Filme, seriale și expoziții fascinante, ca să îți acorzi un răgaz pentru tine și pentru a afla ceva nou chiar și în plină vară.
Probabil unul dintre cele mai aclamate seriale ale ultimului deceniu, The Bear revine pe Disney+ pe 17 iulie. Te vei reîntâlni, deci, cu Carmy Berzatto (Jeremy Allen White), Sydney Adamu (Ayo Edebiri) și Richie Jerimovich (Ebon Moss-Bachrach) și colegii lor, pe când aceștia se străduiesc să ducă la cel mai înalt nivel fostul local de sandvișuri transformat în restaurant de fine dining. Așteaptă-te la episoade cel puțin la fel de intense, amuzante, palpitante și chiar generatoare de anxietate.
Fanii universului cinematic Marvel se vor bucura de o nouă producție în care își dau întâlnire doi eroi, dar și doi prieteni, așa cum sunt în viața reală actorii Ryan Reynolds și Hugh Jackman, care interpretează rolurile principale. În noul film, regizat de Shawn Levy, Wade Wilson, lăsându-și în urmă trecutul, se vede nevoit să facă față unei noi amenințări asupra universului său, așa că trebuie să se alieze cu Wolverine într-o nouă misiune. Pe marile ecrane de pe 26 iulie.
Natalie Portman este interpreta lui Maddie Schwartz, eroina noii miniserii care va fi lansată de Apple TV+ pe 19 iulie, cu un scenariu ce pornește de la romanul cu același nume al Laurei Lippman. Pe scurt, dispariția unei tinere din Baltimore de Ziua Recunoștinței în 1966 face ca Schwartz, o casnică ce se reinventează ca jurnalistă de investigație, să se confrunte cu o mamă care muncește în beneficiul comunității de culoare din oraș.
Filmul de aventuri al lui Lee Isaac Chung, care ajunge în sălile de cinema de la noi pe 19 iulie, e foarte potrivit momentului, căci vorbește despre fenomene naturale greu de gestionat, așa cum avem ocazia să vedem tot mai des în viața reală. Ei bine, eroina Kate Cooper (Daisy Edgar-Jones), o fostă pasionată de furtuni care studiază acum tiparele acestora în New York, ajunge să testeze un sistem de urmărire a tornadelor alături de un prieten, moment în care îl întâlnește pe un superstar online (Glen Powell) cunoscut pentru modul nesăbuit în care surprinde aceste evenimente naturale. Odată cu intensificarea sezonului furtunilor, și aventurile lor devin din ce în ce mai extreme. Din distribuție mai fac parte Maura Tierney și Kiernan Shipka.
Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, thriller-ul romantic al lui Rose Glass, cu Kristen Stewart, Ed Harris și Katy O’Brian, ajunge în cele din urmă în cinematografe pe 5 iulie. Descoperă o poveste de la finele anilor 80, în care Lou (Stewart), administratoarea unei săli de sport dintr-o mică localitate din Nevada, o întâlnește pe Jackie (Katy M. O’Brien), o culturistă ambițioasă în trecere prin oraș. Relația lor de dragoste tumultuoasă dă naștere unei serii de violențe și crime.
Vara e sezonul perfect pentru o comedie romantică, iar dacă ești de acord, atunci te vei bucura să știi că Scarlett Johansson și Channing Tatum fac parte din distribuția celei mai recente producții de gen, în regia lui Greg Berlanti. Cei doi interpretează o specialistă în vânzări și pe directorul responsabil de lansarea misiunii NASA pe Lună, în momentul în care eroina primește sarcina de a regiza o aselenizare falsă, în eventualitatea unui eșec al proiectului. În cinematografe de pe 12 iulie.
