Imi place sa ma numesc activista pentru alte ocazii, foarte multe, in care am vorbit cu diversi oameni despre ceea ce sunt ei si despre ceea ce ar trebui ceara, fiecare pentru sine.
De cand am aceste discutii, am invatat ce e aia frica. Am ascultat povestile multor oameni (si acum ma refer strict la cei din comunitatea LGBTQIA) despre temerile lor. Am auzit cum se simte sa fii discriminat, sa fii altfel, sa fii uneori agresat pentru asta. Am ascultat istorii despre cum se traieste cu frica dintotdeauna. Am aflat cum e sa te rusinezi atat de tare de ceea ce esti, pentru ca cei din jurul tau nu te accepta sau nu te tolereaza, incat sa preferi sa te ascunzi din fata lumii. Sa taci. Sa nu deranjezi.
Cand 3 milioane de oameni au semnat o petitie care le spune altora sa se rusineze in continuare, sa stea la locul lor, sa nu ceara mai mult (in conditiile in care mai mult ar insemna abia sa ceri drepturi egale cu ale majoritarilor din jur) am stiut ca pana aici a fost. Stiu prea multi oameni care traiesc in frica. Am vazut prea multi temandu-se sa ceara ceea ce li se cuvine. Asa ca imi asum eu, azi, sa cer in numele lor, fara ca nimeni sa imi fi pretins asta.
A venit vremea ca oamenii, indiferent de orientarea lor sexuala sau de identitatea lor de gen, indiferent de orice, de fapt, sa nu mai traiasca in frica. Inca mai mult, a venit vremea sa obtina drepturi egale. Iar daca lor le e frica, e momentul ca noi, cei care am avut privilegiul de a trai fara teama, sa cerem in numele lor. Deci, da, e vremea pentru casatorii pentru persoane de acelasi sex. Si e vremea ca acesti oameni sa stie ca nu exista doar 3 milioane impotriva lor, ci multi altii care ridica vocea pentru ei.