schimbări temporare, nu unele consistente și în viitor benefice pentru cuplu.
Ele nu apar din senin după 3-4 ani. Sunt prezente încă de la început. Și, da, nu te cramponezi de primul, nu cedezi de la prima buturugă de care vă împiedicați. Discuți, atragi atenția, spui ce ai nevoie. Uită-te în același timp și la receptivitatea lui. Semnalele de alarmă devin din ce în ce mai frecvente? Sunt însoțite doar de scuze, uneori nici de ele, și de niciun comportament diferit? Cu cât treci peste gesturile nepotrivite, cu atât devin și mai ample? Practic a închide ochii nu e o rețetă pentru fericirea în doi.
Să lupți pentru tine, să pui limite, să ai voce, să te vezi și să te asculți tu. Uneori poate că te-ai simțit neputincioasă, alteori ți-ai amintit că și tu contezi. Că ai dreptul la nevoile tale, iar o viață de cuplu fără respect, fără iubire nu e nicidecum satisfăcătoare. Nici să te simți singură în doi, dar având titulatura falsă de relație.
A te simți fragilă, a suferi, a duce doliu după momentele frumoase sau după ce ar fi putut să fie e parte din procesul de încheiere emoțională. Și, ironic, uneori se produce chiar înainte să puneți punct în mod oficial. Nu mori de la o despărțire, dar sufletește simți că te stingi încet când în cuplul tău ai puternica senzație că ești invizibilă și nu ești luată în seamă.
Visul de relație, proiecția din mintea ta, dorința puternică de conexiune la un moment dat lucrează chiar împotriva ta. Căci te împiedică să vezi clar realitatea, să evaluezi lucid ce poate oferi partenerul și care sunt limitările lui emoționale.
Foto: PR