Între 5 și 7 iulie, în centrul Timișoarei are loc cea de-a 12-a ediție a festivalului cu acces gratuit JAZZx, devenit cu anii o platformă recunoscută pentru că adună talentul și pasiunea pentru acest gen muzical și cele adiacente lui cu un public iubitor și cunoscător de muzică. Așa se face că, în plină vară, dacă te afli acolo (sau călătorești pentru acest motiv, ceea ce nu e deloc o idee rea), vei avea parte de energia acestui oraș vibrant, animată de multiculturalismul propunerilor muzicale.
Și asta pentru că festivalul aduce o mulțime de artiști de talie mondială: printre cei care vor fi prezenți în orașul de pe Bega se numără Jordan Rakei, un maestru al neo-soul-ului și jazz-ului; trio-ul GoGo Penguin (supranumiți „Radiohead ai jazz-ului britanic”); legenda Roberto Fonseca, pianistul și compozitorul fiind un adevărat ambasador al muzicii cubaneze; sau artistul experimental MonoNeon, ultimul basist al lui Prince și un inovator în ceea ce privește bass-ul și sunetul funk. Din line-up mai fac parte și trio-ul Jazzbois, Matteo Mancuso, proiectul colaborativ Marsdelux, pianistul Mischa Blanos – care va aduce spectacolul său, Piano&Electronics – The Brave New World of Neoclassical, dar și solista și compozitoarea Tereza Catarov. Află mai multe despre programul festivalului produs de Centrul Cultural PLAI pe www.plai.ro/jazz sau pe conturile evenimentului de pe rețelele sociale (Facebook: JAZZx; Instagram: @jazzx_official; Tik Tok: @jazzx.official).
De la jumătatea lui iulie, pe SkyShowtime te așteaptă Sanctuary, un thriller psihologic cu un umor întunecat în care Margaret Qualley interpretează rolul unei dominatoare, iar Christopher Abbott este clientul ei fidel, ce urmează să devină CEO al unei companii importante, după moartea tatălui său. Numai că asta va însemna că nu va mai putea recurge la serviciile ei, ceea ce o nemulțumește teribil. De aici decurge o întreagă serie de șantaje, jocuri de putere și sexuale, al căror deznodământ îl vezi la TV.
La galeria Nicodim din cadrul Combinatului Fondului Plastic te așteaptă, până pe 28 iulie, o expoziție de grup care își împrumută numele de la cel al unui poem de Delmore Schwartz, scriitorul evreu cu origini românești care a fost considerat o speranță atât a poeziei, cât și a filosofiei, dar care a decedat devreme, tragic și neînțeles, eșuând în încercarea sa de a obține faima sau fericirea. Expun artiștii Ángeles Agrela, Nicole Duennebier, Liang Fu, Joshua Hagler, Samantha Joy Groff, Devin B. Johnson, Chantal Khoury, Rae Klein, Larry Madrigal, Teresa Murta, Katherina Olschbaur, Jorge Peris, Daniel Pitín, Nicola Samorì, Ecaterina Vrana și Nadia Waheed, iar tu nu trebuie să ratezi show-ul.
Până în septembrie, ai ocazia să vezi la Muzeul Național de Artă al României o expoziție cu adevărat specială, un omagiu adus galeristei de origine română Ileana Sonnabend, care a marcat profund arta americană de la mijlocul secolului XX și a promovat un dialog între aceasta și producția artistică europeană, lucrând cu nume ca Jim Dine, Jasper Johns, Roy Lichtenstein, Claes Oldenburg, Robert Rauschenberg, Andy Warhol și alții. Acum, expoziția curatoriată de Ilaria Bernardi vorbește despre interesul galeristei pentru Arte Povera și pentru artiștii care au reprezentat curentul. Așadar, o premieră în țară, ce va expune lucrări emblematice pentru istoria artei, pe care nu ai voie să o ratezi.
