Adrian Despot, solistul trupei Vița de Vie, despre albumul „Lacrimă și Fier” și crezul lui artistic: „Pentru mine, muzica este un mod de viață”

Adrian Despot, solistul trupei Vița de Vie, ne-a vorbit despre cum a decurs procesul artistic din spatele noului album, "Lacrimă și Fier."

Cu ocazia lansării noului album Vița de Vie, „Lacrimă și Fier”, am stat de vorbă cu Adrian Despot, solistul trupei, despre piesele care se regăsesc în acest proiect și povestea lui, demersul său creativ, provocările artistice pe care le-a întâmpinat până acum și despre cum privește responsabilitatea pe care o are în calitate de muzician.

ELLE: „Lacrimă și Fier”, noul album Vița de Vie, a luat naștere în perioada pandemiei. Ce îmi poți spune despre piesele care se regăsesc pe album și ce semnificație are titlul acestuia?

Adrian Despot: „Lacrimă și fier” este o metaforă pe care o caut de mult pentru a transpune într-o sintagmă esența Vița de Vie. De aici, derivând, în conceptul textului melodiei, reprezintă cele două elemente care ne compun și definesc ca oameni.

ELLE: Cum a decurs procesul de creație? E vreo piesă care a adus dificultăți în ceea ce privește profunzimea mesajului transmis?

A.D.: Albumul reprezintă perioada 2020-2024, cu tot uraganul emoțional stârnit de pandemie, lockdown și război. A fost o perioadă extrem de dificilă pentru noi toți, iar pentru mine a funcționat total contraproductiv. Deși am nevoie de izolare atunci când compun, iată că izolarea impusă a funcționat exact pe dos. Prima melodie a apărut târziu în 2022 și a fost „Fluturi.” Apoi au urmat „Nimeni, nimic” și „Între valuri”, la distanță de un an.

ELLE: De pe noul album, care e piesa care a trezit în tine cele mai puternice emoții?

A.D.: Este un nucleu de 4 piese – „Fluturi”, „Nimeni, nimic”, „Între valuri” și „Lacrimă si fier”, care sunt ADN-ul acestui album. Putea la fel de bine să conțină doar aceste 4 piese. Am vrut, însă, să îi diluăm puțin mesajul, care riscă să fie prea profund și prea apăsător. Sunt piese scrise cu sânge, și am vrut în egală măsură să scăpăm de ele de pe sufletul nostru, dar să lăsăm și o portiță pe unde să intre puțin soare. Astfel, am adăugat „On and on”, „Becule” și „Sambala.”

ELLE: Pe 6 iulie, la Arenele Romane, aveți „Fenomental 25”, concert în care publicul va auzi în întregime live albumul lansat de VdV în urmă cu 25 de ani. Există o piesă de pe album care a însemnat foarte mult pentru tine la nivel personal și de ce?

A.D.: Nu pot vedea albumul „Fenomental” decât ca pe un tot, el reprezintă momentul în care am fost lăsat să îmi fac de cap din punct de vedere stilistic și componistic în Vița de Vie. Și totul a curs parcă după un plan deja scris, conceperea pieselor, decizia de a-l înregistra în Germania, concertele de promovare și tot ce a urmat după aia. Doar că nu era un plan făcut de noi, pur și simplu începeau să se întâmple lucruri și toate păreau că se leagă. Nu am știut la momentul respectiv că urma să facem ceea ce avea să devină un album cult.

ELLE: În 1994, ai ajuns la show-ul „Școala Vedetelor”, acolo unde a venit și debutul tău în muzică. Uitându-te acum la experiența de atunci, care sunt lecțiile pe care le-ai luat cu tine?

A.D.: A fost o perioadă destul de tulbure pentru mine, m-a prins fix în adolescență și nu am știut cum s-o asimilez, cu atât mai mult faimă brusc obținută peste noapte. Lecții, nu știu, adolescența pentru mine nu a fost o perioadă de asimilare conștientă, nu îmi doream să fiu acolo și nu înțelegeam nimic din ce mi se întâmplă.

ELLE: Ce experiență muzicală poți spune că a schimbat ceva semnificativ în tine?

