Actorii care nu se uită niciodată la filmele în care au jucat

Cu toate că primesc nenumărate aprecieri sau premii în urma interpretării excepționale pe care au avut-o în filmele în care au jucat, află că unii actori nu vor să mai vadă sau să revadă acele pelicule.


În ciuda celebrității de care se bucură, unii actori, chiar foarte celebri, nu acceptă ideea de a se mai uita la filmele în care ei au jucat. Desigur, mai există și cazuri în care acești actori s-au uitat doar la o parte dintre acele filme.


Așadar, iată care sunt cei 11 actori care nu se uită la filmele în care ei au jucat:

1. Adam Driver

Actorul Adam Driver a declarat într-un interviu în anul 2019 faptul că el nu s-a uitat niciodată la propriile sale filme. „Sunt obișnuit să interpretez roluri. Am experiență în teatru, așa că nu am mai făcut asta. Atâta timp cât știu ce am simțit, este de ajuns pentru mine.' Cu toate acestea, el a făcut o excepție pentru finalul filmului Star Wars: Episode IX – The Rise of Skywalker deoarece este un mare fan al acestei serii.


2. Tom Hanks

Tom Hanks a jucat de-a lungul timpului în unele dintre cele mai apreciate filme de la Hollywood. Cu toate acestea, el a spus în 2016 pentru ABC News că nu s-a uitat la filmele în care el a jucat, cum ar fi Forrest Gump, Philadelphia și Cast Away. El și-a motivat această alegere. „Este o greșeală teribilă deoarece niciodată nu înveți ce să faci, ci doar ce să nu faci. Dacă te uiți la filmele mai vechi în care ai jucat, ele nu se vor schimba.'

3. Reese Witherspoon

Reese Witherspoon a reușit să surprindă pe toată lumea cu o declarație pe care a făcut-o în 2010 pentru Daily Express. Mai exact, ea a spus că niciodată nu se uită la filmele în care a jucat și uneori chiar mai uită unele scene. „Am amnezie de fiecare dată când fac un film nou. Nu mă uit la ele deoarece m-aș critica.'

4. Al Pacino

Al Pacino, unul dintre cei mai apreciați și talentați actori de la Hollywood, a declarat pentru USA Today că el nu simte nevoia să se uite la filmele sale. „Nu am nevoie să mă mai uit la ele. Le-am văzut deja. Știu ce se întâmplă. Dacă este bun, atunci sunt norocos. Dacă nu, atunci vei încerca să îl uiți.' El a spus că singurele excepții când se uită sunt în momentele în care filmele sale mai vechi sunt difuzate la televizor.


5. Jared Leto

Jared Leto nu este obișnuit să se uite la filmele sale, însă din când în când mai face și excepții. „Atunci când te uiți la filmele tale, cred că nu ai prea multă încredere în tine. Fie îți place ce ai făcut și ești dispus să repeți asta, fie nu îți place. Nu știu cât de mult aș câștiga de pe urma acestui lucru.'

6. Megan Fox

Megan Fox se simte destul de inconfortabil atunci când se uită la propriile filme și îi este greu să facă asta deoarece, cu fiecare peliculă, ea este tot mai diferită. „Este ciudat deoarece m-am schimbat atât de mult ca persoană. Cred că, dacă m-aș asculta, în mintea ar fi: „Doamne, cine este persoana asta?' 


7. Julianne Moore

Julianne Moore are o carieră de succes în actorie. În anul 2013, ea a declarat pentru Britains Daily Express faptul că nu se poate uita la filmele în care a jucat de-a lungul timpului. „Nu m-am uitat la niciunul dintre filmele mele. Nu pot să mă uit nici când sunt premierele lor. Îmi place să joc mult mai mult decât să mă uit la ele. Asta este împlinirea mea.'

8. Joaquin Pheonix

În 2015, actorul Joaquin Pheonix a dezvăluit pentru Time Out London faptul că el s-a uitat la două dintre filmele în care a jucat, și anume Her și The Master. Cred că trebuie să fii îndeajuns de matur încât să te uiți la filmele tale și să înveți din ele. Dar, să te și gândești la greșelile pe care le-ai făcut. Încă este un aspect la care mai lucrez.'


9. Angelina Jolie

Angelina Jolie este una dintre cele mai iubite actrițe și, poate că te vom surprinde, dar există filme în care a jucat și pe care nu le-a urmărit nici până acum. „Îmi place mai mult procesul decât să mă uit la ele', a declarat Angelina Jolie în 2009 pentru Good Morning America.

10. Jesse Eisenberg

Jesse Eisenberg a declarat într-un interviu pentru Business Insider în 2016 că evită să se uite la propriile filme și că nici nu citește comentariile negative. „Nu m-am uitat la niciunul dintre filmele în care am jucat și nu citesc recomandări sau critici cu privire la ele sau la rolurile pe care le-am interpretat.'


11. Constance Wu

În cadrul unui interviu pentru Live with Kelly și Ryan, actrița Constance Wu a împărtășit faptul că ea s-a uitat la Crazy Rich Asians, însă nu ar face același lucru și pentru cel mai recent film al său, și anume Hustlers. „Încă nu l-am văzut', a spus Constance, explicând că ea vrea să se concentreze mai mult pe prezent și că evită să fie critică cu propria persoană.

Citește și:
Cu ce lucruri surprinzătoare au rămas acești 13 actori din filmele în care au jucat

Foto: PR, Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video