Prima expoziție personală a lui Catherine Coady la Sandwich e de văzut până la final de iulie la spațiul galeriei de la Malmaison, purtând subtitlul O Explorare a Luminii și Vitalității. Aceasta explorează semnificația culorii galben în istoria artei, asocierea nuanței cu căldura și vitalitatea, de la soarele impresioniștilor până la foița de aur a iconografiei religioase; prin intermediul unei noi serii de lucrări, ce valorifică puterea emoțională a culorii.
În iunie a debutat un nou sezon expozițional la Muzeul Național de Artă Contemporană, iar prima recomandare pe care trebuie să ți-o fac este să privești cu atenție expoziția Răsucirea. Triumful provinciei, amurgul imperiilor, curatoriată de Călin Dan și Celia Ghyka, găzduită de spațiile de la parter. După ce a debutat anul trecut la Timișoara, ai acum ocazia să vezi la București cea de-a doua etapă a acestui proiect curatorial și de cercetare care privește către conceptul de răsucire ca un liant în comunicarea dintre cultura materială și cea spirituală; și care analizează prin această lentilă cinci milenii de civilizație în spațiul carpato-danubiano-pontic, expunând piese arheologice, etnografice, de istorie tehnico-economică în dialog cu arta contemporană.
Și la etajul al patrulea al muzeului ai parte de o expoziție nouă, Fiind Nina, curatoriată de Sandra Demetrescu, un proiect de cercetare pe termen lung al Adinei Mocanu, pornind de la o lucrare a artistei achiziționată de instituție. În plus, ai în continuare de văzut o selecție din achizițiile recente ale muzeului la etajul 1, dar și proiectul multi-disciplinar de vizitare a depozitelor MNAC la etajul 2.
Această serie de aventuri bazată pe legendarul film din 1981 al lui Terry Gilliam a fost creată de Jemaine Clement, Iain Morris și Taika Waititi și are premiera pe Apple TV+ pe 24 iulie. Ai atunci ocazia să vezi călătoria hilară, prin spațiu și timp, a unui grup de hoțomani care tocmai și-a adăugat un membru nou: un pasionat de istorie de numai 11 ani. În rolurile principale ai să-i vezi pe Lisa Kudrow, Kal-El Tuck, Charlyne Yi, Tadhg Murphy și mulți alții.
Un film despre un subiect cu care lumea se ferește încă să se confrunte, drama lui Ladj Ly inspirată de istoria propriei familii, cu Alexis Manenti, Steve Tientcheu, Aurélia Petit, Anta Diaw și Aristote Luyindula, ajunge în cinema pe 19 iulie. Ai de văzut acolo povestea lui Haby, o tânără de culoare din Montfermeil, suburbie a Parisului, care decide să candideze la primărie după ce comunitatea ei e vizată de practicile abuzive orchestrate de noul primar.
Până la final de iulie e musai să vezi la Muzeul Național de Artă al României expoziția artistului Ion Vlasiu ce explorează practica acestuia și felul în care el a împins limitele sculpturii, prin intermediul unui limbaj artistic original, deși ancorat în tradiția cioplitorilor anonimi. Cioplind, modelând, sculptând sau pictând, Vlasiu s-a regăsit în arta țărănească și a creat o operă fascinantă, pe care o vezi în două secțiuni: una reconstituind atelierul artistului, cu direcțiile stilistice și temele care l-au preocupat. Cea de-a doua se concentrează pe tema stihiilor, Stihiile războiului fiind o lucrare emblematică expusă la Bienala de la Veneția în 1976.
Pe 19 iulie ajunge pe Netflix un documentar care a avut premiera la Sundance anul acesta, regizat de Jeff Zimbalist, despre pasionații de rooftopping (cățărări periculoase și deseori ilegale pe structuri extrem de înalte) Angela Nikolau și Ivan Beerkus, doi tineri ruși cunoscuți pentru activitățile lor în domeniu și pentru imaginile spectaculoase ce rezultă din acestea. Un proiect care te va ține cu siguranță cu sufletul la gură (dar care sperăm că nu-ți va da, totuși, idei).
Foto: PR