Exploreaza imprejurimile
Daca locuiesti in apropierea muntelui sau marii inseamna ca te asteapta o multime de oportunitati. In cazul in care te afli in aproape de mare, pregateste un pranz la pachet, aduna-ti familia si petreceti-va ziua sau chiar weekend-ul pe plaja. Daca locuiesti intr-o zona montana, poti organiza o drumetie . Copiilor le va placea ideea de a explora si vor ramane uimiti de plantele si animalele pe care le pot intalni. In plus, sa fii inconjurat de natura este un mod eficient de a combate stresul.
Urca-te in masina
Chiar daca pretul combustibilului este mai mare fata de trecut, sa faci o excursie cu masina impreuna cu familia ta reprezinta inca una dintre metodele accesibile de calatorie. Ce poate fi mai placut decat un road trip alaturi de cei dragi? Asadar, pregatiti niste gustari pentru drum si urcati-va in masina. Puteti vizita un oras din apropiere, o manastire sau chiar o pestera. Fiecare zona are atractiile ei si, de ce nu, poate intalniti si un targ de antichitati sau o sarbatoare locala. Cu siguranta va fi o experienta minunata alaturi de familia ta!
Mergeti in camping
Redescopera clipele petrecute in familie! Camping-ul poate fi o experienta plina de aventura si o modalitate extraordinara pentru a crea o legatura si mai stransa cu sotul si copii tai. Camping-urile sunt peste tot in tara, fie ca sunt niste activitati organizate de specialisti, fie ca decideti sa va puneti cortul pe marginea unui lac. Odata ce v-ati instalat, puteti sa mergeti in drumetie prin padure sau poate preferati activitati ca inotul ori pescuitul.
La plimbare cu bicicleta
Daca esti in cautarea unei activitati clasice in familie, iti propunem plimbarile cu bicicleta. Pe langa faptul ca vei arde cateva calorii si vei proteja mediul inconjurator, mersul pe bicicleta reprezinta o activitate care lupta impotriva stresului. In cazul in care unui membru al familiei ii lipseste bicicleta, puteti apela la centrele de inchiriere care se gasesc in orasul tau. Timp de cateva ore profita de vara si petrece timp in aer liber alaturi de cei dragi.
Descopera atractiile din oras
Marile orase ofera mari atractii. Intr-adevar poate fi o activitate mai costisitoare, dar merita incercata. Fiecare oras are cel putin un muzeu interesant sau o atractie pe care tu si familia ta le puteti vizita. Intereseaza-te online daca exista un tur al orasului, care este lista muzeelor si daca este posibil sa beneficiezi de o reducere in cazul vizitei in familie.
Descopera universul cartilor
Daca ai un scriitor roman preferat, de ce nu ai vrea sa decoperi mai multe informatii despre el? Poti vizita casa memoriala sau chiar locul unde s-a desfasurat actiunea romanului tau preferat. Este posibil ca membrii familiei tale sa nu para interesati in prima faza, dar, fara indoiala, vor fi impresionati atunci cand vor vedea cu ochii lor detalii din viata unor nume importante romanesti.
Parcul de distractii
Poate nu reusesti sa petreci un intreg weekend departe de casa, dar ce spui despre parcul de distractii? Fie ca ai sau nu copii, parcul de distractie reprezinta o modalitate excelenta de a te detasa de stresul cotidian. Nu conteaza varsta pe care o ai pentru ca in fiecare dintre noi exista un copil. De aceea, pregateste-te pentru un weekend distractiv!
Cauta un resort
Daca totusi preferati sa fiti cazati la un resort sau o pensiune, poti gasi online o gramada de optiuni. Poti petrece weekend-ul in Delta Dunarii, in Bran sau poate Maramures sau zona Moldovei. In fiecare parte a tarii exista pensiuni sau mici resorturi care iti asigura, pe langa cazare si masa, activitati distractive pentru tine si familia ta: excursii locale, calarit, mese festive, plimbari cu barca etc. Toate acestea reprezinta o modalitate frumoasa de a-ti petrece timpul alaturi de familie.
Voi ce propuneri aveti?
Teodora Dragusin
Foto: Arhiva revistei ELLE