În septembrie avem, în cele din urmă, parte de o mulțime de filme nou-nouțe care merită văzute.
Nu rata premierele celor mai recente proiecte semnate de regizori români, și nici cel mai interesant eveniment dedicat bijuteriei anul acesta.
Pornind de la musical-ul cu același titlu, debutul regizoral lui Jonathan Butterell ne face cunoștință cu Jamie New, un adolescent de 16 ani care nu își găsește locul în lume până nu decide, în cele din urmă, că vrea să devină drag queen. Va reuși Jamie, ajutat de mama sa și de prieteni, să lupte cu prejudecățile, bullying-ul și să strălucească? Vezi din 17 septembrie pe Amazon Prime.
O dramă inspirată de filmul lui Ingmar Bergman cu același nume din 1973, la rândul său inspirat din experiența relației regizorului cu Liv Ullmann, miniseria HBO cu Oscar Isaac și Jessica Chastain examinează dezintegrarea unei căsnicii pe parcursul a zece ani. Personajele, similare, sunt aduse în zilele noastre, în America, dar povestea eșecului unei căsnicii continuă să fie universal relevantă.
De pe 30 septembrie până pe 3 octombrie, la Arcub – Hanul Gabroveni și în alte cinci locuri își dă întâlnire bijuteria contemporană din întreaga lume, într-un eveniment organizat de Assamblage (Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană) ce reunește târguri, expoziții, conferințe și tururi ghidate dedicate pasionaților de bijuterie. Din selecție fac parte peste 170 designeri din 25 de țări, iar un juriu de specialiști (din care fac parte David Sandu, Paulo Ribeiro, The European Federation of Jewellery Bruxelles etc.) va desemna premiile ROJW de anul acesta. Pentru detalii și program, urmărește romanianjewelryweek.com.
Drama lui Gaspar Noé care a avut premiera la Cannes în 2019 ajunge, pe 17 septembrie, și la noi, arătându-ni-le pe actrițele Charlotte Gainsbourg și Béatrice Dalle jucându-și propriile roluri, în timp ce fac un film despre vrăjitoare. Alături de ele apar o mulțime de personaje pe care sigur le recunoști de pe Instagram, de la modele la DJ, iar costumele (filmul este realizat sub patronajul Saint Laurent) aduc o notă șic acestei șarade care are de toate, de la umor negru la violență.
În ciuda pandemiei, la ediția jubiliară a Festivalului Internațional George Enescu în București vor răsuna, între 28 august și 26 septembrie, 32 dintre cele mai mari orchestre ale lumii, multe din Marea Britanie și Germania (London Symphony Orchestra, London Philharmonic Orchestra, Orchestra Filarmonică Regală din Londra, Academy of St Martin in the Fields, Philharmonia London etc.), ansambluri corale, dar și o mulțime de staruri feminine pe care vrei să le asculți.
Joyce DiDonato revine la Ateneu, în vreme ce soprana Diana Damrau va concerta împreună cu Orchestra de Cameră a Filarmonicii Germane din Bremen, dirijată de Jérémie Rhorer. Una dintre cele mai celebre pianiste ale momentului, Yuja Wang, revine la Enescu, de data aceasta alături de Orchestra de Cameră Mahler, și va concerta și în Sibiu. În premieră vine și Sonya Yoncheva, dar notabile sunt și concertele susținute de pianista georgiană Khatia Buniatishvili, și de violonista Patricia Kopatchinskaja, care va interpreta la București și la Iași Concertul pentru vioară, live electronics și orchestră, scris special pentru ea de compozitorul Fred Popovici. Toate concertele se vor desfășura în condiții de siguranță sanitară, iar detalii despre acces și program găsești pe festivalenescu.ro.
Complexul documentar produs de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache promite să arate publicului filmări în premieră din regiuni spectaculoase și greu accesibile din România, precum și povești incredibile despre biodiversitatea de la noi. Filmul a avut premiera națională la TIFF și ajunge în cinematografe pe 17 septembrie.
