8 semne subtile care îți arată că te confrunți cu un abuz emotional în cuplu

Te întrebi cumva dacă te confrunți cu un abuz emotional din partea partenerului tău? Există mari șanse ca, atunci când îți pui această întrebare, răspunsul să fie unul afirmativ.

Evident, pentru astfel de cazuri, există psihologi care să certifice asta. Dar persoana care știe cel mai bine ești chiar tu. Pentru că tu vezi lucruri pe care nu le vede nimeni altcineva. Și, în mod surprinzător, primele semne de abuz domestic nu sunt deloc evidente; aș spune că, de fapt, sunt deosebit de subtile și uneori te întrebi chiar dacă nu cumva sunt doar în capul tău. Însă sfatul meu este să-ți asculți intuiția.


Noi am alcătuit o listă cu opt semne de abuz emoțional în cuplu, pentru ca, atunci când ai îndoieli, să le poți identifica mai ușor:

1. Într-o situație delicată, te temi mai mult de reacția partenerului tău decât de reacția ta

Dacă preocuparea ta principală este cum va reacționa partenerul tău atunci când se confruntă cu o situație mai neplăcută sau cu potențial conflictual sau dacă funcționezi ca un tampon între el și lumea din jur, atunci înseamnă că nu te afli într-o relație în care să te simți în siguranță. Dacă disconfortul pe care îl simți atunci când (să zicem) ești blocată în trafic și întârzii la cină este mai mic decât cel creat de anticiparea reacției partenerului tău, s-ar putea să te îndrepți cu pași siguri către un abuz emoțional.


2. Faptul că ai o ceartă cu partenerul tău nu te întristează, ci te sperie de-a dreptul

Atunci când am o discuție mai aprinsă cu un tip cu care am o relație, reacția mea este una de tristețe. Mă întristează că bărbatul la care țin este furios pe mine sau că sunt furioasă pe el. Mă întristează pentru că îl iubesc și nu-mi place ca, în cuplul nostru, să existe o stare de tensiune. Dar asta nu înseamnă că sunt speriată sau îngrozită. Nu mă tem că ar putea să mă lovească, că ar putea să mă părăsească sau să mă înșele pentru că este furios pe mine. Deși este neplăcut să te cerți cu partenerul tău, asta nu ar trebui să te sperie. Dacă eviți o confruntare pentru că ți-e frică de ea, probabil că există cu adevărat niște motive care te înspăimântă.

3. Atunci când începe o ceartă între voi doi, te uiți după cea mai apropiată ieșire

Poate ți se pare că e de la sine înțeles că te confrunți cu un abuz, dacă ai un astfel de comportament în situații de tensiune cu partenerul tău, dar nu e chiar așa. Mulți nici nu conștientizează că fac asta. Iar dacă își dau seama, încearcă să se auto-convingă că se comportă pur și simplu irațional, pentru că, de fapt, nu au fost loviți niciodată de partener. Însă, în acest caz, este pur și simplu instinctul tău cel care îți spune că nu ești în siguranță. Este un semnal de avertizare pe care cei mai mulți dintre noi îl neglijează, dar pe care ar trebui să-l ia cât se poate de în serios. Dacă te surprinzi că, în timpul unei dispute cu partenerul tău, mintea ta se gândește la un „plan de salvare’, înseamnă că, de fapt, ți s-a activat sistemul de alarmă, avertizându-te în legătură cu un pericol pe care nu l-ai sesizat încă în plan conștient.


4. Nu ai încredere în el

Încrederea se câștigă și se pierde cu ușurință. Multe relații eșuează din cauza lipsei de încredere între parteneri, dar ceea ce mulți nu conștientizează este că trădarea repetată este o formă de abuz. Dacă partenerul tău pretinde mereu că trebuie să ai încredere în el, în orice împrejurare, făcându-te să te simți vinovată dacă mai ai și momente de îndoială, s-ar putea să fii manipulată sau abuzată emoțional. Nimeni nu e în locul tău și nu știe ce simți, iar dacă instinctul îți spune că nu poți avea încredere în el, s-ar putea să nu fie doar paranoia la mijloc, ci chiar să aveți o problemă reală.


