Abilități pe care să le antrenezi în mod conștient pentru a avea o mai bună relație de cuplu

Abilitățile de comunicare și relaționare se dezvoltă, se antrenează precum un mușchi. Crezi că ești suficient de asertivă? Ce poți face suplimentar.

Abilități pe care să le antrenezi în mod conștient pentru a avea o mai bună relație de cuplu

Și cea mai rea relație de cuplu este o ocazie de a exersa abilități relaționale. Chiar dacă între timp ați ajuns la despărțire, nu a fost un eșec, ci o ocazie de a lucra tu cu tine, de a vedea ce mecanisme de a face față erau folosite cel mai des. Poate cedai mult, lăsai mult de la tine. Poate intrai în luptă pentru putere, deveneai arogantă, superioară, răzbunătoare. Așadar nu trebuie obligatoriu să fii acum într-o relație, poți privi în urmă retrospectiv și să observi ce poți face diferit data viitoare. Relația ta actuală e stabilă? Un cadru ideal de a experimenta. Iar până la urmă orice tip de relație, de prietenie, de colegialitate, te poate ajuta să dobândești acele abilități care să îți fie de folos și în cuplu.

Limbajul nonverbal

Impactul limbajului trupului poate fi mult mai mare decât impactul cuvintelor. Și așa cum îți alegi conștient vorbele astfel încât să nu jignești, să nu rănești, în mod similar poți fi atentă la semnalele corpului. Să îți reglezi tonul vocii, să îți corectezi postura corporală, să ții în frâu grimasele de dezgust. Să ții în mod intenționat brațele într-o poziție deschisă, să îndrepți spatele, să iei ochii din pământ sau dintr-o parte și să privești interlocutorul.

Autoreglarea

Îți vine să arunci în partener cu tot ceea ce ai la îndemână? Îți imaginezi cum faci bucăți jocul acela pe calculator sau consolă de care efectiv nu se mai desprinde, de parcă e un adolescent? Vizualizezi cum îl dai afară sau pleci tu, cum îi spui gata? Dacă ai face toate astea, ulterior ți-ar părea rău și știi cât de afectată ar fi relația. E important să te autoreglezi pentru a nu face gesturi pe care apoi să le regreți, care știi că ar impacta puternic negativ cuplul. Autoreglarea este liniștirea emoțiilor negative, scăderea intensității emoționale astfel încât să nu iei o decizie la furie, să poți avea o comunicare eficientă. E important să fii onestă tu cu tine și să îți cunoști foarte bine mecanismele autosabotoare.

Empatia

Oare cum ai putea crea conexiune emoțională puternică fără empatie? Cum ai putea să înțelegi și perspectiva partenerului, emoțiile pe care le experimentează dacă nu te pui în papucii lui? Empatia te ajută la rezolvarea conflictelor, optimizarea relației prin faptul că e un instrument de identificare a nevoilor emoționale ale celuilalt.

Grija de sine

Pare paradoxal? Cum abilitatea de a avea grijă de propria persoană te ajută să îți fie mai bine în relația de cuplu? E ca în avion. În caz de pericol, când sunt eliberate măștile de oxigen, întâi îți pui ție masca și apoi persoanei de lângă tine pe care vrei să o ajuți. Cum poți crește relația dacă nu ai resurse și grijă de tine, grijă care să alimenteze permanent acele resurse? În plus este ineficient să plasezi misiunea fericirii tale exclusiv pe umerii partenerului. Ca și cum el ar avea responsabilitatea vieții și satisfacției tale.

Citește și:
Semne că bărbatul care te curtează este un vânător de care să te ferești

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle