9 lucruri surprinzatoare despre viata pe care le poti invata de la copii

A fi mama este poate cea mai complexa incercare din viata unei femei, ceva ce te transforma pentru totdeauna.

Desi credem ca noi suntem cele care trebuie sa avem grija de ei, sa ii iubim, sa ii educam, de fapt ei sunt cei care ne educa pe noi, invatandu-ne lucruri minunate despre viata, lucruri pe care numai ei, cu sufletele lor curate si cu intelepciunea lor inocenta le pot vedea.


Viata este o calatorie

Stilul de viata al vremurilor noastre este unul foarte alert, avem foarte multe responsabilitati si vrem totul gata cat mai repede. Parca alergam sa ajungem primii la linia de sosire fara sa stim macar care va fi premiul. Copiii traiesc clipa, ei inteleg mai bine decat noi ca viata este o calatorie, nu o destinatie.

Evident ca realitatile vietii de zi cu zi ne obliga sa fim organizati si eficienti, dar nu ar trebui sa ne traim toata viata pe repede inainte, nu ar trebui sa uitam sa savuram micile placeri ale vietii. Ofera-ti ragaz sa te bucuri de soare, sa petreci timp in natura, sa faci lucrurile care iti plac.


Lucrurile simple sunt si cele mai frumoase

Cum poti descrie bucuria de a fi acasa intr-o seara linistita de vineri, impreuna cu familia, devorand o felie de pizza si urmarind un film cu super eroi? Sum cum ar fi o dimineata petrecuta pe plaja, bucurandu-te de soare si de briza marii? Nu ai nevoie de lucruri complicate pentru a fi fericita. Invata sa te bucuri de lucruri simple si nu iti mai complica viata.

Echilibrul este cheia

Poate ca atunci cand iti petreci weekendul in casa gatind prajituri impreuna cu familia ti-ai dori sa fii in oras, impreuna cu o sticla de sampanie si cei mai buni prieteni, dansand pe masa. Ideea este sa alternezi, sa gasesti un echilibru intre toate astea pentru a te simti implinita si fericita.

Lasa-te purtata de val

Pentru a te salva de la o groaza de frustrari, tine minte doua lucruri: accepta si adapteaza-te! Situatiile se pot schimba de la o ora la alta, iar copiii au nevoi diferite in fiecare zi. Singurul lucru constant in viata este chiar schimbarea. Lasa-te purtata de val, nu incerca sa mergi impotriva curentului. Iti vei consuma toata energia si nu vei ajunge nicaieri.


Coloreaza-ti viata

Pentru un copil fiecare noua zi este cea mai importanta zi. Si o traieste ca si cand ar fi singura. Vor sa poarte cele mai frumoase haine, sa manance doar mancarurile preferate si sa se joace cat mai mult. Cum ar fi daca am trai la fel? Asa ca scoate-ti cele mai bune haine din dulap, aprinde lumanarile tale preferate, pune muzica, desfa sticla de vin pe care o tineai pentru ocazii speciale… viata este atat de colorata pe cat o facem noi sa fie. Traieste-o ca pe o aventura.

Viata nu trebuie sa fie perfecta, si nici tu…


Cu cat accepti mai repede faptul ca nu esti perfecta si ca nici nu vei fi vreodata, cu atat mai bine. Viata iti va oferi multe lectii dure oricum. Asa ca razi de propriile greseli, accepta-te asa cum esti. Imperfectiunea este mult mai atragatoare decat perfectiunea.

Ai incredere in instinctele tale

Nimeni nu te invata cum sa fii mama si oricum niciun copil nu este la fel cu altul. Oricat de mult ai citi si cate sfaturi ai primi, esti pe cont propriu. Si singura unealta pe care o ai sunt propriile tale instincte. Vei stii ce sa faci la momentul potrivit, vei simti ce este bine pentru tine si pentru familia ta.


Esti mult mai puternica decat crezi

A fi mama este o experienta care te face mai puternica. Vei deveni o leoaica, gata oricand sa iti aperi puii. Chiar daca simti ca iubirea pentru ei te face vulnerabila, vei vedea de cata forta esti capabila, cat curaj, putere de sacrificiu si o dragoste neconditionata care poate muta muntii din loc.

Vei descoperi dragostea neconditionata

Sa inveti sa primesti si sa oferi dragoste neconditionata unei alte fiinte umane este poate cea mai importanta lectie si cel mai pretios dar pe care l-ai putea primi.

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle