9 trăsături ale unei persoane cu o inteligență emoțională ridicată

Inteligența emoțională este un factor vital în ceea ce privește dezvoltarea unui individ, iar din acest motiv îți vom spune ce presupune mai exact asta.

9 trăsături ale unei persoane cu o inteligență emoțională ridicată

Întâlnim tot mai conceptul de inteligență emoțională, însă ce înseamnă cu adevărat? Ei bine, acest concept a fost popularizat odată cu lansarea cărții Working with Emotional Intelligence a psihologului Daniel Goleman în 1995. 

În cartea sa, Daniel Goleman descrie inteligența emoțională drept capacitatea de a ne recunoaște sentimente, dar și pe ale celorlalți, de a ne motiva pe noi înșine și de a ne gestiona emoțiile în relațiile cu cei din jur. El consideră inteligența emoțională drept un factor vital în dezvoltarea noastră ca indivizi, reușind astfel să ne înțelegem mult mai bine.

Există persoane care au o inteligență emoțională mult mai ridicată față de ceilalți. Nu ar trebui să te îngrijorezi deoarece inteligența emoțioanală se dezvoltă pe zi ce trece, odată cu noi și cu experiențele de care avem parte. Conform Psychology Today, aceste persoane sunt conștiente de emoțiile lor și știu cum anume să le gestioneze, dar și să le controleze pentru a avea relații sănătoase. 

Iată care sunt semnele care te vor ajuta să îți dai seama dacă te încadrezi în această categorie:

1. Nu îți este frică să îți exprimi sentimentele

De foarte multe ori ne ascundem sentimentele pe care le avem față de cineva din teama de a nu fi respinși sau judecați. În acele momente, ne simțim extrem de copleșiți datorită intensității sentimentelor noastre și nu ne dăm seama ce ar trebui să facem. Ar trebui să te deschizi și să le dai celorlalți ocazia de a te cunoaște așa cum ești tu prin prisma sentimentelor. În plus, te poți conecta la un nivel mult mai profund atunci când cei din jur îți înțeleg emoțiile. 

2. Ești o persoană sensibilă

O persoană care are un grad ridicat al inteligenței emoționale este foarte sensibilă și este atentă atunci își exprimă sentimentele față de cineva. Uneori, oamenii nu își dau seama cât de mult ne pot afecta anumite cuvinte sau acțiuni și că este greu să ștergi din mintea cuiva momentele în care a fost rănit și dezamăgit. O astfel de persoană știe să meargă mai departe și investește timp doar în relațiile cu oamenii cu care simte o anumită conexiune. 

3. Apreciezi experiențele de care ai parte

Pentru o persoană cu o inteligență emoțională ridicată, experiențele sunt cele din care are cel mai mult de învățat. Și asta pentru că este entuziasmată să învețe lucruri noi și să își pună limitele la încercare. Pe lângă asta, consideră că este un mod excelent de a-și analiza sentimentele și de a vedea modul în care reacționează și în situații neobișnuite. 

4. Pui pe primul loc caracterul unei persoane

Fiecare dintre noi este atras la prima vedere de aspectul fizic al unei persoane, dar e important ca acest lucru să nu ocupe primul loc. O persoană cu o inteligență emoțională ridicată consideră că frumusețea este trecătoare și că nu ar trebui să ne bazăm pe ea. De asemenea, caracterul îți dă ocazia să înțelegi și să evaluezi o persoană.

5. Îi ajuți pe cei din jur

Ajutorarea celor din jur îți indică faptul că ești o persoană empatică și care încearcă să îi facă pe cei din jur să depășească anumite momente grele. Ai dorința de a-i ajuta deoarece cunoști foarte bine sentimentul de neputință, dar și de a avea probleme fără să ai lângă tine pe cineva care să te îndrume și să îți ofere sfaturile de care ai nevoie. 

6. Ești preocupată de mediul în care trăiești

O persoană inteligentă emoțional vrea să contribuie la schimbarea comunității și să găsească soluții în ceea ce privește îmbunătățirea ei deoarece se simte responsabilă să asigure comunității un mediu sigur și stabil în care să trăiască. Ea se preocupă să îi influențeze și pe ceilalți să o ajute în cauzele în care crede, fie că vorbim de unele de ordin social, economic sau ecologic. 

7. Apreciezi toate formele de artă

Pentru o persoană care are o inteligență emoțională ridicată, arta joacă un rol important deoarece îi dă posibilitatea de a-și exprima mult mai bine emoțiile. Se simte inspirată de tot ceea ce o înconjoară, fie că vorbim de filme, muzică, seriale, oameni sau natură. Apreciază artiștii și oamenii care se preocupă de latura creativă deoarece consideră că prin acest mod poate ajunge să își înțeleagă sentimentele și trăirile.

CONȚINUT VIDEO ELLE

8. Te atașezi repede de locurile în care mergi

Locurile în care mergem ne dau șansa de a ne reconecta și de a ne reevalua sistemul de valori. Persoanele care au un grad ridicat de inteligență emoțională așteaptă să meargă în locuri exotice, necunoscute sau chiar mai puțin populare pentru a cunoaște oameni și culturi noi.

9. Ești atentă la gesturile mici făcute de alții

Chiar dacă poate suna destul de clișeic, fericirea noastră nu ar trebui să depindă de cadouri materiale. În ciuda faptului că fericirea după care alergăm toată viața este o stare de moment, ea ar trebui să vină din lucrurile mărunte, din gesturile pe care le fac din inimă ceilalți pentru noi.

Citește și:
Cum să vă mențineți relația când sunteți în izolare la domiciliu… fiecare la el acasă

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video