Actori care au reușit să își relanseze cariera după ce au trecut prin momente dificile

Acești actori au arătat tuturor că nu este imposibil să își relanseze cariera.

Fie că au întâmpinat momente dificile în viața lor personală, au ales să facă o pauză sau nu au mai fost distribuite în filme și seriale, celebritățile de mai jos au demonstrat că își pot relansa cariera în actorie și să impresioneze cu talentul lor în acest domeniu.


1. John Travolta

John Travolta a cunoscut celebritatea într-un ritm rapid, dacă stăm să ne gândim la succesul emisiunii TV Welcome Back, Kotter, care a fost difuzată din 1975 până în 1979. Actorul a fost implicat în mai multe proiecte importante, printre care Saturday Night Fever și Grease. Ulterior, peliculele în care a jucat au fost dezamăgitoare, iar cariera lui a fost în ascensiune abia după ce Quentin Tarantino l-a distribuit în filmul său iconic, Pulp Fiction, fiind o oportunitate incredibilă pentru John Travolta de a-și arăta talentul în actorie. 


2. Kristen Stewart

Kristen Stewart a ajuns în atenția publicului cu filmele Panic Room și In The Wild. Nu este de ignorat faptul că a jucat-o pe Bella Swan în seria Twilight. După acel rol, a preferat să se îndepărteze de reputația pe care o dobândise, iar filmul care a readus-o din nou în lumina reflectoarelor este cel din Spencer, în care a jucat-o pe Prințesa Diana. Pelicula biografică regizată de Pablo Larraín a fost catalogată drept una dintre cele mai controversate din 2021 și a stârnit multe neînțelegeri și discuții aprinse în rândul familiei regale britanice. Cu toate astea, pentru performanța ei a primit o nominalizare la Oscar la categoria cea mai bună actriţă în rol principal.

3. Natalie Portman

Natalie Portman a experimentat destul de mult din punct de vedere artistic. Printre rolurile remarcabile interpretate de către actriță se numără cele din filmele Jackie și Black Swan, pentru cel din urmă fiind și răsplătită cu un premiu Oscar. În Black Swan, Natalie Portman a intrat în pielea unei balerine, trecând printr-o mulțime de transformări, cum ar fi antrenamentele intense făcute cu un an înainte de filmări, iar performanța ei a fost apreciată și considerată memorabilă. 


4. Daniel Radcliffe

În mod cert, viața lui Daniel Radcliffe s-a schimbat radical atunci când la 11 ani a primit rolul lui Harry Potter. Actorul l-a interpretat multă vreme, așa că nu este de mirare că o perioadă considerabilă încă a fost asociat cu acel personaj. Dar, Daniel Radcliffe a interpretat și alte tipuri de roluri, inclusiv în comedii romantice și filme pentru adolescenți, cum ar fi în The F Word

5. Winona Ryder

Winona Ryder a ajuns în lumina reflectoarelor în anii 80 și începutul anilor 90, jucând în mai multe filme celebre, iar printre exemple se regăsesc Edward Scissorhands, Bram Stokers Dracula și Heathers. În anul 2001, a fost arestată și condamnată pentru furt, fiind un moment care și-a pus amprenta asupra cariera ei, iar fanii nici nu au mai acordat atenției performanțelor sale din actorie. A revenit în ochii publicului datorită serialului Stranger Things, în care o interpretează pe Joyce Byers.


6. Joaquin Phoenix

Cariera actorului Joaquin Pheonix a fost remarcabilă la începutul anilor 2000, iar acest lucru se datorează rolurilor din Gladiator, The Village, Signs și Walk the Line. Deși traseul lui artistic părea stabilit, a ales să meargă într-o altă direcție și s-a implicat în alte proiecte, precum Two Lovers, The Immigrant și We Own The Night, toate fiind regizate de James Gray. Ca urmare a acestei schimbări de perspectivă, pentru prestația pe care a oferit-o în Joker a câștigat un premiu Oscar și este unul dintre rolurile pentru care este recunoscut în ziua de azi. 


7. Andrew Garfield

Deși a fost apreciat pentru performanța din The Social Network, cel mai cunoscut rol interpretat de Andrew Garfield este cel din The Amazing Spider-Man și continuarea acestuia. Filmul nu a fost ocolit de comentariile negative de la critici, însă actorul a trecut peste eșec, motiv pentru care a ales să se implice în alte proiecte, precum Tick, Tick… Boom, primind în 2022 o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal.

8. Matthew McConaughey

Matthew McConaughey și-a consolidat un renume după filmul A Time to Kill. A fost distribuit în filmele Contact și Amistad regizate de către Robert Zemeckis, respectiv Steven Spielberg. Nu a refuzat comediile romantice, iar drept dovadă e rolul din The Wedding Planner, în care a jucat alături de Jennifer Lopez. A făcut și o pauză în carieră, dar a revenit și a putut fi urmărit în Killer Joe, Magic Mike, Interstellar și Dallas Buyers Club, film pentru care a câștigat un premiu Oscar. 


9. Robert Pattinson

Spre deosebire de Kristen Stewart, care era cunoscută în industrie înainte de Twilight, nu același lucru am putea spune și despre Robert Pattinson. L-a jucat pe Cedric Diggory în Harry Potter, iar după a dispărut o vreme, până când l-a interpretat pe Edward Cullen. Au urmat filmele Water for Elephants și Remember Me. Dar, acestea nu i-au asigurat succesul pe care și-l imagina, așa că s-a îndreptat către alte proiecte cinematografice, printre care The Lighthouse, Tenet și Good Time, pentru care a primit laude, drept dovadă a fost distribuit în rol principal în producția The Batman regizată de Matt Reeves. 


10. Robert Downey Jr.

Robert Downey Jr. a primit o nominalizare la Oscar pentru rolul din Chaplin. Actorul a trecut prin mai multe momente dificile, cum ar fi că în 1996 a fost prins de către polițiști având asupra lui substanțe interzise. A fost și arestat, iar fanii au crezut că este sfârșitul carierei lui în actorie. Interpretările din The Shaggy Dog, A Guide to Recognizing Your Saints și Gothika l-au readus în atenția publică. Dar, a jucat și în filme de succes ca Iron Man și Sherlock Holmes.


Citește și:
Actori care au întâmpinat situații extreme și au făcut eforturi incredibile pentru a interpreta un rol

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle