Cu siguranță i-ai văzut pe cei mai cunoscuți actori de acțiune de la Hollywood jucând și în alt gen de filme, cum ar fi comediile romantice. Chiar dacă nu implică atât de multe resurse ca în cazul filmelor de acțiune sau fantastice, trebuie să recunoaștem că au farmecul lor.
Comediile romantice i-au ajutat pe unii actori să se lanseze în carieră, iar în urma interpretării au primit aprecieri din partea publicului. Dar, au existat și cazuri în care interpretarea lor s-a dovedit un eșec major.
5 actori de acțiune apreciați pentru rolurile din comedii romantice
Liam Neeson
Poate fi destul de greu să ți-l imaginezi pe celebrul Liam Neeson, care are în palmares o mulțime de filme de acțiune, precum Run All Night sau seria Taken, jucând într-o comedie romantică. Însă s-a întâmplat să se afle în distribuția uneia dintre cele mai apreciate comedii romantice din toate timpurile, și anume Love Actually, alături de Emma Thompson, Hugh Grant, Colin Firth, Chiwetel Ejiofor, Keira Knightley și Claudia Schiffer. Fanii actorului l-au putut vedea și într-o altă ipostază față de cea cu care erau obișnuiți, însă interpretarea sa din acea comedie romantică nu ar putea concura cu una dintr-un film de acțiune.
Jennifer Garner
Jennifer Garner a devenit cunoscută după ce a jucat în Alias (2001-2006) rolul lui Sydney Bristow. La scurtă vreme, am putut să o vedem și în Daredevil (2003), în rolul Elektra. Pentru actriță, pare să fie în zona de confort jucând în filme de acțiune. Dar asta nu a împiedicat-o să joace în comedia 13 Going on 30 (2004), alături de Mark Ruffalo.
Will Smith
În 2005, Will Smith a jucat în comedia romantică Hitch rolul unui expert în dating, celebru pentru trucurile sale în această zonă. Dacă până atunci vorbea despre aceste trucuri și cum își poate găsi cineva dragostea adevărată, el este pus în situația în care va fi față în față cu sufletul pereche.
Kate Beckinsale
Am putut să o vedem pe Kate Beckinsale jucând în ultimii ani în seria de groază și de acțiune Underworld. La începutul carierei sale, mai exact în 2001, a jucat și în Serendipity, un film clasic de dragoste. Actrița a dezvăluit în trecut că a întâmpinat dificultăți pentru că în același timp lucra și la Pearl Harbor, iar cele două pelicule s-au suprapus.
Tom Cruise
Când spunem numele lui Tom Cruise, ne gândim la filme de acțiune cu un buget imens. În ciuda acestui lucru, actorul a primit numeroase aprecieri pentru interpretarea sa din filmul Jerry Maguire. El a jucat rolul unui agent sportiv, care e concediat pentru faptul că și-a exprimat opinia cu privire la compania în cadrul căruia lucra. Scriitorul și regizorul filmului, Cameron Crowe, a declarat în trecut că inițial îl avea în minte pe Tom Hanks pentru rolul Jerry Maguire. Ulterior, a spus că Tom Cruise s-a potrivit perfect.
5 actori de acțiune criticați pentru rolurile din comedii romantice
Jeremy Renner
Jeremy Renner poate fi asociat cu filme din franciza Mission: Impossible sau Captain America: Civil War. În cariera sa, actorul a jucat și în comedia romantică Monkey Love (2002), despre o tânără care ajunge să fie implicată într-un triunghi amoros cu cei mai buni prieteni ai săi.
Charlize Theron
Probabil te gândești că actrița Charlize Theron nu poate juca într-un film prost, dar se poate întâmpla ca rolul să nu i se potrivească. În Long Shot o regăsim în rolul principal, alături de Seth Rogen. Filmul spune povestea unui jurnalist care ajunge să lucreze la o campanie pentru fosta lui bonă din copilărie, care decide să candideze la președinție. Estimările indică faptul că Long Shot a câștigat 53,9 milioane de dolari la box-office și a avut un buget de 40 de milioane de dolari.
Arnold Schwarzenegger
La câțiva ani după ce și-a câștigat faima cu filmul The Terminator, Arnold Schwarzenegger a jucat în Junior. În film, el interpretează rolul unui om de știință care acceptă să ducă o sarcină la bun sfârșit ca parte a unui experiment. Deși la prima vedere pare un film care te va binedispune, criticii nu au fost impresionați. Pelicula a câștigat 108,4 milioane de dolari la box-office și a avut un buget estimat la 60 de milioane de dolari.
Angelina Jolie
Angelina Jolie a jucat în mai multe filme de acțiune, iar aici putem aminti de Gia, pentru care a primit o mulțime de laude, dar și Wanted. În 2002 a jucat în Life or Something Like It, având un rol cu totul diferit față de cele cu care ne obișnuie.
Gerard Butler
Olympus Has Fallen sau 300 se numără printre peliculele de acțiune în care a jucat Gerard Butler. De-a lungul carierei sale, el a jucat și în comedii romantice, precum P.S. I Love You, The Ugly Truth și Playing for Keeps. Acestea nu s-au dovedit a fi pe placul publicului, dar nici al criticilor. Ba mai mult decât atât, și actorul a evitat să mai fie distribuit în genul acesta de pelicule.
Citește și:
10 cupluri celebre de care probabil ai uitat că au existat.. și că au divorțat
Foto: PR