Cu toate ne dorim relația perfectă, care să dureze cât mai mult timp. Însă, cu cât îl cunoști mai bine pe cel de lângă tine, cu atât mai mult îți dai seama că poate nu este persoana de care te-ai îndrăgostit și astfel vei suferi o dezamăgire.
Persoanele care se află într-o relație au impresia despre partener că este perfect și este persoana cu care ar vrea să-și petreacă toată viața. Astfel, își neglijează idealurle și se concentrează să aibă imaginea relației perfecte. Dacă tocmai crezi că ai avut relația perfectă, dar din păcate a luat sfârșit și nu știi unde ai greșit, iată câteva motive care te-ar putea ajuta să îți dai seama:
În mod clar, comunicarea este cheia pentru ca o relație să funcționeze. Dar dacă tu și partenerul nu comunicați, atunci pot apărea probleme. Dacă îi spui partenerului ceea ce te deranjează sau supără, sunt șanse mult mai mari să aveți amândoi argumente și eventual, să ajungeți la o soluție. Este posibil ca relația perfectă, pe care toate ne-o dorim, să se bazeze doar pe comunicare.
Tu și partenerul tău vă schimbați de-a lungul vieții, iar relația voastră evoluează odată cu voi. Aceste schimbări prin care voi treceți pot face ca „relația perfectă' să nu mai fie atât de perfectă pe cât ai crede. În timp, valorile și obiectivele voastre se schimbă, iar acest lucru vă poate îndepărta. Uneori, este nevoie doar ca un singur partener să facă o schimbare în priorități, iar relația să nu mai poată fi salvată.
Atunci când ești compatibil cu cineva, aveți interese comune, însă, cu cât cunoști mai bine acea persoană, realizezi că aveți idei diferite, fie că e vorba de valori sau chiar religie. Este important să fii conștientă de valorile pe care le ai și să nu te abați de la ele. Unele cupluri par să fie perfecte doar pentru că vin din același mediu și au aceleași obiective. Chiar și aceste cupluri, pot avea păreri diferite legate de mai multe alte lucruri.
Atunci când ești într-o relație, te gândești tot mai mult la nevoile partenerului. Însă, dacă la un moment dat, unul dintre voi devine egoist, atunci poate apărea o problemă. O relația va funcționa doar dacă partenerii sunt dispuși să facă lucruri unul pentru celălalt. Fie că vorbim de lucruri materiale, spirituale sau emoționale, toate acestea sunt necesare într-o relație. Dacă unul dintre parteneri devine egoist în anumite privințe, atunci relația se poate destrăma.
Suferința poate fi un alt motiv pentru care relația perfectă se sfârșește. Fie că este durere și suferință din cauza unui eveniment nefericit, precum moartea unui membru al familiei sau apropiat, poate avea un impact asupra relației. Alte probleme, precum infertilitate sau probleme financiare pot încheia un vis pe care cu greu, îl vei construi alături de partener.
Probabil uneori simți că nu mai sunt motive pentru care relația pe care o ai să evolueze. Monotonia are un efect major asupra relației, iar de cele mai multe ori, chiar dacă schimbați rutina sau faceți ceva nou, tot nu ajută. Uneori, rămâi în acea relație doar pentru că nu mai ai altă variantă sau îți este frică de singurătate. Acest lucru aduce după sine și despărțirea.
Sinceritatea este cel mai important lucru într-o relație, iar dacă intervine trădarea, poate afecta acea relație perfectă. Este alegerea fiecăruia, iar dacă un partener îl înșală pe celălalt, este de ajuns ca acesta să-și piardă complet încrederea. Uneori, încrederea poate fi recâștigată, dar sentimentele în urma unei trădări pot fi atât de intense, încât nu mai ai ce să repari. Doar pentru că un cuplu arată sudat din exterior, nu înseamnă că în interior nu se confruntă cu probleme.
Nimeni nu se simte confortabil atunci când se ceartă, dar face parte din relație, iar cel mai important este să știi cum să gestionezi acel conflict. Acest lucru se întâmplă mai ales cu persoanele care au trăit într-un mediu în care părinții se certau. Partenerii care nu vorbesc niciodată și își ascund sentimentele, nu vor ajunge niciodată să-și rezolve conflictele. Acest lucru duce chiar la singurătate.
Uneori, tu și partenerul tău aveți obiective diferite în viață, iar asta vă face să vă urmăriți propriul interes. Unul dintre motivele pentru care o relație perfectă este lipsa unei conexiuni în ceea ce privește un aspect important al vieții. Fie că doar unul dintre voi își dorește un copil foarte mult, iar celălalt crede că este doar o ambiție, lucrurile se pot duce într-o direcție care anunță despărțirea.
Text: Iulia Brăslașu
Foto: Instagram (@negin_mirsalehi)