A.D.: Fiecare ieșire din zona de confort. „Fenomental” în 1999 și decizia de a-l înregistra în altă țară, albumul Acustic, apoi, în 2012, cu revelația că emoția poate fi mai puternică decât zgomotul, și Simfonicul din 2018, cu aripile pe care le-am prins însoțiți fiind de o Filarmonică. Acestea sunt cele trei borne Vița de Vie.

ELLE: Cum îți dai seama că o piesă merită lansată? Cum ai descrie procesul creativ și ce nevoi ai atunci când lucrezi la un nou proiect?

A.D.: Când reușește să treacă de nivelul meu de exigență. Procesul creativ este anevoios, sunt mai degrabă muncitor decât talentat, în sensul că rapid, așa, dintr-o suflare, mi-au ieșit probabil maxim 3 piese din 200. Atunci stau și le construiesc cu migală, pas cu pas. Dacă stau pe ele, reușesc să fac una pe lună, asta a fost provocarea pe care mi-am propus-o pentru albumul 66. Dar, în general, pentru că se mai întâmplă și viața pe lângă muzică, îmi ia în jur de 3 luni pentru ca o piesă să fie gata. Recunosc, însă, că sunt chițibușar, în sensul că toate elementele trebuie să aibă sens și nimic nu este lăsat la voia întâmplării, nicio măsură, nicio notă, niciun vers. De multe ori, mă văd ca pe un ceasornicar care asamblează cu migală un întreg sistem complex și râd de mine, pentru că realizez că oamenii nu sunt atrași de complexitatea micromecanismelor care compun sistemul, nu le pasă ce e sub carcasă, ei nu vor decât un ceas care să le arate ora.

ELLE: Care au fost cele mai mari provocări muzicale de care te-ai lovit până acum?

A.D.: Au fost foarte multe, pentru că întotdeauna le-am căutat. Nu e nimic mai satisfăcător decât a face lucruri pentru prima oară. Iar asta vine de fiecare dată la pachet cu multe provocări. Uite, de exemplu, să fim prima trupă din lume care cântă live pe o scenă împreună cu holograma unui puști aflat la 20 de minute distanță a fost una din ele.

ELLE: Din perspectiva ta, cum arată astăzi mediul muzical din România?

A.D.: Pestrit. Și spun asta cu bucurie, cu cât mai multă muzică și mai diversificată, cu atât mai bine.

ELLE: Care sunt artiștii și artistele din noua generație care ți-au atras atenția și de ce ar trebui să le ascultăm muzica?

A.D.: Am să îi menționez pe Simion Bogdan Mihai, Dora Gaitanovici și Nidal, trei proiecte la care am și lucrat. Fiecare din ei însumează un cumul de factori care, pentru mine, reprezintă în acest moment cel mai bine sintagma „artist.”

ELLE: Ce ai la momentul actual în playlist?

A.D.: Muzica din 2024 și câteva gem-uri care mi-au scăpat de-a lungul timpului. În general, world music, indie, folk, shoegaze, dream pop… pe-aici.

ELLE: Care este momentul care ți-a adus cea mai mare împlinire de când ești solistul trupei Vița de Vie?

A.D.: Fiecare concert se încheie cu o mare împlinire, pentru că ne dăruim total pe scenă. Poate cele la care avem producții mai mari vin la pachet cu emoții mai mari și atunci, pentru că pregătirile și așteptările sapă un loc în suflet ca o albie de râu, împlinirea nu este neapărat mai mare, ci mai lungă, ține mai mult.

ELLE: De la începutul carierei și până acum, cum s-a schimbat responsabilitatea pe care o ai față de publicul tău? Și cum te raportezi la această responsabilitate?

A.D.: Responsabilitatea o am față de mine, valorile mele și crezul meu artistic. Nu mă raportez la public atunci când compun. Nu sunt snob, ci doar fac asta de 35 de ani, în jur de 10 ore pe zi, în fiecare zi. Pentru mine, muzica nu este un fundal sonor al party-ului din weekend, este un mod de viață, un mod de a gândi și a simți, de a observa lumea, a identifica emoțiile pe care mi le provoacă și a le transpune în cântece.

ELLE: Atunci când nu te ocupi cu muzica, ce îți place cel mai mult să faci? Spre ce activități te îndrepți?

A.D.: Când nu fac muzică, ascult muzică. Știu că timpul meu aici e limitat și încerc să nu irosesc niciun minut.