Atunci când ajungeți să vă cunoașteți foarte bine, poate fi tentant să faci anumite presupuneri în ceea ce vă privește relația. Însă adevărul este că nu poți știi niciodată care sunt nevoile partenerului până când acesta nu le spune cu voce tare.
Presupunerile pot crea probleme serioase în relații. Bineînțeles, nu ne referim la momentele ocazionale în care este aproape evident ceea ce partenerul își dorește, ci la acele situații în care presupunerile pot duce la frustrări, sentimente rănite sau chiar destrămarea relației.
De aceea, indiferent de nivelul de confort la care ajungeți, este important să mențineți comunicarea eficientă pe primul plan. Oamenii și obiectivele lor se schimbă, iar pentru a rămâne pe aceeași lungime de undă cu o persoană, conversațiile despre lucruri semnificative ar trebui să fie o prioritate. Iată câteva presupuneri pe care nu ar trebui să le faci în relație, potrivit experților:
Când ești într-o relație, te gândești că partenerul vrea aceleași lucruri ca tine. Și totuși, chiar dacă sunteți împreună de o bună perioadă de timp, tot ar trebui să discutați despre obiectivele pe care le aveți. Lucrurile se pot schimba, deci acest aspect ar trebui să vă preocupe în mod constant.
Fiecare dintre noi avem conturată o anumită imagine despre infidelitate, de aceea nu este în regulă să presupui că tu și partenerul tău definiți această situație în același mod. De exemplu, un comportament considerat neadecvat pentru unul, poate fi total nepotrivit pentru celălalt. Nu vei știi niciodată dacă nu vorbiți despre asta. Ca nimeni să nu fie rănit involuntar, ar trebui să stabiliți niște limite.
Este simplu să ajungi într-o zonă de confort în relație și să presupui că lucrurile nu se vor schimba și că veți rămâne amândoi la fel ca în prima zi. Însă gândește-te că, în timp, amândoi vă veți dezvolta din punct de vedere emoțional, ca și cuplu. Fiind deschiși ideii că asta se va întâmpla, ați putea vedea altfel situația.
Ultimul lucru pe care vrei să-l faci este să presupui că partenerul știe ce gândești sau că tu știi ce gândește el, deoarece asta va duce la dezamăgire și frustrare cauzate de așteptări înșelate. Atunci când totuși presupui anumite lucruri despre el, ar fi bine să-l întrebi dacă este adevărat sau nu, înainte să tragi concluzii pripite.
Chiar dacă relația merge foarte bine și sunteți împreună de mult timp, nu este tocmai o idee bună să presupui că urmează pasul important și vei fi cerută în căsătorie. Dacă este foarte important pentru tine acest aspect, ar trebui să deschizi o conversație în acest sens, pentru a te asigura că priviți cam în același mod viitorul.
Deși poate suna pesimist, nu este o idee prea bună să presupui că relația are o bază solidă sau că partenerul este complet fericit, dacă nu vorbiți despre asta în mod regulat. Anumite persoane ar putea ascunde lucruri doar pentru a nu răni cealaltă persoană, de aceea trebuie să vă asigurați constant că totul este în regulă.
Deși te-ai gândi că relația se va îmbunătăți odată cu luarea unui astfel de angajament, experții spun că este o gândire greșită, deoarece problemele ar trebui rezolvate cu mult înainte să se ajungă în acest punct. Oamenii se schimbă atunci când se simt motivați să o facă, deci nu ar trebui să te aștepți ca o căsătorie să rezolve totul prin magie.
După câteva luni sau chiar ani într-o relație, vă formați o rutină chiar și în viața sexuală, una care vă satisface. Potrivit experților, satisfacția sexuală, inclusiv așteptări specifice sau dorințe, este o discuție ce trebuie purtată la început sau pe parcursul relației, pentru a vă asigura că nevoile fizice vă sunt îndeplinite. La fel ca obiectivele, dorințele sexuale se pot schimba în timp, așa că este bine să nu faci presupuneri despre ceea ce l-ar putea interesa pe celălalt, ci să purtați o conversație deschisă.
Atunci când locuiți împreună, trebuie să vă stabiliți reguli și limite astfel încât să nu apară conflicte. Un program vă poate menține organizați. Presupunerile sunt foarte ușor de făcut, mai ales atunci când viața de cuplu devine atât de confortabilă. Însă din moment ce pot crea probleme serioase, comunicarea este absolut esențială.
Foto: PR