5. Insinueză că ești nebună

Cu siguranță ai avut cândva o conversație cu cineva care încerca să te convingă de ceva ce ai spus, în timp ce tu erai absolut convinsă că n-ai spus acel lucru. Prin urmare știi cât de înnebunitoare poate fi o astfel de situație. Manipularea unei persoane prin trunchierea adevărului și prin alte mijloace subtile, dar la fel de periculoase, poate fi o tactică prin care partenerul tău încearcă să-ți inducă ideea că nu ești tocmai în toate mințile. Pentru cei din afara cuplului o astfel de strategie este chiar mai greu de identificat, așa că tu ești singura care poate decide dacă partenerul tău chiar își dorește să acrediteze ideea că ești nebună și, chiar mai grav decât atât, să te facă și pe tine să crezi asta.


6. Te simți de parcă ai mereu nevoie de părerea lui

De fiecare data când iau o decizie importantă, i-o comunic și partenerului meu, chiar dacă decizia respectivă nu-i afectează deloc viața. Fac asta pentru că țin la opinia lui și am încredere în modul lui de gândire. Dar, la finalul zilei, cel mai important pentru mine este ce cred eu despre o anumită problemă și ce consider eu că funcționează cel mai bine pentru mine. Dacă simți că ai mereu nevoie de validarea partenerului tău în legătură cu absolut orice (doar pentru că altfel s-ar înfuria pe tine pentru că nu a fost consultat), atunci ceva e în neregulă.


Poate e vorba de lipsa încrederii în propria persoană sau de probleme de co-dependență, dar deciziile care au legătură cu alegerile tale de viață, cu opțiunile legate de carieră sau pur și simplu cu alegerea unei ținute nu ar trebui confirmate sau infirmate de partenerul tău. O astfel de validare perpetuă înseamnă că simte nevoia să te controleze. Iar acest control permanent se poate transforma foarte ușor într-un abuz emoțional, dacă nu este chiar o manifestare a lui.

7. Nu vrei să te afli decât în preajma lui


Cred că toate ne-am aflat cândva în situația asta: am întâlnit pe cineva, ne-am îndrăgostit nebunește de acea persoană și am început să ne dorim să ne petrecem timpul doar cu ea. Dar, de obicei, încet-încet ieșim din acest cocon roz al îndrăgostirii și ne întoarcem la viața reală. Însă, în anumite cazuri, unul dintre parteneri este pregătit să facă acest pas, iar celălalt nu este gata să-l lase. De exemplu, tu îți dorești să te vezi cu prietenele tale, iar el începe să se tânguie că este lăsat singur casă sâmbătă seara. Sau că nu l-am însoțit la o cină cu prietenii din liceu luni sau că n-am ieșit în club cu colegii de la birou miercuri, după birou. Toate reproșurile sunt însoțite de încercări de culpabilizare.


Dacă partenerul tău se simte suficient de sigur pe relația voastră, încât să-ți respecte spațiul și timpul pe care vrei să-l petreci fără el, în compania prietenilor tăi, atunci ai făcut o alegere corectă. Dar dacă te trezești în situația de a renunța la legăturile cu prietenii și familia ta din cauza protestelor lui, atunci înseamnă că încearcă să te izoleze, iar ăsta este un semn de abuz emoțional.

8. Te simți vinovată tot timpul

Acesta este un semnal de alarmă extrem de serios, dar din păcate prea des trecut cu vederea de victimele abuzului emoțional. Dacă mai tot timpul te simți vinovată în legătură cu relația și cu partenerul tău, atunci s-ar putea să ai probleme serioase în cuplu. De obicei, primul instrument pe care îl folosește un abuzator este controlul emoțional, exercitat asupra victimelor prin învinovățirea lor constantă. Te simți nefericită? Este doar vina ta! Nu-ți convine cum arată viața ta? Doar tu ești de vină! Ți se pare că ți se oferă mai puțin decât meriți sau decât oferi în relație? Este exclusiv vina ta pentru că nu te ridici la standardele abuzatorului tău! Este întotdeauna vina victimei și niciodată vina abuzatorului. Dintotdeauna ni s-a spus că, dacă te lovește cineva, ești victima unui abuz. Dar dacă se ajunge acolo, înseamnă că ești victima unui abuz de mult mai mult timp, fără că măcar să-ți fi dat seama: pentru că ți-a fost răpit respectul de sine, controlul asupra propriei tale vieți și ai fost îndepărtată de oamenii care te-ar fi putut ajuta. Evident că, atunci când te confrunți cu orice formă de abuz emoțional, singura soluție este să părăsești acea relație. De aceea este bine să înveți să identifici semnalele ca să te poți proteja din vreme.

Citește și:
7 semne care arată ca iubirea, dar în realitate sunt abuzuri emoționale

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle