Nu te-ai decis inca ce sa faci in acest weekend? Avem noi cateva sugestii - pentru toate gusturile!
Daca iti doresti ca in acest weekend sa razi in hohote, trebuie sa vezi Babysitting cu surprize', un film frantuzesc, de-a dreptul amuzant. Franck isi doreste sa devina desenator de benzi desenate, insa in prezent este doar receptionist in cadrul unei companii conduse de Marc Schaubel. Atunci cand seful lui il roaga sa aiba grija de copilul sau pentru un weekend, Franck nu poate sa refuze, chiar daca este ziua in care implineste 30 de ani. Incurcaturile incep in momentul in care prietenii acestuia se decid sa mute petrecerea surpriza in casa sefului, iar Remy, copilul, pur si simplu dispare.
Umorul frantuzesc are sansa sa tranforme Babysitting cu surprize' in una din cele mai bune comedii produse in 2014. Asadar, nu ai voie sa ratezi aceasta sansa de a te relaxa.
Pentru al patrulea an la rand, cinefilii au ocazia sa vada filme in afara salii de cinematograf. CinePark este o initiativa ce are drept scop proiectarea unor pelicule in aer liber, in parcul Herastrau. Astfel, pana pe 9 august, de luni pana duminica, esti asteptata sa te bucuri de proiectiile din parc, incepand cu ora 19:30.
Genurile filmelor se adreseaza tuturor. De la comedie si romantism pana la drama si mister. De asemenea, cei mici au si ei ocazia sa se bucure de filme in aer liber, in fiecare sambata si duminica, de la orele 18:00.
Pentru seara de sambata, ti-am pregatit o sugestie incarcata de romantism. La cinci ani de la prima reprezentatie, Paris, mon amour' reuseste si astazi sa cucereasca spectatorii si sa ii duca in boemul Paris, datorita sansonetelor interpretate de artistii Teatrului de Opereta si Musical Ion Dacian'.
Spectacolul este un colaj de secvente si scene din orasul de pe Sena , care s-ar infatisa unui turist pe stradutele inguste ale Parisului. Daca iti doresti sa asculti Non je ne regrette rien', La Boheme' sau Champs Élysées', samabata seara, incepand cu 19:00, trebuie sa te afli la Sala Palatului.
Daca esti in cautarea unui nou hobby, te indemn sa faci o vizita Gradinii Sticlarilor, ce va avea loc sambata, intre orele 16:00 si 21:00, pe strada Vasile Lascar, numarul 36. Acolo vei avea ocazia sa participi la un workshop de prelucrare a sticlei, unde vei invata sa manuiesti acest material fragil, sa inveti mai multe despre proprietatile acesteia sis a te bucuri de o expozitie cu vanzare.
Participarea la workshop este posibila cu inscrierea in prealabil la adresa de e-mail [email protected] si costa 35 de lei.
Parcul Cismigiu ti-a pregatit o surpriza in aceasta vara, punand la dispozitia vizitatorilor peste 150 de carti si reviste. Copacul cu carti' este la a doua editie si isi doreste sa raspandeasca ideea de lectura in aer liber printre bucuresteni. Proiectul se desfasoara in perioada 1 iulie si 30 august, si cuprinde si o serie de alte activitati, precum: ateliere de creatie pentru copii, workshop-uri pentru adulti sau chiar reprezentatii de teatru.
Duminica te indemn sa ajungi pe strada Putul lui Zamfir din zona Floreasca a Bucurestiului, intre orele 11 si 20. Initiativa Zilele lui Zamfir…escu' isi doreste sa readuca pe aceasta strada atmosfera balciurilor de pe vremuri si va reuni ore de fitness, workshop-uri pentru cei mici si cei mari, demonstratii de tapiterie, muzica live si degustari de mancare si bauturi. Nu ai nicio scuza pentru a rata aceasta zi plina de distractie!
Foto: PR