Actori care au uitat în ce filme au jucat și a căror reacție a devenit virală

Chiar dacă filmele lor sunt remarcabile și au interpretat roluri care i-au făcut faimoși, nu toți actorii își amintesc de toate filmele în care au jucat de-a lungul timpului.


Pentru unii dintre noi, filmele lor ne-au marcat și vor rămâne de neuitat. În schimb, unele vedete cu greu își mai amintesc cu exactitate toate filmele în care au jucat. 


Fie că vorbim de roluri principale sau secundare, actorii au fost întrebați de-a lungul timpului de anumite filme în care au jucat și, spre surprinderea noastră, aceștia nu și-au amintit de ele, iar reacțiile lor au devenit extrem de rapid virale pe Internet.

1. Anna Kendrick

În anul 2018, actrița Anna Kendrick și-a luat prin surprindere fanii cu o postare pe Twitter. Aceasta a scris: „Tocmai mi-am amintit că am jucat în Twilight.' În timp ce unii dintre fanii ei s-au arătat amuzați de postarea ei și au apreciat-o pentru sinceritate, alții au luat în serios și au început să îi amintească întreg filmul în care a jucat. Anna Kendrick a interpretat-o pe Jessica Stanley, cea mai bună prietenă a Bellei Swan, jucată de Kristen Stewart.


2. Gwyneth Paltrow

Gwyneth Paltrow a uitat că a interpretat-o pe Pepper Potts în Spider-Man Homecoming, asta până când colegul său, Jon Favreau, i-a amintit asta în timpul emisiunii Jimmy Kimmel Live în 2017. „Nu am jucat în Spider-Man. Nu, am fost în Avengers', a spus Gwyneth atunci. Când Jon Favreau a contrazis-o, ea a răspuns: „Sunt confuză. Sunt atât de multe filme Marvel care seamănă și am crezut că este Avengers, dar nu a fost așa.' 

3. Heidi Klum

Heidi Klum și-a exprimat regretul în cadrul unei emisiuni radio în anul 2016 cu privire la faptul că nu a apărut în continuarea filmului Zoolander. Însă, gazdele emisiunii i-au amintit că ea a jucat în prima parte. „Pentru că ai jucat în prima parte, nu-i așa?', au spus acestea. „Nu, nu am jucat în prima parte', a răspuns modelul. După ce o prietenă de-a ei i-a arătat câteva secvențe din film, Heidi a dat vina pe faptul că s-a întâmplat acum 15 ani și că nu mai avea cum să țină mintă.


4. Jack Black

Jack Black l-a interpretat pe Miles în comedia romantică The Holiday, însă actorul a uitat acest aspect atunci când a fost întrebat de către reporterii de la Variety. „Filmul meu preferat de vacanță este Elf', a declarat actorul. Ulterior, reporterii i-au amintit că a jucat și el într-un film clasic de Crăciun. „Am jucat într-un film de Crăciun? Oh, The Holiday! Evident', a declarat Jack Black.

5. Chris ODowd

Interviul cu actorul Chris ODowd din anul 2019 pentru MTV News a ajuns repede viral deoarece acesta a fost nevoit să își aducă aminte de apariția sa din filmul Thor: The Dark World, unde acesta l-a interpretat pe Richard. „Am și uitat că am jucat în filmul acesta dacă nu menționai. Mă gândeam: „de ce vorbești cu mine despre filmele Marvel?'


6. Paul Bettany

Paul Bettany a uitat de rolul său din Iron Man, unde și-a împrumutat vocea pentru un program pe calculator. „Am uitat că am jucat în Iron Man. Cineva mi-a spus: „Mi-a plăcut cum ai jucat în Iron Man.' Iar eu i-am spus: „Cred că mă confunzi cu altcineva.' Am uitat că mi-am folosit vocea pentru că totul a durat 30 de minute într-un studio de înregistrări.'

Citește și:
Vedetele pe care nu le vei vedea prea curând pe rețelele de socializare

Foto: Instagram, PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video