Scurtmetrajul lui Pedro Almodóvar, din 17 septembrie în cinema, este o premieră în mai multe sensuri – e pentru prima dată când regizorul spaniol colaborează cu Tilda Swinton, dar și primul său film în limba engleză. Inspirat de piesa lui Jean Cocteau, filmul de doar 30 de minute (și căruia criticii, aparent, i-au găsit acest unic cusur – dimensiunea –, în rest gratulându-l doar cu superlative) ne-o arată pe protagonistă în plină cădere nervoasă (în linie cu Femei în pragul unei crize de nervi), după ce a fost părăsită de partener, într-un apartament superb și gol, ce ne va aminti tuturor de perioadele de intensă izolare din lockdown-urile trecute.
Povestea despre supraviețuire regizată de Ruxandra Ghițescu ni-l arată pe un adolescent în vârstă de 17 ani care este nevoit să se confrunte cu pierderea iubitei, și care e prins ca în capcană între familie, mama iubitei sale și ancheta serviciilor sociale. Filmul intră în cinematografe pe 24 septembrie, data de la care îți poți da întâlnire cu Marc Titieni, Iulian Postelnicu, Ioana Bugarin, Ioana Flora și Adrian Titieni.
Musicalul premiat cu Tony și Grammy despre un licean care suferă de anxietate socială severă și care își trimite o scrisoare terapeutică, ce e interceptată de un alt coleg, care mai târziu se sinucide, a devenit acum un film. Proiectul lui Stephen Chbosky păstrează povestea inițială, care îl arată pe Evan încercând să gestioneze evenimentele generate de scrisoarea lui, iar din distribuție fac parte Ben Platt, Kaitlyn Dever, Julianne Moore, Amandla Stenberg și Amy Adams. În cinema din 24 septembrie.
Recompensat la TIFF cu premiul pentru regie și cu premiul publicului, filmul lui Eugen Jebeleanu ne arată o zi din viața unui tânăr jandarm din București (Conrad Mericoffer) care are o relație la distanță cu un alt bărbat (Radouan Leflahi), și care participă la o intervenție într-un cinematograf unde o serie de protestatari sabotează proiecția unui film cu temă LGBTQ+. Subiectul e, evident, inspirat de evenimentele din 2013 de la Muzeul Țăranului Român. Din 17 septembrie în cinematografe.
Salonul de proiecte (în incinta Palatului Universul) își continuă explorarea în generoasa Colecție de imagini Mihai Oroveanu și ne aduce o a treia expoziție rezultată din această muncă de arhivă, de data aceasta dedicată fotografiei vernaculare. Un tip aparte de imagine, dedicat mai degrabă difuzării în cercuri familiale, acesta funcționează după alte standarde și își permite alte libertăți decât imaginea dedicată expunerii mediatice.
Regizorul Bogdan Theodor Olteanu revine, după Câteva conversații despre o fată foarte înaltă, cu un nou film în care plonjează într-un univers feminin, mai exact, în lumea Miei, o tânără actriță care e decisă, după o despărțire violentă, să se răzbune, cu ajutorul prietenelor ei, pe fostul său iubit. Filmul intră în cinematografe pe 10 septembrie, iar din distribuție fac parte Ioana Bugarin, Ana Maria Guran și Maria Popistașu.
Filmul lui Uberto Pasolini inspirat de evenimente reale îi reunește pe James Norton, Daniel Lamont, Eileen O’Higgins, Valerie O’Connor, Valene Kane pentru a spune povestea unui spălător de geamuri văduv, de 35 de ani, care și-a crescut singur copilul. Eroul află că mai are doar câteva luni de trăit, așa că pornește în căutarea unei familii pentru băiatul său de doar 3 ani. Din 10 septembrie la cinema.
Directorul de imagine Tudor Platon debutează în regie cu un documentar inspirat de propria familie, mai exact, de vacanța anuală făcută de bunica lui și de prietenele ei într-o vilă de pe Valea Oltului, unde femeile trecute de 70 de ani se izolează voluntar pentru a-și petrece timpul povestind, cu veselie sau melancolie, despre vremuri trecute, menținând încă vie iluzia că sunt la fel de tinere și de îndrăgostite cum erau în vremurile în care au devenit prietene. Din distribuție fac parte Viorica Crăciun, Ileana Crăciun, Elena Laslu, Ana-Maria Bondar, Aura Chindea, iar filmul ajunge în cinematografe pe 24 septembrie.
Foto: PR