Ar mai fi de menționat noul film bazat pe serialul de succes Charlies Angels, dar și continuarea terifiantei povești din The Shining. Descoperă mai jos toate recomandările ELLE pentru luna noiembrie.
Terminator: Dark Fate (Terminator: Destin întunecat)
Cel mai recent film din franciza Terminator pune accent pe un aspect foarte important pentru fanii seriei: Arnold Schwarzenegger și Linda Hamilton revin în rolurile Terminatorului și, respectiv, Sarah Connor, dar din distribuție mai face parte și Edward Furlong, cel care în Terminator 2, pelicula din 1991, l-a interpretat pe John Connor. Însă acestea sunt numai câteva dintre detaliile care merită menționate. Rolul principal este interpretat de Dani Ramos (Natalia Reyes), o tânără din Mexic, ce devine inexplicabil ținta unui nou și indestructibil Terminator – Rev-9 (Gabriel Luna). În ajutorul ei vine Grace (Mackenzie Davis), un super soldat trimis din viitor, care va forma o improbabilă alianță cu Sarah Connor.
Premiera: 1 noiembrie
Parazit (Parasite)
Parazit, filmul regizorului fenomen Bong Joon-Ho, câștigător al Palme dOr la Cannes 2019, ajunge și pe marile ecrane din România. Filmul este o excelentă satiră, plină de suspans, ce abordează într-o manieră surprinzătoare un subiect universal valabil: inechitățile sociale. Pelicula spune povestea familiei Ki-taek, ai cărei membri șomeri sunt foarte interesați de viața extrem de bogatei familii Park. Într-o zi, fiul lor, Ki-woo, este recomandat de către prietenul său, student la o universitate de prestigiu, pentru a preda cursuri individuale de engleză acasă la familia Park, iar acolo o întâlnește pe Yeon-kyo, frumoasa moștenitoare a acestui imperiu.
Premiera: 8 noiembrie
Last Christmas
Emilia Clarkle, starul din serialul Game of Thrones, joacă în această comedie romantică alături de carismaticul Henry Golding, care s-a remarcat prin rolul din pelicula de succes Crazy Rich Asians. Ea este Kate, o tânără care pare predispusă la a lua decizii cât mai proaste, cea mai recentă fiind acceptarea jobului de spiriduș al lui Moș Crăciun în cadrul unui mare magazin. Totuși, aici îl va cunoaște pe Tom, de care se îndrăgostește, însă lucrurile care par prea bune pentru a fi reale, de obicei, chiar nu sunt.
Premiera: 15 noiembrie
Doctor Sleep
Filmul continuă povestea din iconicul The Shining, film realizat în 1980 pe baza romanului scris de Stephen King, cu Jack Nicholson în rolul principal. Au trecut 40 de ani de la îngrozitorul lui sejur la Hotelul Overlook, iar Danny Torrance, traumatizat de experiența de coșmar din copilărie, o întâlnește pe Abra, o adolescentă curajoasă, înzestrată cu aceeași „strălucire’ supranaturală ca el. Aceasta apelează la ajutorul lui Dan pentru a se apăra de nemiloasa Rose The Hat și adepții ei care se hrănesc cu „strălucirea’ celor inocenți pentru a-și câștiga nemurirea.
Premiera: 22 noiembrie
Frozen 2
Primul film Frozen a scris istorie în lumea cinematografiei animate și este unul dintre cele mai vizionate filme din istorie. Prin urmare, nivelul de curiozitate cu privire la acțiunea din „Frozen 2′ nu poate fi decât unul la cote maxime. Potrivit informațiilor date de Disney, pelicula prezintă aventurile prin care trec Elsa, Anna, Kristoff și Olaf în încercarea de a desluși un mister antic despre regatul lor.
Premiera: 22 noiembrie
Charlies Angels (Îngerii lui Charlie)
Îngerii lui Charlie se pregătesc să revină pe marile ecrane într-o nouă versiune ce are la bază popularul serial din anii 70. Regizat de Elizabeth Banks, cea care interpretează rolul lui Bosley, filmul le are ca protagoniste pe Kristen Stewart, Naomi Scott și Ella Balinska, iar distribuția este completată de nume precum Sam Claflin, Noah Centineo și Patrick Stewart. Stewart este Sabrina Wilson, o tănără cu multiple abilităţi, dar şi o petrecăreaţă pe cinste. Scott va fi Elena Houghlin, specialistă în tehnologie, iar Ella Balinska o interpretează pe Jane Kano, fost agent MI6.
Premiera: 29 noiembrie
Knives Out (La cuțite)
Un film cu o distribuție de zile mari: Chris Evans, Jamie Lee Curtis, Daniel Craig, Toni Collette, Christopher Plummer, Michael Shannon, Don Johnson. Acțiunea filmului se învârte în jurul unei crime a cărei victimă este celebrul scriitor Harlan Thrombey (Christopher Plummer). Detectivul Benoit Blanc (Daniel Craig) este însărcinat cu rezolvarea cazului, însă disfuncționala familie a lui Harlan și angajații acestuia nu par deloc doritori să ajute la identificarea criminalului.
Premiera: 29 noiembrie
Zavera
Filmul românesc Zavera, regizat de Andrei Gruzsniczki, îi are în distribuție pe Dorian Boguță, Ioana Flora, Medeea Marinescu, Ioana Talașman, Șerban Pavlu, Coca Bloos și mulți alții și, înainte de a ajunge pe marile ecrane din România, va avea premiera în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Cairo. Pelicula spune povestea lui Ștefan Caragioiu (Boguță), un inginer constructor în vârstă de 50 de ani, a cărui viață este dată peste cap de moartea celui mai bun prieten al său, arhitectul Nic Papahonțu (Pavlu).
Premiera: 29 noiembrie
Playing with Fire (Se-ncinge treaba!)
Pentru că avem nevoie și de relaxare și momente în care să râdem copios, am decis să îți recomandăm și această comedie în care John Cena, Keegan-Michael Key și John Leguizamo interpretează rolurile principale. Cei trei sunt membri ai unei echipe de pompieri de elită care salvează dintr-un incendiu trei copii năzdrăvani, însă acum trebuie să aibă grijă de ei, ceea ce se va dovedi a fi cea mai dificilă misiune cu care s-au confruntat în viața lor.
Premiera: 29 noiembrie
Citește și:
10 dintre cele mai bune filme ale anilor 90 pe care merită să le revezi
Foto: PR