Aceste activități în cuplu vă vor îmbunătăți starea de bine și relația. Ce e important să faceți în fiecare dimineață.
Oboseală, irascibilitate, energie generală scăzută și o oarecare disperare că începe o nouă zi. Sună cunoscut pentru tine sau partenerul tău? Da, poți simți toate acestea chiar dacă abia te-ai trezit, iar acest mix te va face pe tine (sau pe el) mai puțin răbdătoare, înțelegătoare și cu un potențial conflictual mare în cuplu sau chiar la birou. Aveți nevoie să vă încărcați cumva, iar ideile de mai jos își vor dovedi eficiența.
… alături de exercițiile de respirație vor lua 5-10 minute din timpul vostru, deci reprezintă o activitate rezonabilă chiar și pentru cei foarte ocupați. Puteți da play unui exercițiu pe meditație pe care să îl faceți împreună, ori fiecare în altă cameră cu rutina lui.
La cafea, în loc să dați fiecare scroll de pe propriul telefon pe platformele social media, notați într-o agendă 3-5 motive pentru care sunteți recunoscători. Desigur, lista este individuală. Nici asta nu ar trebui să vă ia mai mult de maxim 5 minute. După puteți face schimb de impresii și discuta pe marginea motivelor proprii.
Vă simțiți copleșiți pentru că nu vă organizați foarte bine. Sau nu vă dați seama cât de încărcați sunteți, iar suprasolicitarea a devenit un stil de viață cât se poate de nesănătos. Puneți haosul în ordine în fiecare dimineață, notând pe o hârtie tot ceea ce aveți de făcut în ziua respectivă. Vedeți cine ce anume poate prelua, astfel încât să existe o încărcare echitabilă. În același timp, la ce puteți renunța astfel încât să aveți mai mult timp pentru voi și pentru familie?
Evident că deveniți agitați și nervoși atunci când sunteți pe ultima sută de metri și mereu în întârziere. Corectați ora de trezire și diversele activități din cursul dimineții, astfel încât să vă și odihniți și să nu mai aveți presiunea timpului înainte de a pleca de acasă către birou.
Nu poți nici să vorbești dacă nu ți-ai băut cafeaua? Partenerul este preocupat de alimentația sănătoasă și mereu prepară un smoothie din fructe și legume? Fiecare dintre aceste opțiuni conține antioxidanți sau nutrienți benefici organismului, însă după cele 8 ore de somn corpul are în primul rând nevoie de apă!
Puteți merge 15 minute la plimbare, pur și simplu stând de vorbă, conectându-vă de la primele ore ale dimineții. Încercați acasă yoga sau un antrenament în care folosiți doar greutatea corpului. Aveți un program flexibil? O alergare în parc sau mersul la sală ar putea funcționa și mai bine.
… al dimineții care ca scop ventilarea acelor gânduri cu conținut anxios. Notați pe o agendă tot ceea ce nu vă dă pace, vă îngrijorează, vă macină în timpul zilei și uneori vă dă insomnii. Notând gândurile, astfel le consumați și nu le mai permiteți să vă afecteze starea de spirit pe parcursul zilei.
Foto: PR