The Lord of The Rings: The Rings of Power
Pentru că anul acesta este cu și despre povești fantasy, noua serie The Lord of The Rings: The Rings of Power aduce pe ecrane legendele celebrului Al Doilea Ev din istoria Pământului de Mijloc. Dacă ai văzut Stăpânul inelelor sau Hobbitul, e imposibil să nu fii entuziasmată de apariția acestei noi adaptări, iar dacă nu, ia măsuri urgent, pentru că avem mai mult ca oricând nevoie de povești. Întreaga acțiune a serialului se va desfășura înaintea evenimentelor din celelalte producții și arată evenimentele majore ale perioadei, de la realizarea inelelor, la ascensiunea lui Sauron, și prezintă personaje noi, dar și versiuni tinere ale personajelor din seriile trecute. Pe Prime Video de pe 2 septembrie.
Pinocchio
Walt Disney Pictures lansează o nouă adaptare după celebra poveste din cartea lui Carlo Collodi din 1888, dar și după vechiul film Disney, din 1940, disponibilă pe 8 septembrie pe Disney+. Benjamin Evan Ainsworth intră în pielea marionetei, Tom Hanks îl interpretează pe creatorul păpușii, Geppetto, iar Zâna Albastră, cea care i-a dat viață lui Pinocchio, este actrița Cynthia Erivo. Nu rata fimul, fie și ca pregătire pentru o altă adaptare, a lui Guillermo del Toro, care va apărea în decembrie (cu Ewan McGregor, Cate Blanchett, Finn Wolfhard etc.).
Three Thousand Years of Longing
Cu Tilda Swinton și Idris Elba în rolurile principale, filmul Three Thousand Years of Longing spune povestea unei profesoare, Dr. Alithea Binnie, și unui djinn. După ce pune la îndoială existența creaturii mitologice, duhul o convinge pe cercetătoarea în domeniul basmelor să își pună o dorință, care îi surprinde pe amândoi. Filmul, în regia lui George Miller, are premiera în cinematografele din țară pe 2 septembrie.
Fall in Love again
Între 2 și 4 septembrie, la Mogoșoaia revine festivalul Fall in Love, cu o a doua ediție și cu artiști dintre cei mai interesanți. Cele trei scene îți aduc muzicieni funk, hip-hop și electro, adică un line-up format din populara Jessie Ware, tânărul muzician și producător Mura Masa, pentru prima dată în România, Paolo Nutini – care prezintă piese de pe al patrulea album de studio, pionierii britpop Suede, senzația electropop Years and Years, premianții Grammy Arrested Development, și Subcarpați, Coma, DJ Hefe, DOC + Deliric + CTC, Emil, Jurjak, Jiji Lazăr, Lemaitre, Macanache, Moonlight Breakfast, Roa, Vama, Vița de vie, CAP și alții. În plus, ai parte de instalații de artă contemporană și de o mulțime de alte activități alternative, în spațiul generos al uneia dintre cele mai importante clădiri istorice din România, chiar domeniul Palatului Mogoșoaia, monumentul istoric ridicat pe malul lacului aflat la 15 kilometri de București de Constantin Brâncoveanu. Micul festival oferă și posibilitatea de a petrece zilele în Mogoșoaia în camping, iar abonamentele pentru Fall in Love sunt deja disponibile pe www.bilete.ro.
Dont worry darling
Pe 23 septembrie ajunge în cinematografe filmul Dont Worry Darling, în care joacă unii dintre cei mai iubiți artiști ai momentului (Harry Styles, Gemma Chan, Florence Pugh, Chris Pine, Olivia Wilde). Întâmplările poveștii regizate de Olivia Wilde ne poartă într-un oraș experimental din anii 1950, unde Alice (Florence Pugh) devine din ce în ce mai curioasă cu privire la acțiunile soțului său, Jack (Harry Styles), până ce ajunge ca viața sa să fie pusă în pericol, după ce află adevărul tulburător. Regizoarea a mărturisit că filmul este inspirat de Inception, The Matrix și The Truman Show, deci așteaptă-te la un mix tulburător.
Blonde
Blonde, un film biografic care se încumetă să descifreze viața lui Marilyn Monroe, regizat de Andrew Dominik, are premiera pe 23 septembrie pe Netflix, după avanpremiera la Festivalul Internațional de Film de la Veneția. Acțiunea are la bază cartea cu același titlu a lui Joyce Carol Oates și întruchipează viața tragică și tumultoasă a actriței, interpretată de această dată de Ana de Armas. Proiectul a stârnit deja controverse, așa că poți să fii sigură că e de neratat.
UNFINISHED
Festivalul multidisciplinar UNFINISHED revine în format offline, explorând conceptul de descentralizare, între 29 septembrie și 2 octombrie. Sub tema OFF-CENTER, festivalul se va desfășura concomitent online, pe platforma Sessions, dar și în spațiile satelitare Casei Universitarilor și în mai multe puncte centrale din București. Te așteaptă patru zile de workshop-uri, performance-uri, conversații, instalații de artă și experiențe ce explorează forme ale unui viitor descentralizat. Intră pe www.unfinished.ro ca să afli mai multe despre accesul la eveniment, program și invitați.
