În timp ce unele staruri au o reputație proastă și sunt dificile pe platourile de filmare, fie pentru că refuză să filmeze anumite scene sau au un comportament nepotrivit, mai avem și exemple de actori care sunt amabili și toată lumea își dorește să lucreze cu ei pentru ideile și cauzele în care cred.
10. Tom Hiddleston
Celebru pentru rolul din Loki, Tom Hiddleston a menționat de mai multe ori faptul că nu are întotdeauna încredere în felul în care alege să interpreteze un personaj și nici nu se consideră suficient de bun pentru a primi laude. Actorul este prietenos cu toți colegii lui de breaslă și are o relație apropiată cu cei care se ocupă de producția unei pelicule.
9. Misha Collins
Misha Collins este cunoscut pentru rolul din serialul Supernatural, iar după ce a căpătat notorietate, fiecare mișcare i-a fost analizată cu foarte mare atenție. Așa că orice comportament nepotrivit ar fi ieșit cu siguranță la iveală. Despre el se știe că este o persoană relaxată, care gândește pozitiv și că este apropiat cu familia, prietenii, dar și cu fanii.
8. Emma Watson
Pe lângă cariera în actorie, Emma Watson are o influență pozitivă asupra celor din jur și își folosește celebritatea pentru atrage atenția asupra proiectelor și organizațiilor caritabile pe care le susține, dar și asupra unor cauze importante, cum ar fi egalitatea femeilor, dreptul la avort și drepturile comunității transgender. Este o activistă și feministă declarată, iar cei care au lucrat cu ea au avut cuvinte de laudă la adresa ei.
7. Steve Buscemi
Dincolo de rolurile care poate că i-au creat o imagine greșită, Steve Buscemi este o persoană uimitoare cu cei din jurul lui. Înainte de a fi actor, el a lucrat ca pompier timp de patru ani, iar atunci când au avut loc atentatele din 11 septembrie 2001, a considerat că este de datoria lui să își ajute colegii, chiar dacă era deja celebru. A făcut tot posibilul să ajute cât a putut de bine și continuă să o facă și acum.
6. Jennifer Lawrence
Jennifer Lawrence este o actriță care a vorbit întotdeauna cu sinceritate despre lucrurile în care crede, fără să se preocupe de prejudecățile celor din jur. Din acest motiv, nici nu acordă atenție dacă opinia ei nu este împărtășită și de către alte persoane. Mereu a promovat o imagine autentică, iar pentru asta fanii o admiră.
5. Tom Hanks
Tom Hanks este considerat unul dintre cei mai buni actori de la Hollywood. A rămas atâția ani apreciat de către industrie, drept dovadă stau numeroasele pelicule grozave în care a jucat, cum ar fi Forrest Gump, Cast Away și Saving Private Ryan. Emma Watson a jucat alături de el în filmul The Circle din 2017, iar actrița a vorbit despre cum este starul în viața reală. „Este atât de generos, amuzant, poți lucra ușor cu el', a declarat ea pentru E! News.
4. Hugh Jackman
Hugh Jackman a declarat cu mai multe ocazii faptul că îi ia în considerare pe cei din jurul lui și cum se simt aceștia, încercând să fie cât mai respectuos cu toată lumea. Cei mai mulți au vorbit despre generozitatea, bunătatea și etica pe care o respectă în timpul procesului de creație. „Este incredibil de talentat, generos și talentat', a spus Eddie Redmayne, care a jucat alături de Jackman în Les Misérables.
3. Ryan Gosling
Ryan Gosling se numără printre cei mai apreciați actori și probabil ai crede despre el că este arogant, însă nu este așa. El a fost surprins în trecut de camerele de filmat în timp de aplana o serie de conflicte. Este cunoscut faptul că își oferă sprijinul atunci când este nevoie. Cei mai mulți colegi de-ai lui îl consideră amabil și generos.
2. Jim Parsons
Jim Parsons este cunoscut publicului larg pentru rolul din sitcom-ul The Big Bang Theory. Acel rol l-a făcut unul dintre cei mai apreciați, respectați, dar și căutați actori din industria divertismentului. Actrița Mayim Bialik, care a jucat alături de el în serial, a spus despre actor că „este fantastic și profesionist.' Regizorul Ryan Murphy, care a lucrat cu el pentru filmul The Normal Heart, a precizat despre el că „are o adevărată puritate și simplitate. Nu este niciodată fals', a spus acesta pentru Variety.
1. Keanu Reeves
Este recunoscut pentru rolurile din The Matrix și Jon Wick, însă Keanu Reeves e apreciat și pentru că este o persoană bună și atentă la nevoile altora. Și-a propus să îi cunoască mai bine pe toți angajații lui și să petreacă timp cu aceștia, dar și să facă reduceri masive de salariu pentru a ajuta alți oameni.
Citește și:
Celebritățile care au răspuns perfect atunci când au fost criticate sau jignite
Foto: PR