Ai barfit azi? (de Patricia Luiza Blaj)

Tin minte si acum primele sfaturi primite de mama atunci cand a considerat ca, incet-incet, devin femeie. Sau, in orice caz, ca e timpul sa stiu unele lucruri legate de femei si de lumea in care traiesc.

Cel mai vivid imi aduc aminte cand mi-a povestit despre ochi. Se uita fix in ochii mei cat timp imi destainuia cat de mult poate sa exprime o privire si cat de mult conteaza sclipirea din ochii oamenilor. Ca de acolo iti dai seama, in primul rand, daca ai de-a face cu un om bun sau rau. Apoi, mi-a explicat despre mersul femeilor si de balanganitul usor din fund, dar acolo nu intru in detalii.

In schimb, asupra ceea ce insista de cand eram mica si pana acum, e sa nu barfesc. Mi-a tinut o intreaga prelegere pe cand eram inca in gimnaziu despre cat de urat si nociv e acest obicei, iar in momentul acela mi-am promis ca nu o voi face niciodata.

Da, dragut, stiu. Bineinteles ca am facut-o. Toate fetele o faceau, era un fel de ritual de trecere pentru a fi acceptat in orice grup. Iar pentru ca mult timp am fost marginalizata de colegi, am inceput sa fac ceea ce vedeam in jur, in speranta ca nu voi mai fi ciudata aia si ca voi fi acceptata. Nu vreau sa dau vina pe altii, dar la varsta aceea cred ca toata lumea e de acord ca e greu sa iti pastrezi individualitatea si sa nu vrei sa apartii unui grup.

Am barfit si, oricat de mult imi doresc sa neg asta, barfesc si azi. Nu va imaginati ca ma strang cu prietenele si comentam cate kilograme s-a ingrasat x sau cu ce s-a imbracat y la nu stiu ce eveniment. Mi-am impus sa nu mai judec oamenii, pentru ca nu pot sa am pretentia sa nu fiu judecata daca eu la randul meu fac asta. Dar, de multe ori vorbesc ore in sir despre oameni care mi-au gresit intr-un fel sau altul. Mi-am tot spus ca eu de fapt nu barfesc, eu imi vars doar frustrarea in legatura cu ce mi-au facut personal unii oameni, deci e justificat, nu e doar o barfa nefondata.

Cred ca linia e extrem de fina si ca nu are rost sa imi justific un comportament care, pana la urma, nu aduce cu sine nimic bun. Nu e sanatos sa tii in tine anumine suparari, dar e la fel de nesanatos sa vorbesti obsesiv despre ele cu cel putin 5 oameni la rand. Ceea ce, din cate am observat, foarte multi dintre noi o facem. Oricum, cred ca cel mai sanatos ar fi sa nu mai lasam tot felul de incidente sa ne afecteze atat de tare si sa nu ne mai inventam tot felul de drame care sa ne condimenteze viata.

Dar sa trecem inapoi la barfa. Unii oameni spun ca si barbatii barfesc la fel de mult ca femeile, dar eu nu am avut multi prieteni barbati la viata mea, asa ca nu vreau sa vorbesc despre lucruri pe care nu le cunosc. In cercuri de femei, in schimb, am fost. In multe. Diferite, de la varste, la ocupatie, la personalitati. Elementul comun? Barfa. Mereu barfa.

Cred ca ceea ce ne starneste pofta de barfa e nevoia de superioritate, superioritate pe care ne dorim sa o dovedim cu orice pret din cauza competitiei invizibile ce ne ghideaza vietile. Nu e un secret ca femeile traiesc intr-o continua competitie. Am fost invatate de mici sa gandim asa. Un exemplu aparent pueril, dar care mie mi se pare extrem de important, sunt povestile cu printese. In marea majoritate, personajul negativ este o femeie. Partea si mai trista e ca, in multe cazuri, personajul negativ (care de multe ori e mama) o uraste sau invidiaza pe printesa din rolul principal pentru un motiv atat de frivol si superficial precum frumusetea.

La maturitate se manifesta prin nevoia de a epata, nevoia de a iesi neaparat in evidenta, nevoie de a ne distruge' inamicele. Suna dramatic, dar daca ne gandim la cate intrigi exista in fiecare birou doar din cauza ca lui x nu ii place de y sau ca domnul z ii da atentie altei tipe, asa e. Iar din cauza ca in ziua de azi exista destul de multe legi puse bine la punct, nu putem sa le inlaturam din cale à la paleolitic. Asa ca ne rezumam la barfa, care creeaza intrigi, porneste drame si distruge relatii & reputatii.

De multe ori am cazut de acord cu persoane din jurul meu, atat femei, cat si barbati, ca daca femeile nu ar mai fi atat de rele unele cu altele, nu am mai avea nevoie de feminism. E trist, dar cred asta – ca lumea s-ar schimba incredibil de mult daca ne-am purta mai frumos intre noi.

Ieri mi-a povestit mama ca a intalnit niste probleme la aeroport, iar un gardian a trebuit sa o escorteze in alta camera. Gardianul i-a spus tipei de la security check ca va merge cu domnisoara in cealalta camera. La care tipa ii raspunde, Sa va si intoarceti cu doamna'. Cu accent pe doamna. Apasat. Cred ca mama mea e perfect constienta de varsta ei, iar gardianul ii facea un compliment inocent pe care, dintr-un motiv stiut doar de ea, tipa a tinut sa il conteste. Ca Doamne-feri sa creada mama cumva ca e domnisoara, sau? O rautate complet gratuita si nejustificata, catre o femeie care nu i-a gresit cu nimic.

Eu incerc de mult timp sa nu mai barfesc si sa nu fiu rautacioasa, nici macar cu cei care si-ar merita-o. Cred cu tarie ca energia pe care o transmiti conteaza si ca nu noi suntem responsabili de reglarea conturilor. Fiecare doarme cum isi asterne. Asa ca hai sa barfim mai putin si sa zambim mai mult.