Les passagers de la nuit
Prezentat odată cu deschiderea Festivalului Filmului Francez 2022, filmul arată povestea lui Élisabeth (Charlotte Gainsbourg), proaspăt divorțată, cu doi copii adolescenți și puține viziuni asupra viitorului. După ce se angajează la un post de radio, o întâlnește pe Talulah (Noée Abita), o adolescentă rămasă fără locuință, și decide să o ia sub aripa sa. Vezi întreaga istorie începând cu 16 septembrie, la cinema.
Delta Bucureștiului
Pe 23 septembrie ajunge în cinema documentarul românesc Delta Bucureștiului, realizat de Eva Pervolovici. Istoria impresionantului spațiu recucerit de natură începe cu demolarea vechii mănăstiri a Văcăreștilor, transformată în închisoare, locul în care în anii 50 – 60 deținute politice își duceau viața de zi cu zi, povestind întâmplări aproape neverosimile din alte timpuri. Filmul a fost premiat în mai multe rânduri, și cum subiectul lui e foarte interesant, îl așteptăm cu nerăbdare.
Balaur
Mălina Manovici revine pe marile ecrane, interpretând de această dată rolul unei profesoare de religie, soție de preot. Thriller-ul urmărește povestea femeii, care ajunge într-o relație extraconjugală cu unul din elevii săi, Iuliu, un adolescent de 16 ani, și pierde controlul atât asupra situației romantice, cât și asupra propriei persoane. Filmul va putea fi vizionat începând cu 9 septembrie la cinema.
Ticket to paradise
Câștigătorii premiilor Oscar George Clooney și Julia Roberts, care au mai făcut cu succes pereche pe marile ecrane, își reunesc destinele ca foști soț și soție, într-o misiune spre tropicala insulă Bali, în încercarea de a-și salva fiica de la a face aceeași greșeală făcută de ei în urmă cu 25 de ani: să se căsătorească impulsiv.
Vortex
Cu un debut la Festivalul de Film de la Cannes, pelicula în regia lui Gaspar Noé se concentrează pe relația unui cuplu (Françoise Lebrun și Dario Argento) trecut de vârsta a doua, care se luptă cu stadiile incipiente ale demenței. Ecranizarea urmărește rutina zilnică a cuplului care locuiește într-un apartament din Paris. Pe măsură ce conviețuirea devine din ce în ce mai dificilă, fiul lor, interpretat de Alex Lutz, se luptă să aibă grijă de ei, cufundându-se într-un vortex de degenerare mentală și fizică. Vezi cum se sfârșește această poveste începând cu 9 septembrie, în cinematografe.
OM-CÂINE
Drama regizată de Ștefan Constantinescu aduce în prim-plan povestea lui Doru (Bogdan Dumitrache), care tocmai ce și-a abandonat locul de muncă din Suedia, pentru a reveni în țară, la apogeul crizei sanitare provocată de Covid-19. Împreună cu câinele mamei sale, Doru urmărește să descopere presupusa infidelitate a soției. Urmărește lungmetrajul începând cu 16 septembrie, în cinematografele din toată țara.
Gravura ca pasiune
Muzeul Municipiului București te invită să descoperi lucrările Hortensiei Masichievici-Mișu, parte din donația făcută de Ioana și Alexandru Beldiman anul trecut. Plăci de gravură, gravuri, desene și ilustrații te vor introduce în lumea practicii artistei care s-a refugiat din Cernăuți la București, în 1940, și a început să devină cunoscută în lumea artei locale bătând, pur și simplu, la ușa sculptorului Oscar Han, la acea vreme profesor la Academia de Arte Frumoase. Decenii de activitate înseamnă o operă care traversează realism, suprarealism, artă abstractă, spre finalul vieții artista ajungând să dezvolte lucrări de grafică cu ajutorul computerului și devenind preocupată de proza scurtă.
Art Safari 10
Nici nu s-a sfârșit bine cea de-a noua ediție Art Safari, că, din 23 septembrie, Palatul Dacia-România din centrul Bucureștiului ne așteaptă cu încă o ediție. Nu trebuie să ratezi expoziția Seeking Truth: The Art of John Constable (A Victoria & Albert Exhibition – Touring the World), despre care poți afla mai multe citind interviul cu curatoarele, doar câteva pagini mai departe. O felie de cultură coreeană vine la București, cu sprijinul Ambasadei Republicii Coreea, prin intermediul expoziției Korean Beauty in Poster Art, semnată de Byoungil Sun. Vezi și Ștefan Popescu. Povestea călătoriilor, ca să descoperi lucrările unuia dintre cei mai apreciați pictori-călători ai artei românești, prieten cu Brâncuși. Bucură-te de întâlnirea cu Lilian Theil, artista care trăiește în Sighișoara și brodează artă pe suport textil; dar și cu Mihai Mureșan – pictor neo-realist format în școala clujeană.
Citește și:
10 actori care nu au dat audiție pentru un rol, însă au avut interpretări cu adevărat memorabile
Realizatori: Adela Cioruță, Ana-Gabriela Micu și Ioana Ulmeanu
Foto: PR